Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Peste 30 de premii de excelență au fost acordate la cea de-a IV-a ediție a Galei Elitelor Medicale de la Târgu Mureş

Peste 30 de premii de excelență au fost acordate la cea de-a IV-a ediție a Galei Elitelor Medicale de la Târgu Mureş
Foto: btr

Publicat de Davian Vlad, 25 octombrie 2019, 08:30

Peste 30 de premii de excelenţă în domeniul sănătăţii au fost acordate, aseară, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Galei Elitelor Medicale, organizată de brandul Ziar Medical, în colaborare cu Congresul Cardio NET Târgu Mureş.

„Este Oscarul medicinei româneşti, care a depăşit deja graniţele României. Am acordat 25 de premii mari şi alte 10 premii mai mici, criteriile fiind bazate pe performanţele şi studiile publicate, iar juriul a fost format din 11 personalităţi. (…) Fie că ne referim la sistemul medical (clinici şi spitale), la cercetare, la învăţământ, la organizaţii ale pacienţilor, la acţiuni de mecenat sau la iniţiative individuale ori la echipe care lucrează eficient şi impecabil (în sala de operaţii sau în management) pentru sănătatea pacientului român, identificăm, de la un an la altul, elitele lumii medicale. Le identificăm şi le premiem, într-un eveniment de excepţie, aşa cum excepţională este munca lor, zi de zi”, a declarat fondatorul Galei Elitelor Medicale, Ionuţ Geană.

Premiul pentru excelenţă în medicină i-a revenit academicianului doctor Ioanel Sinescu, Premiul pentru excelenţă în performanţă şi inovaţie medicală i-a fost acordat profesorului universitar doctor Adrian Covic, Premiul pentru performanţă în domeniul medical a fost acordat asistentului universitar doctor Mihai Suciu şi doctorului Theodor Cebotaru, iar Premiul pentru educaţie şi cercetare în domeniul medical a fost acordat pentru prof. univ. dr. Daniela Fodor, de la Facultatea de Bioinginerie medicală ‘Grigore T. Popa’ din Iaşi.

De asemenea, Premiul pentru întreaga activitate medicală a fost acordat pentru prof. univ. dr. Carol Stanciu şi prof. univ. dr. Margit Şerban, Premiul pentru management şi dezvoltare medicală i-a fost acordat conferenţiarului universitar doctor Carmen Orban, iar Premiul pentru cea mai bună echipă medicală a revenit Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Marie Curie’, secţia Specialităţi chirurgicale şi Clinicii de Hematologie şi Transplant Medular din Târgu Mureş.

Premiul pentru profesionalism în asistenţă medicală i-a fost acordat doctorului Monica Gavriş, Premiul pentru cea mai bună echipă de urgenţă a revenit echipei UPU de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, condusă de conf. univ. dr. Adela Golea, echipei UPU de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi, condusă de prof. dr. Diana Cimpoeşu şi UPU-SMURD Târgu Mureş.

Premiul pentru cea mai bună secţie spitalicească a fost acordat Unităţii de Supraveghere şi Terapie Avansată a Cardiacilor Critici a SCJU Târgu Mureş, condusă de prof. univ. dr. Theodora Benedek, Premiul pentru performanţă în cercetare medicală a revenit Centrului avansat de cercetare-dezvoltare în medicina experimentală CEMEX, UMF ”Grigore T. Popa” Iaşi, Premiul pentru performanţă în activitate didactică le-a fost acordat profesorilor universitari dr. Ioan Coman şi dr. Ioana Grigoraş, Premiul pentru cea mai bună societate profesională a fost obţinut de Societatea Română de Cardiologie, preşedinte prof. univ. dr. Dragoş Vinereanu, şi Premiul pentru spitalul cu cea mai mare siguranţă pentru pacient i-a revenit Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Premiul pentru managementul calităţii în sănătate – Institutul Regional de Oncologie Iaşi, Premiul pentru excelenţă în farmaceutică – prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, Premiul pentru dezvoltare în balneologie şi recuperare medicală – Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol, Premiul „Mecena al sistemului de sănătate din România” – dr. ing. Ioan Popa, preşedinte Transavia, Alba-Iulia.

A mai fost acordat Premiul Asociaţiilor de Pacienţi pentru Asociaţia Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România şi Asociaţia Pacienţilor cu Tumori Neuroendocrine din România, precum şi Premiul pentru concept inovativ de management medical pentru principiile Kaizen în organizarea conducerii medicale, pentru dr. ing. Julien Bratu.

Premiul pentru cel mai activ ONG în domeniul sănătăţii a fost acordat Asociaţiei Crest din Satu Mare, Premiul pentru cel mai bun student la medicină – lui Teodor Cristian Blidaru, iar Premiul pentru cel mai valoros absolvent al unei facultăţi de medicină a fost primit de Iuliu Cocuz şi Alexandra-Simona Zamfir.

Gala Elitelor Medicale a fost organizată în cadrul Congresului Cardio NET – întâlnirea comună a Societăţii Române de Cardiologie şi Societatea Maghiară de Cardiologie -, în desfășurare la Târgu Mureş.

AGERPRES

Orchestra CEMAN susține în România turneul de toamnă „Dincolo de granițe”
National marți, 27 octombrie 2026, 16:25

Orchestra CEMAN susține în România turneul de toamnă „Dincolo de granițe”

Orchestra CEMAN, formată din 25 de tineri muzicieni din șase țări, susține în România turneul de toamnă „Dincolo de granițe”. Concertele...

Orchestra CEMAN susține în România turneul de toamnă „Dincolo de granițe”
Ministerul Apărării achiziționează patru radare mobile de dirijare la apropiere și aterizare
National marți, 27 octombrie 2026, 15:48

Ministerul Apărării achiziționează patru radare mobile de dirijare la apropiere și aterizare

Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția generală pentru armamente, a semnat marți, 27 octombrie, contractul pentru achiziția a patru...

Ministerul Apărării achiziționează patru radare mobile de dirijare la apropiere și aterizare
Termocentrala Turceni a fost oprită din nou, după o altă avarie
National marți, 27 octombrie 2026, 11:30

Termocentrala Turceni a fost oprită din nou, după o altă avarie

Defecţiunea a fost constatată în această dimineaţă, iar reparaţiile ar putea fi terminate până la sfârşitul săptămânii. Grupul 5 are o...

Termocentrala Turceni a fost oprită din nou, după o altă avarie
Anchete în cazul dispariţiei a aproximativ 700.000 de euro din camera de depozitare a Vămii Otopeni
National marți, 27 octombrie 2026, 10:29

Anchete în cazul dispariţiei a aproximativ 700.000 de euro din camera de depozitare a Vămii Otopeni

Suma, confiscată, la începutul anului, de la un pasager sosit din Dubai, a fost descoperită lips,ă în momentul în care trebuia restituită...

Anchete în cazul dispariţiei a aproximativ 700.000 de euro din camera de depozitare a Vămii Otopeni
National marți, 27 octombrie 2026, 10:13

Praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului

Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc, astăzi, pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului. Cuviosul a fost un călugăr care a trăit...

Praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului
National marți, 27 octombrie 2026, 09:26

Înșelăciune prin telefon. Escrocii pretindeau că reprezintă instituții ale statului

Aceștia le cereau să retragă bani ori să contracteze credite, apoi să predea sumele unor intermediari, pentru presupusa lor protejare. Potrivit...

Înșelăciune prin telefon. Escrocii pretindeau că reprezintă instituții ale statului
National marți, 27 octombrie 2026, 08:54

Premierul Luca Niculescu, în vizită în Republica Moldova

Potrivit programului anunţat de Biroul de presă al Guvernului, Luca Niculescu va avea întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, dar şi cu...

Premierul Luca Niculescu, în vizită în Republica Moldova
National luni, 26 octombrie 2026, 15:17

98 de ani de Radio România cu Orchestra Națională Radio

Vineri, 30 octombrie 2026, ora 19:00, Sala Radio celebrează 98 de ani de Radio România printr-un concert al Orchestrei Naționale Radio, ansamblu a...

98 de ani de Radio România cu Orchestra Națională Radio