Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Călimăneşti. Accident provocat de un şofer care ar fi adormit la volan

Călimăneşti. Accident provocat de un şofer care ar fi adormit la volan

Publicat de Cosmin Meca, 20 iulie 2019, 09:45

Accidentul de sâmbătă dimineaţa din staţiunea Călimăneşti, în urma căruia două persoane au decedat, a avut loc după ce şoferul autoturismului în care se aflau ar fi adormit la volan şi s-a izbit frontal de o cisternă încărcată cu cenuşă, au transmis reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Cătălin Udrea, cei doi morţi – un bărbat de 30 de ani şi o femeie de 23 de ani, erau cetăţeni moldoveni care veneau din Germania şi se îndreptau spre Bulgaria.

Din primele cercetări, şoferul autoturismului ar fi adormit la volan, a părăsit sensul său de mers şi a intrat pe contrasens unde a lovit frontal o autocisternă. În accident a mai fost implicat şi un alt autoturism care, încercând să evite locul accidentului, ar fi intrat în şanţ.

În zonă a fost trimis şi un echipaj de pompieri voluntari din Călimăneşti pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, existând scurgeri de carburant din cisternă.

Traficul rutier a fost reluat pe ambele sensuri de mers după aproximativ o oră de la anunţarea accidentului.

Expoziție-document – „130 ani de la inaugurarea Canalului navigabil SIP”
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 17:12

Expoziție-document – „130 ani de la inaugurarea Canalului navigabil SIP”

Muzeul Regiunii Porților de Fier găzduiește, până la sfârșitul lunii octombrie, expoziția temporară foto‑documentare...

Expoziție-document – „130 ani de la inaugurarea Canalului navigabil SIP”
Alianța Franceză Craiova găzduiește expoziția „Banda desenată belgiană în România”
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 16:46

Alianța Franceză Craiova găzduiește expoziția „Banda desenată belgiană în România”

În perioada 17 septembrie – 4 octombrie 2026, Alianța Franceză Craiova găzduiește expoziția „Banda desenată belgiană în România”, un...

Alianța Franceză Craiova găzduiește expoziția „Banda desenată belgiană în România”
Premieră națională la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 16:17

Premieră națională la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova

Pentru prima dată în România, echipa Compartimentului de Aritmologie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a implantat unui pacient...

Premieră națională la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova
Peste 10.000 de gorjeni s-au înscris la campaniei „Let’s do it, România!”
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 15:32

Peste 10.000 de gorjeni s-au înscris la campaniei „Let’s do it, România!”

Peste 10.000 de voluntari s-au înscris până acum, pentru a participa la o nouă ediţiei a campaniei „Let’s do it, România!”, care va...

Peste 10.000 de gorjeni s-au înscris la campaniei „Let’s do it, România!”
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 15:14

Mehedinți: Drobeta-Turnu Severin Dog Show 2026, la Șimian

Comuna Șimian din județul Mehedinți va găzdui joi, 17 septembrie 2026, evenimentul Drobeta-Turnu Severin Dog Show 2026, dedicat raselor canine...

Mehedinți: Drobeta-Turnu Severin Dog Show 2026, la Șimian
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 14:56

Cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri mare risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri mare risc
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 14:36

„Noaptea Liliecilor” în Parcului Național Defileul Jiului

Centrul de Vizitare al Parcului Național Defileul Jiului din Bumbești-Jiu organizează vineri, 11 septembrie, evenimentul „Noaptea...

„Noaptea Liliecilor” în Parcului Național Defileul Jiului
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 13:49

Râmnicu Vâlcea: An-record de aniversări centenare

Municipiul Râmnicu Vâlcea înregistrează un an-record în ceea ce privește aniversările unor centenari: al șaptelea cetățean al municipiului...

Râmnicu Vâlcea: An-record de aniversări centenare