Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu, amendat pentru discriminare

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu, amendat pentru discriminare

Publicat de Davian Vlad, 9 ianuarie 2020, 12:30

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu a fost amendat pentru discriminare.

Amenda, în valoare de 2.000 de lei, a fost aplicată în vara anului trecut de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Conducerea Spitalului a contestat atunci amenda în instanță, iar, recent, contestația a fost respinsă la Curtea de Apel din Craiova. Instanța a decis și cheltuieli totale de judecată de aproape 2.000 de lei. Conducerea spitalului mai poate face contestație doar la instanța supremă. Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu a fost amendat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în urma unei sesizări depuse de către Sindicatul Ambulanța Gorj. Sindicatul a reclamat că membrii săi sunt discriminați față de cei care fac parte din sindicatul reprezentativ Sanitas, prin neacordarea unor drepturi prevăzute în Contractul colectiv de muncă semnat la nivel de unitate.

Concert extraordinar în Parcul Coloanei fără Sfârșit din Târgu Jiu
Regional marți, 16 iunie 2026, 09:51

Concert extraordinar în Parcul Coloanei fără Sfârșit din Târgu Jiu

Concertul extraordinar „Muzică de la Viena la Buenos Aires”, susținut de prestigiosul ansamblu Munich Piano Trio, va avea loc sâmbătă, 20...

Concert extraordinar în Parcul Coloanei fără Sfârșit din Târgu Jiu
Festivalul Național de Muzică Populară „Maria Apostol” revine la Runcu cu o ediție aniversară
Regional marți, 16 iunie 2026, 09:30

Festivalul Național de Muzică Populară „Maria Apostol” revine la Runcu cu o ediție aniversară

Comuna gorjeană Runcu se pregătește să găzduiască, vineri, 19 iunie, una dintre cele mai importante manifestări folclorice din județ și din...

Festivalul Național de Muzică Populară „Maria Apostol” revine la Runcu cu o ediție aniversară
Dolj: Invitație la sărbătoarea gustului dulce, de Dăbuleni
Regional luni, 15 iunie 2026, 12:43

Dolj: Invitație la sărbătoarea gustului dulce, de Dăbuleni

Primăria și Consiliul Local Dăbuleni organizează în zilele de 19 și 20 iunie 2026, o nouă ediție a evenimentului „FESTIVALUL LUBENIȚEI DE...

Dolj: Invitație la sărbătoarea gustului dulce, de Dăbuleni
Contrabandă cu țigări descoperită la Calafat
Regional luni, 15 iunie 2026, 12:01

Contrabandă cu țigări descoperită la Calafat

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat...

Contrabandă cu țigări descoperită la Calafat
Regional luni, 15 iunie 2026, 09:51

Gorj: Restricții de circulație la Rovinari

Poliția Locală Rovinari informează cetățenii că, în contextul organizării evenimentului cultural-artistic „Zilele Orașului Rovinari...

Gorj: Restricții de circulație la Rovinari
Regional luni, 15 iunie 2026, 09:33

Gorj: Campanie pentru prevenirea traficului de persoane

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a lansat campania „Libertatea nu se negociază! Informează-te, protejează-te, acționează!”,...

Gorj: Campanie pentru prevenirea traficului de persoane
Regional vineri, 12 iunie 2026, 17:57

Gorj: Festival-concurs național dedicat lui Eminescu și Brâncuși, organizat la Țânțăreni

Consiliul Local și Primăria Comunei Țânțăreni, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Biblioteca...

Gorj: Festival-concurs național dedicat lui Eminescu și Brâncuși, organizat la Țânțăreni
Regional vineri, 12 iunie 2026, 17:34

Restricții de circulație prelungite pe Valea Oltului

Restricțiile de circulație instituite pe DN 7, în zona Valea Oltului, au fost prelungite cu 30 de zile, până la data de 15 iulie 2026,...

Restricții de circulație prelungite pe Valea Oltului