Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul unui elev de la C.T. „Constantin Brâncuşi” din Craiova

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul unui elev de la C.T. „Constantin Brâncuşi” din Craiova

Publicat de Cosmin Meca, 11 octombrie 2018, 14:48

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi efectuează o anchetă în cazul unui elev de 16 ani, de la Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” din Craiova, care a ajuns la spital cu fractura de maxilar, după ce a fost agresat fizic de un coleg ce practica box la Clubul Voinţa din oraş. Sesizarea din oficiu şi ancheta vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor.

Potrivit mass-media, elevul a fost jignit şi luat peste picior, după o discuţie referitoare la vestimentaţie, apoi lovit cu sălbăticie, moment în care acesta a căzut inconştient. Copilului victimă i-a fost acordat primul ajutor în unitatea de învăţământ, fiind ulterior trasportat la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde a suferit o intervenţie chirurgicală. Acesta prezenta triplă fractură maxilară. Părinţii elevului bătut au sesizat imediat poliţia.

„Din cercetările efectuate până în prezent, poliţiştii au stabilit faptul că agresorul ar fi lovit victima cu un singur pumn, acesta din urma fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au întocmit un dosar penal, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violente, urmând ca la finalizarea cercetărilor dosarul sa fie înaintat, cu propunerile corespunzătoare, unităţii de parchet competente”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

După două zile, în jurul orei 22.30, elevul agresor a mers la spital, a intrat în salonul copilului victimă şi l-a ameninţat că a doua oară nu mai scapă, dacă părinţii nu vor retrage plângerea făcută împotriva sa. Părinţii copilului declară „Din acel moment, copilul meu nu ne mai lasă deloc să plecăm de lângă el. Facem cu rândul, când eu, când soţia. Ne spune să închidem salonul cu cheia. Este incredibil cât tupeu are acest copil. Dar pe noi nu ne intimidează, vom merge până la capăt. I-am făcut din nou plângere şi, la câteva ore după, a venit acasă, în faţa locuinţei noastre şi ne-a transmis că vom avea probleme”, a declarat tatăl elevului bătut.

 

Craiovenii decid ce proiecte merită finanțare. Votul începe astăzi
Regional miercuri, 12 august 2026, 09:04

Craiovenii decid ce proiecte merită finanțare. Votul începe astăzi

Primăria Craiova introduce, în acest an, o etapă nouă în concursul destinat acordării finanțărilor nerambursabile: votul cetățenilor....

Craiovenii decid ce proiecte merită finanțare. Votul începe astăzi
Fabrica Diehl de lângă Craiova vrea să ajungă la aproximativ 500 de angajați
Regional marți, 11 august 2026, 17:50

Fabrica Diehl de lângă Craiova vrea să ajungă la aproximativ 500 de angajați

Diehl Aviation a inaugurat fabrica de componente pentru avioane construită lângă Craiova. Unitatea are peste 12.000 de metri pătrați de spații...

Fabrica Diehl de lângă Craiova vrea să ajungă la aproximativ 500 de angajați
Rețelele de apă ale Spitalului Regional Craiova costă 5,6 milioane de lei
Regional marți, 11 august 2026, 17:48

Rețelele de apă ale Spitalului Regional Craiova costă 5,6 milioane de lei

Primăria Craiova finanțează din bugetul local rețelele de apă potabilă și canalizare pentru viitorul Spital Regional de Urgență. Lucrările,...

Rețelele de apă ale Spitalului Regional Craiova costă 5,6 milioane de lei
Craiova pregătește investiții energetice de până la 2,65 miliarde de lei
Regional marți, 11 august 2026, 17:46

Craiova pregătește investiții energetice de până la 2,65 miliarde de lei

Municipalitatea are în diferite faze trei componente energetice: o centrală fotovoltaică pentru autoconsum, un sistem de stocare în baterii și o...

Craiova pregătește investiții energetice de până la 2,65 miliarde de lei
Regional marți, 11 august 2026, 10:02

Direcția de Asistență Socială Craiova are un nou sediu

Primăria Municipiului Craiova, prin Direcția Generală de Asistență Socială Craiova, anunță că, începând cu data de 10 august 2026,...

Direcția de Asistență Socială Craiova are un nou sediu
Regional luni, 10 august 2026, 18:13

„Drumuri brâncușiene” continuă la Craiova cu ateliere și întâlniri publice

Simpozionul Internațional de Sculptură „Drumuri brâncușiene”, ediția a XII-a, continuă luni la Craiova. Publicul poate urmări evoluția...

„Drumuri brâncușiene” continuă la Craiova cu ateliere și întâlniri publice
Regional vineri, 7 august 2026, 16:39

Vâlcea/ ARHEOPOLIFEST – Tabără de arheologie la Buridava, în Ocnele Mari

Tabăra este organizată în perioada 6–9 august 2026 de Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte – Centrul Universitar Pitești,...

Vâlcea/ ARHEOPOLIFEST – Tabără de arheologie la Buridava, în Ocnele Mari
Regional vineri, 7 august 2026, 16:25

Craiova/”Un tren de cărți”, pentru românii din Ucraina, de Ziua Limbii Române

Scopul proiectului este sprijinirea accesului la lectură și contribuția la păstrarea limbii și culturii române în comunitățile istorice din...

Craiova/”Un tren de cărți”, pentru românii din Ucraina, de Ziua Limbii Române