Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Mobilitatea romilor în interiorul UE – dincolo de retorici

Mobilitatea romilor în interiorul UE – dincolo de retorici

Publicat de Puiu Vulea, 12 februarie 2019, 19:59


Astăzi, la Craiova, a debutat conferința europeană „Roma Intra EU mobility– Beyond Rhetorics” (Mobilitatea romilor în interiorul UE – dincolo de retorici), organizată de Institutul pentru Politici de Dezvoltare (IDP), Centrul Cultural al Romilor „O Del Amenca” (ODA) și  Platforma Civică  Aresel.

Evenimentul, în cadrul căruia sunt abordate  probleme pe care le întâmpină romii în țările europene dar și în România, nu s-a bucurat însă, cel puțin în această primă zi din cele două programate pentru desfășurare, de participarea tuturor invitaților, în special reprezentanți ai autorităților cu responsabilități și putere de decizie în domeniu, dar și ai ambasadelor din România ale Italiei, Suediei, Franței și Germaniei. Comisia Europeană este și de această dată exemplu, prin prezența în cadrul lucrărilor a șefului Unității pentru Romi – Directoratul General pentru Justiție, Szabolcs Schmidt, alături de domnia sa aflându-se Dinu Adam, din partea Ministerului pentru Fonduri Europene și Nicolay Kirilov, din partea Conferinței permanente pentru romi din Bulgaria precum și reprezentanți ai organizațiilor rome și primari din comune cu importante comunități de romi.

Despre obiectivul urmărit prin organizarea conferinței, a vorbit, în deschiderea lucrărilor, Alin Banu, directorul Institutului pentru Politici de Dezvoltare:

Cât despre mobilitatea romilor și libera mișcare în interiorul Uniunii, Szabolcs Schmidt a declarat:

Conferința europeană „Roma Intra EU mobility– Beyond Rhetorics” (Mobilitatea romilor în interiorul UE – dincolo de retorici) se va încheia miercuri, 13 februarie 2019.

Vâlcea: Prima ediție a Festivalului Viei și Vinului, la Drăgășani
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 18:03

Vâlcea: Prima ediție a Festivalului Viei și Vinului, la Drăgășani

„Am deosebita plăcere să vă invit, în perioada 2–4 octombrie 2026, la prima ediție a Festivalului „Viei și Vinului”, un eveniment...

Vâlcea: Prima ediție a Festivalului Viei și Vinului, la Drăgășani
Mehedinți: Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitat
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 17:23

Mehedinți: Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitat

A fost predat amplasamentul constructorului care va executa lucrările de consolidare, reabilitare și restaurare a Muzeului de Artă din...

Mehedinți: Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitat
Vâlcea: Noi servicii de imagistică medicală la Spitalul Municipal Drăgășani
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 16:44

Vâlcea: Noi servicii de imagistică medicală la Spitalul Municipal Drăgășani

Pacienții din municipiul Drăgășani și din localitățile învecinate au acum acces la noi servicii de imagistică medicală în cadrul...

Vâlcea: Noi servicii de imagistică medicală la Spitalul Municipal Drăgășani
Maria Tănase, celebrată la Muzeul Olteniei, la 113 ani de la naștere
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 13:13

Maria Tănase, celebrată la Muzeul Olteniei, la 113 ani de la naștere

Muzeul Olteniei, în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj și Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova, a organizat,...

Maria Tănase, celebrată la Muzeul Olteniei, la 113 ani de la naștere
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 10:00

Peste 50 de concurenți și câini salvatori participă la competiția internațională de la Craiova

Craiova găzduiește, în perioada 26–27 septembrie, competiția internațională FCI OPEN SAR, dedicată echipelor canine de căutare și salvare....

Peste 50 de concurenți și câini salvatori participă la competiția internațională de la Craiova
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 09:58

Parcarea supraetajată de lângă Gara Craiova intră în etapa studiului de fezabilitate

Primăria Craiova a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al parcării supraetajate planificate în apropierea gării și a...

Parcarea supraetajată de lângă Gara Craiova intră în etapa studiului de fezabilitate
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 09:42

Echipamente medicale de aproape 50 de milioane de lei pentru Spitalul Județean din Craiova

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pregătește achiziția unor echipamente medicale în valoare totală de 49.989.278,39 lei. Procedura...

Echipamente medicale de aproape 50 de milioane de lei pentru Spitalul Județean din Craiova
Regional joi, 24 septembrie 2026, 15:56

Vâlcea: Restricții de circulație pe DJ 678A, pe 26 și 27 septembrie

Primăria Comunei Nicolae Bălcescu, în parteneriat cu Asociația Non-Profit RIDE THE VIBE și Consiliul Județean Vâlcea organizează în zilele...

Vâlcea: Restricții de circulație pe DJ 678A, pe 26 și 27 septembrie