Connect with us

Evenimente

Ziua Vânătorilor de Munte

Published

on

Potrivit Ordinului Marelui Cartier General nr. 294 din 3 noiembrie 1916, Şcoala de Schiori din Bucureşti (prima formă organizatorică apropiată de vânătorii de munte, înfiinţată la 30 septembrie 1916) a fost transformată în Corpul Vânătorilor de Munte. Unitatea era organizată în trei batalioane, fiecare a câte trei companii, iar la comanda sa a fost numit căpitanul Virgil Bădulescu.

Corpul Vânătorilor de Munte era destinat să îndeplinească „misiuni de recunoaştere, de siguranţă şi de legătură”, fiind totodată şi o unitate tactică, în special în trecătorile din Carpaţi.

La 27 decembrie 1916, Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul Vânători de Munte, care a participat în cadrul bătăliei de la Oituz la executarea unor puternice contraatacuri, pentru cucerirea unor înălţimi dominante, cele mai importante fiind Coşna şi Cireşoaia.

În campaniile celui de-al Doilea Război Mondial, vânătorii de munte au participat la eliberarea Bucovinei şi nordului Basarabiei, ajungând până în munţii Caucaz şi ai Crimeii (campania din Est), luptând apoi pentru eliberarea Transilvaniei, în Ungaria, în munţii Bukk şi în Slovacia, în munţii Metaliferi, Tatra Mare, Tatra Mică, Carpaţii Albi, apoi în podişul Boemiei (campania din Vest). De la 22 iunie 1941 şi până la 12 mai 1945, pierderile vânătorilor de munte s-au ridicat la un total de 74.208 oameni.

După încheierea războiului, trupele vânătorilor de munte au trecut prin reorganizări, redislocări şi desfiinţări, ceea ce a dus la dispariţia Brigăzii 2 Vânători de Munte, la 14 aprilie 1961, reînfiinţată apoi prin Ordinul MFA din 14 octombrie 1964, cu sediul la Baia Mare, apoi la Braşov. Tot atunci s-a înfiinţat şi Batalionul 21 Vânători de Munte, cu sediul iniţial la Rădăuţi, apoi la Predeal. Ulterior s-au înfiinţat şi alte brigăzi, subordonate altor mari unităţi din forţele terestre.

În prezent, Brigada 2 Vânători de Munte activează în cadrul forţelor operaţionale, iar Brigada 1 în cadrul forţelor de generare/regenerare. (agerpres.ro)

ULTIMA ORĂ

brown rabbit figurine brown rabbit figurine
National5 ore ago

Vreme frumoasă în noaptea de Înviere

Meteorologii anunţă că de mâine seară vremea se îndreaptă în mare parte din ţară. În prima zi de Paşti va...

International5 ore ago

Negocieri la Cairo între Hamas și Israel pentru armistițiu în Fâșia Gaza

Gruparea palestinaină Hamas a anunţat că trimite o delegaţie la Cairo pentru a ajunge la un acord în privinţa armistiţiului...

National5 ore ago

Creștinii ortodocși și greco-catolici se pregătesc de Învierea Domnului în Sâmbăta Mare

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt astăzi în Sâmbăta mare, ultima zi până la sărbătoarea Învierii Domnului. La Ierusalim va avea...

National5 ore ago

Autoritățile intervin la Slănic Prahova: Surparea de pe strada 23 August remediată, locuitorii evacuați așteaptă reîntoarcerea

Autorităţile încearcă să remedieze situaţia de la Slănic Prahova – surparea de pe strada 23 August a fost umplută, ieri,...

close up photo of traffic light display close up photo of traffic light display
Regional5 ore ago

Proiectul de semaforizare inteligentă din Slatina prinde contur: Investiție de 13 milioane lei cu finanțare europeană

În Slatina, proiectul de semaforizare inteligentă pentru cele mai aglomerate intersecții începe să prindă contur, reprezentând o investiție de 13...

Sport6 ore ago

Farul Constanța înfrântă dur pe teren propriu de Sepsi

În prima partidă a rundei opt din play-off-ul SuperLigii, Farul a cunoscut o înfrângere usturătoare pe teren propriu în fața...

National7 ore ago

Sâmbăta Mare – punctul central al Sărbătorilor Pascale: Tradiții și obiceiuri cu profunde înțelesuri spirituale

În Sâmbăta Mare, creștinii din întreaga lume marchează momentul esențial al Săptămânii Patimilor, când suferința se transformă în bucurie, iar...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON