Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Continuă dezbaterile pe tema legilor Educației

Continuă dezbaterile pe tema legilor Educației

Publicat de Cosmin Meca, 26 iulie 2022, 11:26

Continuă dezbaterile pe tema legilor Educației, iar ieri premierul a discutat cu reprezentanții instituțiilor de învățământ superior, printre altele, despre creșterea autonomiei universitare, inclusiv prin posibilitatea de a beneficia de fonduri europene.

Rectorul Universității Politehnice București, Mihnea Costoiu, susține păstrarea unor filtre de control pentru plagiat și spune că modul în care vor fi date titlurile de doctor va fi analizat de o comisie de etică pe baza modelului european. Rectorul a declarat că proiectul lansat în dezbatere publică pe tema Educației a fost susținut de majoritatea participanților la aceste discuții.

Proiectul legii Educaţiei prevede posibilitatea renunţării la titlul de doctor, prin act unilateral, fără penalizări şi obligaţia achitării unei despăgubiri. Documentul propune şi desfiinţarea instituţiei prin care sunt anulate tezele cu suspiciune de plagiat.

Ministrul Sănătății anunţă buget mai mare pentru compensarea medicamentelor în programele naţionale
National joi, 19 martie 2026, 14:05

Ministrul Sănătății anunţă buget mai mare pentru compensarea medicamentelor în programele naţionale

”Bugetul pentru compensarea medicamentelor din programele naţionale nu este doar o cifră. Este, în primul rând, despre acces real la...

Ministrul Sănătății anunţă buget mai mare pentru compensarea medicamentelor în programele naţionale
Forțele Navale Române intervin pentru cautarea persoanelor dispărute în tragedia de la Midia
National miercuri, 18 martie 2026, 17:40

Forțele Navale Române intervin pentru cautarea persoanelor dispărute în tragedia de la Midia

La solicitarea Autorității Navale Române, transmisă prin Centrul Maritim de Coordonare, Forțele Navale Române intervin cu șalupa rapidă de...

Forțele Navale Române intervin pentru cautarea persoanelor dispărute în tragedia de la Midia
Sindicatele din Educație îndeamnă profesorii să boicoteze simulările pentru Bacalaureat de săptămâna viitoare
National miercuri, 18 martie 2026, 15:24

Sindicatele din Educație îndeamnă profesorii să boicoteze simulările pentru Bacalaureat de săptămâna viitoare

‘Facem un apel la toţi colegii profesori, membri de sindicat, care ar trebui să fie implicaţi în aceste simulări: rămâneţi uniţi şi...

Sindicatele din Educație îndeamnă profesorii să boicoteze simulările pentru Bacalaureat de săptămâna viitoare
Legea bugetului de stat - programată să intre astăzi în dezbaterile din plenul reunit
National miercuri, 18 martie 2026, 14:51

Legea bugetului de stat – programată să intre astăzi în dezbaterile din plenul reunit

Controverse au apărut şi la dezbaterea bugetului alocat Ministerului Muncii, la votul asupra amendamentului PSD, referitor la acordarea de ajutoare...

Legea bugetului de stat – programată să intre astăzi în dezbaterile din plenul reunit
National miercuri, 18 martie 2026, 11:01

Tragedie în Portul Midia: un remorcher s-a scufundat, patru persoane dispărute

Un remorcher, nava „Astana”, s-a scufundat în Portul Midia, Dana 1. Incidentul s-a produs în timpul unei manevre portuare, cel mai probabil în...

Tragedie în Portul Midia: un remorcher s-a scufundat, patru persoane dispărute
National marți, 17 martie 2026, 22:27

Parlamentul aprobă bugetele SRR și SRTv pentru 2026

Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au aprobat, marți, bugetele Societății Române de Radiodifuziune și ale Societății Române de...

Parlamentul aprobă bugetele SRR și SRTv pentru 2026
National marți, 17 martie 2026, 18:04

CSM/Aviz pozitiv pentru numirea lui Marius Ionel Ștefan în funcția de procuror-șef adjunct al DNA

Secția pentru procurori a Consilului Superior al Magistraturii a dat aviz pozitiv pentru numirea actualului șef al DNA Pitești, Marius Ionel...

CSM/Aviz pozitiv pentru numirea lui Marius Ionel Ștefan în funcția de procuror-șef adjunct al DNA
National marți, 17 martie 2026, 11:04

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural