Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Aniversare ADR SV Oltenia – mesajul Președintelui Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa

Aniversare ADR SV Oltenia – mesajul Președintelui Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa

Publicat de Cosmin Meca, 28 martie 2019, 12:42

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a evidențiat, în contextul împlinirii a 20 de ani de la fondarea Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest (ADR SV) Oltenia, faptul că relația de colaborare între cele două instituții s-a materializat în derularea unor proiecte cu finanțare nerambursabilă a căror valoare totală depășește 195 de milioane de euro.

Totodată, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, dar și al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, a apreciat că, în cele două decenii de activitate, ADR SV a reușit să creeze cadrul optim pentru atragerea fondurilor europene și a contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea regiunii.  

„Aniversarea Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia este un bun prilej de a ne exprima aprecierea pentru o structură reprezentativă, care și-a dovedit pe deplin performanța în cei 20 de ani de activitate, dar și pentru un corp de veritabili profesioniști, care s-au remarcat întotdeauna prin responsabilitate și implicare.

Prin tot ceea ce a realizat, colectivul ADR SV Oltenia a demonstrat consecvență și excelență în misiunea asumată, de a asigura cele mai bune condiții pentru accesarea fondurilor europene prin intermediul programelor gestionate, dintre care, cu siguranță, Programul Operațional Regional rămâne instrumentul de finanțare care a răspuns în modul cel mai adecvat necesităților și așteptărilor pe care le au comunitățile locale.

Pe lângă activitatea principală de gestionare a POR la nivel regional, ADR a coordonat elaborarea strategiei regionale de dezvoltare, într-un larg parteneriat cu instituțiile relevante, prin care au fost identificate principalele priorități de dezvoltare.

Sincerele noastre felicitări se îndreaptă către echipa de conducere și către doamna director general Marilena Bogheanu, pentru meritul bunei coordonări și pentru crearea cadrului optim de cooperare cu mediul privat și administrația publică, aducând o contribuție decisivă la evoluția întregii regiuni.

ADR SV Oltenia este factorul catalizator care a contribuit la buna comunicare și colaborare între județe, asigurând un echilibru în ceea ce privește atragerea de fonduri.

Doar referindu-ne la Consiliul Județean Dolj, eficienta conlucrare cu agenția înseamnă proiecte cu o valoare cumulată de peste 195 de milioane de euro, pentru îmbunătățirea rețelei rutiere, pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de sănătate, pentru creșterea gradului de siguranță publică sau pentru recuperarea unor emblematice obiective de patrimoniu.

Astfel au putut fi restaurate edificii precum Muzeul de Artă și Muzeul Olteniei, astfel au fost reabilitate mari artere rutiere, precum drumurile Craiova – Segarcea – Cârna sau Craiova – Brabova – Cleanov, astfel au fost achiziționate peste 60 de echipamente performante, în vederea dotării tuturor celor 5 inspectorate pentru situații de urgență din regiune.

Continuăm acest reușit parteneriat cu noi inițiative de amploare, care includ modernizarea drumului județean Craiova – Cetate, restaurarea culelor din localitățile Cernătești și Brabova, monumente istorice de interes național, și introducerea lor în circuitul cultural și turistic, dar și înființarea unei instituții unice în țară, Muzeul Cărții și Exilului Românesc.

La ceas aniversar, în calitate de președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, mă bucur să pot adresa întregului colectiv al agenției cele mai bune gânduri ale mele, alături de expresia deplinei considerații și sincere urări de succes în misiunea sa de înaltă responsabilitate“, a declarat președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Etichete:
CJRAE Gorj organizează „BUSOLA CARIEREI”
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 17:28

CJRAE Gorj organizează „BUSOLA CARIEREI”

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj organizează vineri, 20 noiembrie, Conferința Județeană „BUSOLA CARIEREI –...

CJRAE Gorj organizează „BUSOLA CARIEREI”
Dolj: Vineri, persoanele cu dizabilități își vor primi banii pe card
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 16:36

Dolj: Vineri, persoanele cu dizabilități își vor primi banii pe card

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dolj anunță că va vira fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență...

Dolj: Vineri, persoanele cu dizabilități își vor primi banii pe card
Craiova: Bărbați cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 15:04

Craiova: Bărbați cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Craiova: Bărbați cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Anchetă în Gorj privind plăți pentru servicii de pază
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:24

Anchetă în Gorj privind plăți pentru servicii de pază

Cinci percheziții au avut loc marți. Una dintre descinderi a vizat Primăria...

Anchetă în Gorj privind plăți pentru servicii de pază
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:21

Olt: în consultare, corectarea tarifelor pentru abonamente pe cinci trasee

Consiliul Județean propune modificări după identificarea unor erori de calcul în documentația...

Olt: în consultare, corectarea tarifelor pentru abonamente pe cinci trasee
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:18

Liceul din Bumbești-Jiu rămâne online din cauza unei conducte de încălzire

Aproximativ 240 de elevi sunt afectați. Conducerea școlii speră să încheie reparația în această...

Liceul din Bumbești-Jiu rămâne online din cauza unei conducte de încălzire
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:15

Ford Otosan Craiova: exporturi record pentru Puma în octombrie

Cererea pentru modelul electric susține producția Puma, în timp ce volumele Courier au...

Ford Otosan Craiova: exporturi record pentru Puma în octombrie
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:12

La Daneți, terenurile nisipoase împădurite aduc venituri proprietarilor

Peste o mie de localnici sunt implicați în proiecte de împădurire, potrivit unui reportaj publicat...

La Daneți, terenurile nisipoase împădurite aduc venituri proprietarilor