Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Liceul „Voltaire” Craiova – Dreptul de exista

Liceul „Voltaire” Craiova – Dreptul de exista

Publicat de Cosmin Meca, 11 septembrie 2019, 14:00

„Încă din momentul înființării sub egida Universității din Craiova, în anul 2015, Liceul „Voltaire” și-a propus să devină o unitate de învățământ preuniversitar de elită, motiv pentru care toate activitățile s-au derulat în spiritul unei educații deschise, flexibile, capabile să se adapteze la nou și să răspundă cerințelor societății.

Itinerariul nostru în acești primi ani de existență a fost, însă, deviat de schimbări inerente care ne-au pus, în cele din urmă, în situația de a solicita, încă din luna noiembrie 2017, un sediu în care să ne desfășurăm activitatea educativă, care să le creeze elevilor noștri sentimentul de apartenență. Prin urmare, în calitate de instituție școlară căreia îi expira contractul de comodat în una dintre clădirile Universității din Craiova, am solicitat sprijin ISJ Dolj și Primăriei Municipiului Craiova și, în urma unor analize riguroase din partea instituțiilor abilitate, s-a decis că spațiul care este în măsură să răspundă necesităților educative ale Liceului „Voltaire” va fi, începând cu anul școlar 2018-2019, imobilul pavilion-școală din strada Electroputere nr. 21 Craiova, aflat în administrarea municipalității.  HCL 282/2018 a oferit, astfel, sediu unei instituții de învățământ ai cărei elevi și profesori ar fi început anul școlar în stradă. 

Ca unitate școlară cu răspundere juridică, nu am făcut decât să respectăm o hotărâre a Consiliuliui Local, așa că din data de 30 august 2018, am intrat, nu fără dificultăți și împotriviri ilegitime din partea colegilor cu care împărțim curtea, respectiv, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova, în pavilionul destinat liceului nostru. Din acel moment, singurul nostru obiectiv a fost să asigurăm mai departe performanța, calitatea în învățământul liceal doljean, încercând să facem abstracție de orice atac, direct sau indirect, adresat nouă. Considerăm că am respectat întru totul codul deontologic al cadrului didactic, scopul nostru fiind mai presus de confortul nostru personal sau lezarea imaginii unei alte instituții de învățământ.

În consecință, solicităm și în continuare sprijin din partea forurilor superioare, oferind, în schimb, garanția unui învățământ de calitate care să clădească, prin tinerii pe care îi formează, viitorul României de mâine! Ne cunoaștem pe deplin responsabilitățile și tot ceea ce ne dorim e dreptul de a exista, legitimat atât de absolvenții de gimnaziu care caută să se alăture spiritului echipei noastre, cât și de rezultatele remarcabile obținute de elevii cărora vrem să le dăm șansa de a se mândri, peste ani, că au făcut parte din primele generații ale unui liceu tânar, de elită: Liceul „Voltaire” din Craiova!

Instituția noastră este singurul liceu din regiune care propune o paletă largă de specializări în limba franceză: matematică-informatică, filologie, științe sociale, științele naturii – în regim intensiv și bilingv. Din acest an, ne putem mândri cu titlul de „Școală Europeană. Avem o serie de parteneriate cu instituții din Franța, sprijiniți fiind de Ambasada Franței în Romania, de Agence universitaire de la Francophonie, Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România sau de Institutul francez. Prin înfrățirea cu unitățile școlare din spațiul european, ne distingem, în mod categoric, în peisajul liceelor de prestigiu interesate de schimburile culturale, atât din județ, cât și din țară. În plus, Liceul „Voltaire” propune un demers educațional inovativ axat pe pregătirea liceenilor în cadrul unui program ,,Școală după școală”, în cadrul căruia se derulează activități extracurriculare precum: studiul limbilor moderne, atelierul de dezbateri, lectură și scriere creativă, clubul de foto, atelierul de dezvoltare personală, redactarea revistei liceului, atelierele de teatru sau cinema și pregătirea în limba franceză și engleză pentru certificatele DELF și CAMBRIDGE.

Așa cum e și firesc, rezultatele nu au întârziat să apară. Pe lângă faptul că, în prezent, suntem desemnați Liceul Anului în urma câștigării, timp de doi ani consecutiv, a trofeului în cadrul Competiției Tinereții, ne putem mândri și cu premii câștigate la olimpiade și concursuri, la etape naționale și internaționale. E o performanță deosebită, având în vedere că au trecut doar patru  ani de la înființare și numărul elevilor noștri este mai mic decât al liceelor cu tradiție. Prin urmare, rezultatele obținute de elevii noștri sunt comparabile cu cele înregistrate în liceele și colegiile cu renume. Este de remarcat, de asemenea, procentul de promovabilitate de 97% al primei generații de absolvenți ai Liceului Voltaire.

Toate acestea nu sunt decât un preambul pentru ceea ce ne dorim să devină Liceul „Voltaire” la nivel național: un loc în care să nu se renunțe niciodată la ideea de familie, care ne face unici, dar care să încurajeze totodată multiculturalitatea, plurilingvismul, în scopul atingerii excelenței în educație.

Tocmai de aceea, adresăm un apel prin care cerem dreptul nostru la existență, într-un mediu echilibrat, într-o atmosferă armonioasă, care să permită atingerea performanței, fiindcă elevii care ne-au  ales au înțeles deja că, pentru un învățământ la standarde europene, este nevoie de o abordare proactivă a tuturor provocărilor lumii în care trăim, iar accesul lor la educație nu trebuie să fie îngrădit de niciun obstacol de ordin administrativ.

Avem toată convingerea că entuziasmul elevilor noștri, dedicarea și profesionalismul cadrelor didactice cu o înaltă pregătire, precum și permanenta noastră deschidere către mediul educativ internațional sunt suficiente motive pentru oricine să creadă în continuare în „Voltaire”.”

Cu aleasă considerație,

Director Liceul „Voltaire”, Prof. dr. Dorina Loredana Popi

(Comunicat din partea Liceului „Voltaire”, a Asociației Părinților și Elevilor „Voltaire”) 

Vâlcea: Hoț prins cu ajutorul camerelor de supraveghere
Regional joi, 14 mai 2026, 16:42

Vâlcea: Hoț prins cu ajutorul camerelor de supraveghere

În data de 13 mai, în jurul orei 22.35, operatorul-dispecer din cadrul Direcției Poliției Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea a observat o...

Vâlcea: Hoț prins cu ajutorul camerelor de supraveghere
Gorj: Concursul județean de matematică „Memorial Dumitru Melencu – Ion Chiriac – Stelian Pociump”, ediția a II-a, la Novaci
Regional joi, 14 mai 2026, 16:17

Gorj: Concursul județean de matematică „Memorial Dumitru Melencu – Ion Chiriac – Stelian Pociump”, ediția a II-a, la Novaci

Pentru a cinsti memoria celor care au făcut ca numele liceului novăcean să dăinuie peste decenii, Liceul Teoretic Novaci și Inspectoratul...

Gorj: Concursul județean de matematică „Memorial Dumitru Melencu – Ion Chiriac – Stelian Pociump”, ediția a II-a, la Novaci
Bărbat din Dubova cercetat pentru operațiuni ilegale cu dispozitive informatice
Regional joi, 14 mai 2026, 15:58

Bărbat din Dubova cercetat pentru operațiuni ilegale cu dispozitive informatice

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Bărbat din Dubova cercetat pentru operațiuni ilegale cu dispozitive informatice
Gorj: Restricții de circulație la Novaci pentru „Urcatul oilor la munte 2026”
Regional joi, 14 mai 2026, 15:37

Gorj: Restricții de circulație la Novaci pentru „Urcatul oilor la munte 2026”

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează participanții la trafic că, în vederea desfășurării evenimentului...

Gorj: Restricții de circulație la Novaci pentru „Urcatul oilor la munte 2026”
Regional joi, 14 mai 2026, 14:51

Craiova: Restricții de circulație pentru desfăşurarea evenimentului „CRAIOVA SPORT FEST”

Primăria Municipiului Craiova anunţă că, pentru desfăşurarea evenimentului „CRAIOVA SPORT FEST”, care va avea loc în perioada 16 – 17...

Craiova: Restricții de circulație pentru desfăşurarea evenimentului „CRAIOVA SPORT FEST”
Regional joi, 14 mai 2026, 14:26

Opera Română Craiova readuce în fața publicului comedia muzicală „Uite tata, nu e tata”

Situații comice, personaje savuroase și momente emoționante se regăsesc în comedia muzicală „Uite tata, nu e tata”, pe un text de Mihail...

Opera Română Craiova readuce în fața publicului comedia muzicală „Uite tata, nu e tata”
Regional joi, 14 mai 2026, 10:39

Percheziții într-un dosar de corupție care vizează procurori cunoscuți din România

Primele informații despre perchezițiile desfășurate în noaptea de 14 spre 15 mai 2026 la Constanța indică existența unui dosar de corupție...

Percheziții într-un dosar de corupție care vizează procurori cunoscuți din România
Regional joi, 14 mai 2026, 10:07

Teren de sport multifuncțional pentru persoanele cu dizabilități, inaugurat la Târgu Jiu în această vară

Un teren de sport multifuncțional destinat persoanelor cu dizabilități va fi inaugurat până la începutul acestei veri la Târgu Jiu. Terenul a...

Teren de sport multifuncțional pentru persoanele cu dizabilități, inaugurat la Târgu Jiu în această vară