Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Biroul permanent al Senatului se reuneşte pentru dezbaterea OUG prin care UAT-urile se pot împrumuta de la Trezorerie

Biroul permanent al Senatului se reuneşte pentru dezbaterea OUG prin care UAT-urile se pot împrumuta de la Trezorerie

Publicat de Puiu Vulea, 4 august 2021, 10:16

Biroul permanent al Senatului se reuneşte, astăzi, pentru a convoca această cameră în sesiune extraordinară, în vederea informării şi introducerii în procedură parlamentară a ordonanţei de urgenţă, adoptată pe 28 iulie, prin care unităţile administrativ-teritoriale se pot împrumuta de la Trezoreria statului. Premierul, Florin Cîţu preciza la finalul şedintei de Guvern de săptămăna trecută că este un document așteptat deoarece reglementează posibilitatea accesării de împrumuturi în valoare totală de 630 de milioane de lei, la dobânzi de 1 până la 1,5%, în funcţie de perioada de rambursare: până la 3 ani şi, respectiv, până la 5 ani. Potrivit Constituţiei, o ordonanţă de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă sesizată, Senatul în acest caz, şi după publicarea ei în Monitorul Oficial. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, membrii Camerei sesizate se convoacă în mod obligatoriu în cinci zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere.

Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană
National marți, 17 martie 2026, 08:43

Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană

La primele ore ale dimineții de marți, 17 martie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de...

Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană
Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială
National luni, 16 martie 2026, 08:15

Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială

Declarația lui Ilie Bolojan face parte dintr-un proiect de lege pregătit de Guvern care vizează limitarea cumulului pensiei cu salariul la stat,...

Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială
INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua
National vineri, 13 martie 2026, 14:41

INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua

Este a șaptea lună la rând, în care România înregistrează o rată anuală a inflației de peste 9%. În categoria de alimente, cele mai mari...

INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua
Manualele de liceu vor fi folosite timp de 8 ani
National vineri, 13 martie 2026, 10:23

Manualele de liceu vor fi folosite timp de 8 ani

Manualele de liceu pot fi folosite timp de 8 ani pentru că programele școlare sunt stabile, susține Ministerul Educației într-un răspuns la...

Manualele de liceu vor fi folosite timp de 8 ani
National vineri, 13 martie 2026, 09:23

Ilie Bolojan: autorităţile nu mai pot continua să direcţioneze bani publici către mecanisme de tip „suveică”

Premierul Ilie Bolojan a cerut Ministerului Muncii să găsească soluţii pentru corectarea vulnerabilităţilor descoperite în funcţionarea unor...

Ilie Bolojan: autorităţile nu mai pot continua să direcţioneze bani publici către mecanisme de tip „suveică”
National vineri, 13 martie 2026, 08:34

Alți 96 de cetățeni români au revenit în țară pe ruta Muscat – București

Ministerul Afacerilor Externe anunță că vineri, 13 martie 2026, au fost repatriați 96 de cetățeni români, dintre care 21 de minori, 1 infant...

Alți 96 de cetățeni români au revenit în țară pe ruta Muscat – București
National joi, 12 martie 2026, 16:23

Volodimir Zelenski: România şi Ucraina au potenţial de colaborare în domeniul energetic

‘Trebuie să realizăm proiecte energetice, cât de repede posibil. Este important pentru noi şi pentru întreaga Europă’, a spus el...

Volodimir Zelenski: România şi Ucraina au potenţial de colaborare în domeniul energetic
National joi, 12 martie 2026, 16:18

Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală

‘Domnule preşedinte, dragă Vladimir, mulţumesc pentru vizita pe care ne-o faceţi şi, mai ales, mulţumim dumneavoastră şi poporului...

Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală