Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Se fac pregătiri pentru examenele naționale

Se fac pregătiri pentru examenele naționale

Publicat de Lica Simona, 29 mai 2020, 16:00

Evaluarea naţională va începe pe 15 iunie, iar, pe 22 iunie, va fi prima probă scrisă a bacalaureatului, au anunţat autorităţile. Toţi elevii trebuie să treacă, însă, prin triajul epidemiologic, să-şi dezinfecteze mâinile, să păstreze distanţa faţă de colegi şi să poarte mască de protecţie. Dacă vor avea o problemă legată de situaţia sanitară, elevii de clasa a VIII-a vor putea susţine evaluarea, în cadrul unei noi sesiuni, începând din 29 iunie; în ceea ce îi privește pe cei din clasa a XII-a, aceștia vor fi reprogramaţi la sesiunea de bacalaureat din august.

Pe 2 iunie, încep cursurile de pregătire a examenelor naţionale. Ministrul Monica Anisie dă asigurări că vor fi igienizate şi dezinfectate băncile şi scaunele, în fiecare zi, iar elevii vor intra în unitatea de învăţământ pe un culoar, şi vor ieşi pe altul. Vor fi şi cadre medicale, care, la sosire, vor lua temperatura elevilor, iar băncile din sălile de clasă vor fi amplasate la doi metri una faţă de alta. Aceeaşi procedură de prevenţie va fi aplicată şi la susţinerea examenelor naţionale.

AFM aprobă noi finanțări pentru Rabla, iluminat public și infrastructura de apă
National vineri, 25 septembrie 2026, 09:00

AFM aprobă noi finanțări pentru Rabla, iluminat public și infrastructura de apă

Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat un nou pachet de finanțări pentru programele destinate înnoirii parcului auto și modernizării...

AFM aprobă noi finanțări pentru Rabla, iluminat public și infrastructura de apă
România propune crearea unui fond comun de investiții cu Statele Unite
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:57

România propune crearea unui fond comun de investiții cu Statele Unite

România a propus înființarea unui fond bilateral de investiții împreună cu Statele Unite, cu participarea instituției americane International...

România propune crearea unui fond comun de investiții cu Statele Unite
Comisia Europeană aprobă un ajutor de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:56

Comisia Europeană aprobă un ajutor de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci

Comisia Europeană a aprobat schema prin care România poate acorda aproximativ 11 milioane de euro crescătorilor de porci afectați de majorarea...

Comisia Europeană aprobă un ajutor de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci
Guvernul încearcă să convingă S&P că România poate continua reducerea deficitului
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:51

Guvernul încearcă să convingă S&P că România poate continua reducerea deficitului

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții agenției de rating Standard & Poor’s, în cadrul evaluării periodice a situației...

Guvernul încearcă să convingă S&P că România poate continua reducerea deficitului
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:48

Modernizarea căii ferate Ilva Mică–Pojorâta intră într-o nouă etapă

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici necesari modernizării sectorului feroviar Ilva Mică–Pojorâta, parte a magistralei...

Modernizarea căii ferate Ilva Mică–Pojorâta intră într-o nouă etapă
National joi, 24 septembrie 2026, 16:46

Elevii se pregătesc de proteste împotriva obligativității uniformei

Consiliul Național al Elevilor anunță proteste față de proiectul privind introducerea uniformei obligatorii în școli, după ce inițiativa a...

Elevii se pregătesc de proteste împotriva obligativității uniformei
National joi, 24 septembrie 2026, 14:41

A fost lansată platforma guvernanta.gov.ro

Guvernul României a lansat joi, 24 septembrie, platforma guvernanta.gov.ro, un proiect de transparentizare care centralizează informațiile privind...

A fost lansată platforma guvernanta.gov.ro
National joi, 24 septembrie 2026, 08:37

România are unul dintre cele mai mari prețuri spot la electricitate din Europa

Energia electrică destinată livrării pe 24 septembrie a fost tranzacționată pe piața pentru ziua următoare la un preț mediu de aproximativ...

România are unul dintre cele mai mari prețuri spot la electricitate din Europa