Connect with us

Electorale

STIRI ELECTORALE, ORA 16.30, 19 NOIEMBRIE 2020

Published

on

19 NOV – ELECTORALE, ORA 16.30

Nicolae Ciucă, candidatul Partidului Național Liberal Dolj  pentru un fotoliu de senator este “generalul deșertului”, cel care i-a condus pe militarii craioveni în misiunile din Afganistan și Irak. Este militarul care a condus prima luptă a militarilor români de după cel de-Al Doilea Război Mondial, potrivit unui comunicat de presă. ”În perioade de cumpănă, ca cea pe care o trăim acum, țara are nevoie de decizii corecte, echilibrate, în interesul națiunii!”, a declarat Nicolae Ciucă. Candidatul PNL își dorește o campanie curată, în care fiecare să vorbească despre realizările sale și despre ceea ce va face pentru români în Parlamentul României, obiectivul principal al politicii sale fiind prosperitatea și siguranța românilor. Partidul Național Liberal vine în fața alegătorilor din Dolj cu o echipă din care fac parte doi miniștri, deputați și senatori, lista de la Senatul României fiind deschisă de Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă.

PSD a introdus, în Planul de Guvernare pentru următorii 4 ani, accesul facil al populației la testarea Covid-19. După cum a explicat candidatul PSD pentru Camera Deputaților, Iulian Badea, PSD își dorește să dezvolte o aplicație smart care să permită oricui să beneficieze de testare, la nevoie, în cazul în care consideră că se află în risc de infecție. Pe lângă aceasta, PSD va crește și capacitatea de testare, în condiții de control al calității, prin crearea de centre regionale de training și supervizare, în parteneriat cu instituțiile de învățământ medical superior și cu Institutul Cantacuzino, după cum a precizat Iulian Badea.

Bursele sunt o motivare pentru elevi și o stimulare a performanței iar, prin lege, un drept, susține la rândul său Silvia Dinică, senator al Alianței USR PLUS, candidat pentru un nou mandat. În opinia sa, modificarea legislației în domeniu are nevoie de consens politic.


Declarațiile au fost făcute la o dezbatere despre starea educației organizată online de Societatea Academică din România, alături de asociații de elevi din țară, notează reporterul RRA,  Petruţa Dinu.

Partidul România Mare vrea să revitalizeze satul românesc, să sprijine micii producători și fermierii și să îi convingă pe tineri să rămână în țară. În acest sens, formațiunea politică vrea să ducă pe masa Parlamentului un proiect de dezvoltare a mediului rural din țara noastră.

Daniela Maria Sârbu, candidat PRM la funcția de senator: 38 sec.

În mod clar, în viitorul Parlament, între primele priorități trebuie să stea legi clare care să sprijine o reformă rapidă, pe teren, a sistemului public de sănătate, este de părere Anișoara Stănculescu, liderul PMP Dolj, candidat la Camera Deputaților. PMP a depus deja un proiect de lege în Parlament, iar acum așteaptă sprijinul celorlalte forțe politice pentru ca actul normativ să fie adoptat chiar la începutul primei sesiuni legislative a noului Parlament. Până atuncă, însă, trebuie luate câteva măsuri urgente pentru a preîntâmpina repetarea tragediei de la Piatra Neamț, inclusiv la Craiova sau oriunde în Dolj, a mai precizat Anișoara Stănculescu. În opinia sa, orice resursă publică, financiară, logistică trebuie canalizată către sănătate cu prioritate și utilizată în favoarea pacienților.

În cadrul unei conferințe de presă, liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a reiterat faptul că, la începutul lunii iunie, reprezentanţii Uniunii au propus Guvernului şi prim-ministrului să lase posibilitatea luării deciziilor referitoare la o serie de reglementări şi eventuale restricţii legate de criza creată de pandemie pe seama autorităţilor locale, care cunosc cel mai bine situaţia reală a cetăţenilor. UDMR nu susţine restricţiile din unităţile de învăţământ, a adăugat Cseke Attila, care a spus că ”România s-a decuplat de UE, de alte state membre ale Uniunii” din acest punct de vedere, şi nici închiderea pieţelor, care a fost o decizie pripită, nefundamentată, nici astăzi explicată din punct de vedere profesional.