Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Popririle, suspendate până la 1 septembrie

Popririle, suspendate până la 1 septembrie
Foto: Foto: Realitatea de Tulcea

Publicat de Davian Vlad, 3 iunie 2020, 17:30

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional propunerea PSD privind suspendarea, până la 1 septembrie, a măsurilor de executare silită în materie civilă, prin poprire, pentru creanţele civile şi comerciale. Majoritate de voturi a întrunit şi proiectul social-democraţilor pe baza căruia angajaţii vor avea dreptul la un salariu brut diferenţiat pe criteriul nivelului de studii. Voturi favorabile s-au înregistrat şi pentru instituirea unei amenzi între 1500 şi 3000 de lei aplicate angajatorilor pentru nerespectarea normelor privind munca suplimentară. PNL şi USR nu au susţinut aceste acte normative, care vor fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis în vederea promulgării.

Tot astăzi, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, respingerea OUG prin care se amână, de la 1 februarie la 1 august, dublarea alocaţiei de stat pentru copii. Au fost 209 voturi pentru legea de respingere, 3 voturi împotrivă şi 98 de abţineri. Potrivit legii, alocaţiile ar urma să crească de la 150 la 300 de lei pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani şi de la 300 la 600 de lei pentru copiii cu vârsta mai mică de doi ani, ca şi pentru copiii cu handicap. Legea va fi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

AFM aprobă noi finanțări pentru Rabla, iluminat public și infrastructura de apă
National vineri, 25 septembrie 2026, 09:00

AFM aprobă noi finanțări pentru Rabla, iluminat public și infrastructura de apă

Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat un nou pachet de finanțări pentru programele destinate înnoirii parcului auto și modernizării...

AFM aprobă noi finanțări pentru Rabla, iluminat public și infrastructura de apă
România propune crearea unui fond comun de investiții cu Statele Unite
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:57

România propune crearea unui fond comun de investiții cu Statele Unite

România a propus înființarea unui fond bilateral de investiții împreună cu Statele Unite, cu participarea instituției americane International...

România propune crearea unui fond comun de investiții cu Statele Unite
Comisia Europeană aprobă un ajutor de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:56

Comisia Europeană aprobă un ajutor de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci

Comisia Europeană a aprobat schema prin care România poate acorda aproximativ 11 milioane de euro crescătorilor de porci afectați de majorarea...

Comisia Europeană aprobă un ajutor de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci
Guvernul încearcă să convingă S&P că România poate continua reducerea deficitului
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:51

Guvernul încearcă să convingă S&P că România poate continua reducerea deficitului

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții agenției de rating Standard & Poor’s, în cadrul evaluării periodice a situației...

Guvernul încearcă să convingă S&P că România poate continua reducerea deficitului
National vineri, 25 septembrie 2026, 08:48

Modernizarea căii ferate Ilva Mică–Pojorâta intră într-o nouă etapă

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici necesari modernizării sectorului feroviar Ilva Mică–Pojorâta, parte a magistralei...

Modernizarea căii ferate Ilva Mică–Pojorâta intră într-o nouă etapă
National joi, 24 septembrie 2026, 16:46

Elevii se pregătesc de proteste împotriva obligativității uniformei

Consiliul Național al Elevilor anunță proteste față de proiectul privind introducerea uniformei obligatorii în școli, după ce inițiativa a...

Elevii se pregătesc de proteste împotriva obligativității uniformei
National joi, 24 septembrie 2026, 14:41

A fost lansată platforma guvernanta.gov.ro

Guvernul României a lansat joi, 24 septembrie, platforma guvernanta.gov.ro, un proiect de transparentizare care centralizează informațiile privind...

A fost lansată platforma guvernanta.gov.ro
National joi, 24 septembrie 2026, 08:37

România are unul dintre cele mai mari prețuri spot la electricitate din Europa

Energia electrică destinată livrării pe 24 septembrie a fost tranzacționată pe piața pentru ziua următoare la un preț mediu de aproximativ...

România are unul dintre cele mai mari prețuri spot la electricitate din Europa