File din istoria Craiovei- Castrul roman – Pelendava

Aşezările geto-dacice de pe teritoriul de azi al Craiovei, după  primul razboi daco-roman îşi încetează existenţa, ca o consecinţă a cuceririi romane.

Locuitorii acestor aşezări însă n-au pierit. Supravieţuitorii războiului din anii 101-102 au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele şi să se refugieze în locuri greu accesibile, în speranţa unor vremuri mai liniştite. Alţii au fost obligaţi să întemeieze noi aşezări în locuri uşor de supravegheat.

          O aşezarea romană cu nume dacic, Pelendava, pe care numerosi istorici au identificat-o in cartierul Mofleni  este menţionată în Tabula Peutingeriana   pe itinerariul Drobeta-Romula.

În legătură cu localizarea Pelendavei pe teritoriul oraşului Craiova, există unele inconveniente determinate mai ales de lipsa unor cercetări arheologice sistematice. Totuşi, resturile de cultură materială de factură romană sunt relativ numeroase şi descoperite întâmplător în diverse puncte ale oraşului. Nu putem preciza dacă acestea provin din aşezarea civilă sau din castrul roman, ori din ambele, atâta timp cât şi aşezarea şi castrul a căror existenţă nu mai poate fi pusă la îndoială, au fost demolate şi materialele recuperate reutilizate în diferite construcţii târzii.

Aşezarea romană de aici poartă un nume dacic: Pelendava. Numele a fost preluat de noii veniţi de la autohtoni care după anul 102 au continuat să trăiască în aceste locuri. O dovadă a permanenţei populaţiei dacice la Pelendava şi în împrejurimile ei o constituie şi o fibulă de argint de tip „Vârtop”, de factură geto-dacică, descoperită la Craiova şi care datează din secolele II-III 

Castrul roman, ale cărui ziduri erau lucrate din piatră şi cărămidă, se afla lângă mănăstirea Bucovăţul Vechi (Coşuna), la Mofleni, acum fiind, în parte, distrus de eroziuni şi, în parte, acoperit de aluviunile Jiului.

          Zidurile castrului au fost demolate şi materialele de construcţie refolosite la ridicarea unor edificii mai târzii.

                    Cărămizile provenite de la castru şi din aşezarea civilă au fost folosite la zidirea bisericii mănăstirii de la Mofleni şi pardosirea acesteia, după cum s-a constatat cu ocazia restaurării făcută în anii 1926-1928, la temeliile clopotniţei, care era clădită în faţa intrării mănăstirii şi care a fost dărâmată pe la 1832 şi la vechile chilii ale mănăstirii.

          Şi astăzi se văd în zidurile bisericii de la Mofleni şi cu mulţi ani în urmă se vedeau în pardoseala grajdului mănăstirii, cărămizi romane. Sub temelia mănăstirii au fost descoperite blocuri mari paralelipipedice de piatră calcaroasă, cioplită în manieră romană.

          Cărămizi romane s-au găsit, în anul 1910 (când s-a restaurat cişmeaua Popova, refăcută şi de Matei Basarab împreună cu soţia sa Elina), în una din cele două captări care datează dintr-o perioadă anterioară lui Matei Basarab1.

          În anii 1932-1933 în urma unor lucrări realizate în jurul bisericii Sf. Dumitru, a fost scos la iveală o cărămidă romană ştampilată cu iniţialele „NM”4

           În anii 1932-1933 s-au executat lucrări pentru nivelarea terenului din jurul bisericii Sf. Dumitru, prilej cu care s-au găsit multe fragmente izolate de cărămidă romană şi de piatră cochiliferă şi temelii zidite cu cărămidă romană. Aceste temelii se pare că provin de la vechea clopotniţă, din faţa bisericii, care fusese dărâmată în anul 1889.  Cărămizi romane au fost descoperite şi în „visteriile mai vechi ale celor şapte fântâni de sub coasta bisericii Sf. Dumitru”. 

          Iată de ce, plasată la un important nod rutier al Daciei romane şi având securitatea asigurată de castrul şi de garnizoana militară arondată acestuia, Pelendava romană a avut o viaţă prosperă după cum dovedesc descoperirile arheologice şi numismatice ieşite la iveală absolut întâmplător şi care nu sunt rodul unor cercetări arheologice sistematice. Aceste descoperiri credem însă că nu reflectă nici pe departe viaţa care a pulsat în apropierea Jiului în veacurile   II-III p.Chr.

           Nu există încă dovezi pentru precizarea datei la care aşezarea civilă şi castrul de la Pelendava şi-au încetat existenţa. A fost părăsit castrul de garnizoana militară la anul 271/275 odată cu abandonarea oficială a Daciei de către romani, sau acesta căzuse pradă atacurilor „barbare” care, începând cu teribilul atac carpic din anul 245, au pus în pericol întregul sistem de fortificaţii din Dacia sudică până la prăbuşirea definitivă a acestuia? 

          Cercetările viitoare vor da, desigur, răspuns şi la aceste întrebări.