Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Brexit: ”Nu există o soluţie mai bună” decât acordul anunţat la Bruxelles, susține Boris Johnson

Brexit: ”Nu există o soluţie mai bună” decât acordul anunţat la Bruxelles, susține Boris Johnson

Publicat de Davian Vlad, 19 octombrie 2019, 08:00

Premierul britanic Boris Johnson a asigurat, ieri, că „nu există soluţie mai bună” pentru rezolvarea crizei Brexitului decât acordul de ieşire din UE obţinut la Bruxelles, care urmează să fie supus unui vot cu rezultat incert în parlament sâmbătă, potrivit AFP.

„Nu există soluţie mai bună decât aceea pe care o apăr mâine”, a declarat Boris Johnson într-un interviu pentru BBC. „Invit toată lumea să-şi imagineze mâine seară că am reglementat toate acestea şi am respectat voinţa poporului, doar așa vom avea atunci ocazia să mergem înainte”, a afirmat prim-ministrul.

Premierul britanic a făcut, ieri, eforturi pentru a-i convinge pe deputaţii reticenţi să susţină acordul său privind Brexitul în cursul unui vot istoric programat astăzi.

În timp ce aprobarea parlamentului britanic rămâne foarte nesigură, premierul conservator s-a angajat pe toate fronturile, invitând parlamentari, reunindu-şi miniştrii şi dând o serie de interviuri la televiziune pentru a apăra compromisul smuls in extremis Bruxellesului.

La canalul ITV, el i-a invitat pe deputaţi „să se gândească la o lume” unde obstacolul Brexitului, care paralizează viaţa politică de trei ani, va fi fost „depăşit”: „Naţiunea va răsufla în sfârşit uşurată”.

Trei luni după ce a sosit la putere cu promisiunea de a realiza Brexitul, indiferent cum, la 31 octombrie, Boris Johnson a creat surpriza de ambele malurile ale Canalului Mânecii, smulgând un acord, în timp ce negocierile păreau să bată pasul pe loc.

„Cei care nu l-au luat în serios (pe Boris Johnson) s-au înşelat”, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron într-o conferinţă de presă, în timpul summit-ului european la Bruxelles.

Liderul conservator trebuie acum să obţină aprobarea parlamentului în cursul unei şedinţe extraordinare la Westminster, prima care se derulează într-o sâmbătă, după cea legată de Războiul Malvinelor, în urmă cu 37 de ani.

Boris Johnson şi- a reunit, ieri după-amiază, miniştrii pentru ultimele detalii. Dacă textul este aprobat de deputaţi, executivul va prezenta de luni un proiect de lege destinat să-l pună în aplicare, au indicat serviciile sale.

Guvernul conservator nu mai dispune decât de 288 de aleşi, faţă de o majoritate absolută de 320 de voturi în Camera Comunelor, care a respins de trei ori acordul privind Brexit obţinut de premierul Theresa May, determinând-o să demisioneze.

Partidele din opoziţie au avertizat deja că vor vota împotriva acordului lui Johnson, laburiştii văzând în el un risc de deteriorare a drepturilor lucrătorilor după Brexit.

În special, partidul unionist nord-irlandez DUP, aliat al executivului în parlament, este împotriva compromisului, care ar afecta, potrivit lui, integritatea Regatului Unit, prevăzând un tratament diferit pentru Irlanda de Nord.

„Poporul vrea ca noi să punem în aplicare Brexitul acum. Şi parlamentarii, indiferent din ce partid fac parte… toţi vrem să avansăm”, a asigurat premierul britanic la ITV.

AGERPRES

Traficul prin Strâmtoarea Hormuz scade la numai șase nave într-o zi
International marți, 11 august 2026, 17:45

Traficul prin Strâmtoarea Hormuz scade la numai șase nave într-o zi

Numai șase nave comerciale au traversat luni Strâmtoarea Hormuz, față de o medie recentă de aproximativ 11 și de 130–140 înaintea...

Traficul prin Strâmtoarea Hormuz scade la numai șase nave într-o zi
Atacuri asupra Ucrainei: 12 morți și acuzații privind folosirea rachetelor nord-coreene
International marți, 11 august 2026, 17:45

Atacuri asupra Ucrainei: 12 morți și acuzații privind folosirea rachetelor nord-coreene

Atacurile rusești din noaptea de luni spre marți au ucis șase persoane și au rănit alte 20 la Zaporojie. Alte șase decese au fost raportate în...

Atacuri asupra Ucrainei: 12 morți și acuzații privind folosirea rachetelor nord-coreene
Cutremurul de magnitudine 7,4 din Columbia lasă peste 3.000 de persoane dispărute
International marți, 11 august 2026, 17:44

Cutremurul de magnitudine 7,4 din Columbia lasă peste 3.000 de persoane dispărute

Operațiunile de căutare continuă în vestul Columbiei după cutremurul de magnitudine 7,4 produs pe 10 august. Associated Press relata în...

Cutremurul de magnitudine 7,4 din Columbia lasă peste 3.000 de persoane dispărute
Prognoza meteo, 10 august
International luni, 10 august 2026, 18:11

Seceta pune sub restricții de apă peste 25 de milioane de britanici

Peste jumătate din Anglia și întregul teritoriu al Țării Galilor se confruntă cu secetă sau presiune severă asupra resurselor de apă. Peste...

Seceta pune sub restricții de apă peste 25 de milioane de britanici
International luni, 10 august 2026, 18:10

Taifunul Dolphin a determinat evacuarea a peste un milion de oameni în China

Dolphin, descris drept cel mai puternic taifun care a lovit China în 2026, a adus ploi torențiale, vânt puternic și risc de inundații. Peste un...

Taifunul Dolphin a determinat evacuarea a peste un milion de oameni în China
International luni, 10 august 2026, 18:09

Europa Centrală și de Est doboară noi recorduri de temperatură

O cupolă de căldură a împins temperaturile până la 41,2°C în Austria, 42,2°C în Slovacia și 41,8°C în Ungaria. În unele localități,...

Europa Centrală și de Est doboară noi recorduri de temperatură
International luni, 10 august 2026, 18:08

Iranul condiționează redeschiderea Strâmtorii Hormuz de concesii americane

Teheranul cere ridicarea blocadei și a sancțiunilor, precum și deblocarea unor active, înainte de redeschiderea completă a Strâmtorii Hormuz....

Iranul condiționează redeschiderea Strâmtorii Hormuz de concesii americane
International luni, 10 august 2026, 09:01

Eclipsa de Soare din 12 august, vizibilă din România

Spania este unul dintre locurile cu vizibilitate maximă a fazei totale. Din cauza incendiilor de vegetație, autoritățile din peninsula iberică...

Eclipsa de Soare din 12 august, vizibilă din România