Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Iranul a admis că avionul ucrainean prăbuşit lângă Teheran a fost doborât

Iranul a admis că avionul ucrainean prăbuşit lângă Teheran a fost doborât

Publicat de Puiu Vulea, 11 ianuarie 2020, 10:18

Iranul a admis că avionul ucrainean, care s-a prăbuşit lângă Teheran, a fost doborât. Potrivit unui comunicat militar, aparatul ar fi zburat deasupra unui obiectiv al Gărzilor Revoluţionare şi împotriva sa a fost deschis focul, ca urmare a unei erori umane. Toţi cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere, se mai arată în comunicat, în care sunt transmise şi condoleanţe familiilor celor 176 de morţi. Ministrul de externe, Mohammead Javad Zarif a scris într-o postare pe Twitter, că greşeala s-ar fi produs într-un moment de criză cauzat de „aventurismul Statelor Unite”. Avionul, un Boeing 737-800, a fost doborât miercuri dimineaţa, la scurt timp după decolare. Cu doar câteva ore înainte, Iranul bombardase poziţii americane din Irak, iar forţele sale erau în alertă. Majoritatea pasagerilor erau cetăţeni iranieni şi canadieni, iar premierul canadian, Justin Trudeau a fost primul lider care a spus că aparatul a fost doborât de o rachetă, după ce Teheranul transmisese, iniţial, că fusese un accident.

OMS dă asigurări că focarul de hantavirus nu este începutul unei pandemii
International vineri, 8 mai 2026, 13:58

OMS dă asigurări că focarul de hantavirus nu este începutul unei pandemii

Organizaţia Mondială a Sănătăţii dă asigurări că focarul de hantavirus de la bordul navei de croazieră, care traversează Atlanticul, nu...

OMS dă asigurări că focarul de hantavirus nu este începutul unei pandemii