Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

În Republica Moldova a fost declarată stare de urgență

În Republica Moldova a fost declarată stare de urgență

Publicat de Cosmin Meca, 17 martie 2020, 18:00

Parlamentul de la Chişinău a votat, marţi, declararea stării de urgenţă pe teritoriul Republicii Moldova pe termen de 60 de zile, ca urmare a epidemiei de coronavirus, informează canalele media moldovene.

Potrivit documentului aprobat la propunerea guvernului, măsura intră în vigoare în data adoptării şi este valabilă până la 15 mai 2020.

Potrivit legii, ridicarea stării de urgenţă are loc la data stabilită în hotărârea privind declararea sau prelungirea acesteia.

În cazul în care situaţia care a condus la declararea stării de urgenţă a fost înlăturată înainte de expirarea termenului stabilit, parlamentul adoptă hotărârea cu privire la ridicarea stării respective.

În Republica Moldova, conform informaţiilor oficiale, sunt înregistrate în prezent 29 de cazuri de COVID-19, dintre care 15 sunt venite din afară, iar 14 cu transmitere locală.

„În temeiul art. 66 lit. m) din Constituția Republicii Moldova, al art. 12 din Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, având în vedere declararea de către Organizația Mondială a Sănătății a pandemiei de coronavirus (COVID-19) la 11 martie 2020 și instituirea de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică la 13 martie 2020 a codului roșu la nivel național în legătură cu situația epidemiologică prin infecția cu COVID-19,

Parlamentul adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. -Se declară stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 17 martie – 15 mai 2020.

Art. 2. – Pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții în vederea punerii în executare a următoarelor măsuri:

1) instituirea unui regim special de intrare și ieșire din țară;

2) instituirea unui regim special de circulație pe teritoriul țării;

3) introducerea regimului de carantină și luarea altor măsuri sanitaro-antiepidemice obligatorii;

4) stabilirea unui regim special de lucru pentru toate entitățile;

5) interzicerea desfășurării adunărilor, manifestațiilor publice și a altor acțiuni de masă;

6) dispunerea, la necesitate, a raționalizării consumului de alimente și de alte produse de strictă necesitate;

7) coordonarea activității mijloacelor de informare în masă privind:

a) informarea populației despre cauzele și proporțiile situației excepționale, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situații și protecția populației;

b) familiarizarea populației cu regulile de comportare în timpul situației excepționale;

c) introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicații;

8) modificarea procedurii de numire în funcție și de destituire a conducătorilor agenților economici și ai instituțiilor publice;

9) interzicerea demisiei lucrătorilor, cu excepția cazurilor prevăzute de actele normative, pentru această perioadă;

10) chemarea cetățenilor pentru prestări de servicii în interes public în condițiile legii;

11) efectuarea, în modul stabilit de lege, a rechizițiilor de bunuri în scopul prevenirii și lichidării consecințelor situațiilor care au impus declararea stării de urgență;

12) efectuarea altor acțiuni necesare în vederea prevenirii, diminuării și lichidării consecințelor pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Art. 3. – Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

Art. 4. – Toate dispozițiile emise de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova intră în vigoare din momentul emiterii.

Art. 5. – Parlamentul Republicii Moldova va informa, în termen de 3 zile, Secretarul General al ONU și Secretarul General al Consiliului Europei despre prezenta hotărâre și cauzele adoptării acesteia.

Art. 6. – Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se aduce de îndată la cunoștința populației prin mijloacele de informare în masă și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.” (parlament.md.ro)

Traficul prin Strâmtoarea Hormuz scade la numai șase nave într-o zi
International marți, 11 august 2026, 17:45

Traficul prin Strâmtoarea Hormuz scade la numai șase nave într-o zi

Numai șase nave comerciale au traversat luni Strâmtoarea Hormuz, față de o medie recentă de aproximativ 11 și de 130–140 înaintea...

Traficul prin Strâmtoarea Hormuz scade la numai șase nave într-o zi
Atacuri asupra Ucrainei: 12 morți și acuzații privind folosirea rachetelor nord-coreene
International marți, 11 august 2026, 17:45

Atacuri asupra Ucrainei: 12 morți și acuzații privind folosirea rachetelor nord-coreene

Atacurile rusești din noaptea de luni spre marți au ucis șase persoane și au rănit alte 20 la Zaporojie. Alte șase decese au fost raportate în...

Atacuri asupra Ucrainei: 12 morți și acuzații privind folosirea rachetelor nord-coreene
Cutremurul de magnitudine 7,4 din Columbia lasă peste 3.000 de persoane dispărute
International marți, 11 august 2026, 17:44

Cutremurul de magnitudine 7,4 din Columbia lasă peste 3.000 de persoane dispărute

Operațiunile de căutare continuă în vestul Columbiei după cutremurul de magnitudine 7,4 produs pe 10 august. Associated Press relata în...

Cutremurul de magnitudine 7,4 din Columbia lasă peste 3.000 de persoane dispărute
Prognoza meteo, 10 august
International luni, 10 august 2026, 18:11

Seceta pune sub restricții de apă peste 25 de milioane de britanici

Peste jumătate din Anglia și întregul teritoriu al Țării Galilor se confruntă cu secetă sau presiune severă asupra resurselor de apă. Peste...

Seceta pune sub restricții de apă peste 25 de milioane de britanici
International luni, 10 august 2026, 18:10

Taifunul Dolphin a determinat evacuarea a peste un milion de oameni în China

Dolphin, descris drept cel mai puternic taifun care a lovit China în 2026, a adus ploi torențiale, vânt puternic și risc de inundații. Peste un...

Taifunul Dolphin a determinat evacuarea a peste un milion de oameni în China
International luni, 10 august 2026, 18:09

Europa Centrală și de Est doboară noi recorduri de temperatură

O cupolă de căldură a împins temperaturile până la 41,2°C în Austria, 42,2°C în Slovacia și 41,8°C în Ungaria. În unele localități,...

Europa Centrală și de Est doboară noi recorduri de temperatură
International luni, 10 august 2026, 18:08

Iranul condiționează redeschiderea Strâmtorii Hormuz de concesii americane

Teheranul cere ridicarea blocadei și a sancțiunilor, precum și deblocarea unor active, înainte de redeschiderea completă a Strâmtorii Hormuz....

Iranul condiționează redeschiderea Strâmtorii Hormuz de concesii americane
International luni, 10 august 2026, 09:01

Eclipsa de Soare din 12 august, vizibilă din România

Spania este unul dintre locurile cu vizibilitate maximă a fazei totale. Din cauza incendiilor de vegetație, autoritățile din peninsula iberică...

Eclipsa de Soare din 12 august, vizibilă din România