Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

FSLI cere Președintelui României să promulge legea prin care cadrele didactice pot fi ajutate să desfășoare lecții on-line în condiții optime

FSLI cere Președintelui României să promulge legea prin care cadrele didactice pot fi ajutate să desfășoare lecții on-line în condiții optime

Publicat de Puiu Vulea, 3 mai 2020, 17:44

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina de socializare, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) cere punerea în aplicare a legii prin care se acordă sprijin cadrelor didactice să își achiziționeze laptopuri, calculatore ori tablete.

Senatul României a adoptat în data de 28 aprilie 2020 un proiect de lege, care prevede, printre altele, faptul că „personalul didactic de predare din învățământul de stat beneficiază anual de două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, din fonduri alocate de la bugetul de stat, pentru dezvoltare profesională și evoluție în carieră, precum achiziționarea de materiale și auxiliare didactice și curiculare, necesare procesului instructiv-educativ“.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ susține aplicarea acestei legi, conform căreia colegii noștri pot primi sprijinul necesar achiziționării unor dispozitive tehnice pentru a putea ține lecții on- line, în condiții optime, se arată în comunicatul Federației.

De asemenea, reprezentanții FSLI declară; „Alături de această măsură este obligatorie și formarea cadrelor didactice pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții optime. Acest lucru trebuie să se întâmple cât mai repede posibil, astfel încât personalul didactic și elevii să aibă tot ceea ce este necesar pentru a nu le fi perturbat și mai mult procesul educațional. Unii dintre ei trebuie ajutați de Statul român. Profesorii pot fi ajutați de îndată ce această lege este pusă în aplicare. Totodată, autoritățile trebuie să legifereze și să pună în aplicare de urgență măsurile prin care tuturor elevilor să le fie acordat accesul la educație, prin școala on-line, altfel nu mai putem vorbi despre șanse egale și nici despre respectarea unor drepturi constituționale”.

Etichete:
MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare
National vineri, 23 octombrie 2026, 14:05

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare

La bord se aflau 13 marinari, ucraineni și azeri. Până acum, salvatorii au recuperat nouă persoane în viață și trupul neînsuflețit al unui...

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
National vineri, 23 octombrie 2026, 13:48

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel a desființat în totalitate încheierea contestată și, rejudecând cauza, a respins solicitarea lui Georgescu. „Respinge ca...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP
National vineri, 23 octombrie 2026, 10:29

Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat aplicația MyCNPP, care permite pensionarilor și persoanelor asigurate consultarea datelor...

Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP
Scutire de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse anual în gospodărie
National vineri, 23 octombrie 2026, 10:08

Scutire de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse anual în gospodărie

Gospodăriile din România ar urma să beneficieze de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale...

Scutire de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse anual în gospodărie
National vineri, 23 octombrie 2026, 08:45

Palatul Victoria: Luca Niculescu va avea o ședință de lucru pe tema siguranței în școli

Premierul Luca Niculescu va avea vineri, 23 octombrie, la Palatul Victoria, o ședință de lucru pe tema siguranței în școli. Ședința...

Palatul Victoria: Luca Niculescu va avea o ședință de lucru pe tema siguranței în școli
National vineri, 23 octombrie 2026, 08:14

Ședință extraordinară de guvern – pe agendă donația de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine

Guvernul se va întruni vineri, 23 octombrie, în ședință extraordinară, pe agendă fiind două proiecte de acte normative: 1. PROIECT DE...

Ședință extraordinară de guvern – pe agendă donația de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine
National joi, 22 octombrie 2026, 16:15

Ministrul Educației, după atacurile din școli: ”Mâine vrem să cerem suplimentarea numărului de paznici”

Noul ministru al Educației a precizat că îi va cere premierului Luca Niculescu suplimentarea numărului de paznici în școli. De asemenea, a...

Ministrul Educației, după atacurile din școli: ”Mâine vrem să cerem suplimentarea numărului de paznici”
National joi, 22 octombrie 2026, 16:08

CSAT, după atacurile din Marea Neagră. Prima ședință cu noii miniștri ai Guvernului Luca Niculescu

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc, astăzi, ora 18:00, la...

CSAT, după atacurile din Marea Neagră. Prima ședință cu noii miniștri ai Guvernului Luca Niculescu