Connect with us

Regional

CEO: S-a majorat valoarea voucherelor de vacanţă

Published

on

Administraţia şi sindicatele din Complexul Energetic Oltenia au decis ieri, 24 aprilie, să semneze un act adiţional prin care valoarea voucherelor de vacanţă să fie majorată de la 1.450 de lei la 2080 de lei.

Decizia vine după ce ITM Gorj a comunicat public că legea impune societăţilor o valoare de 2080 de lei, echivalentul unui salariu minim brut, derogare fiind doar pentru instituţiile publice.

Constantin Mitrescu, reprezentatul Federaţiei Naţionale Mine Energie în comisia de negociere, a spus că regulamentul de distribuire a voucherelor va fi stabilit după Paşte, cel mai probabil pe 7 mai.