Dragomir Hurmuzescu, fondatorul învățământului etectrotehnic și al radioului în România

Publicat de Cosmin Meca, 13 martie 2023, 21:27

Dragomir Hurmuzescu s-a născut pe 13 martie 1865 la Bucureşti, a urmat studiile elementare si secundare în capitală (şcoala elementară între anii 1873-1877, gimnaziul „Mihai Bravu” în perioada 1877-1881 și Liceul „Sfântul Sava” între 1881 – 1884).

Înscris la cursurile Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti, a obținut, în 1887, bursa „Iosif Niculescu”, care i-a oferit posibilitatea de a-și aprofunda studiile tehnice la Paris. După trei ani, în 1890, a obţinut licenţa în ştiinţe fizico-chimice la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Sorbona.

În această perioadă, a fost remarcat de profesorul Gabriel Uppmann, celebrul fizician francez, descoperitorul de mai târziu al fotografiei în culori si laureat al Premiului Nobel, care i-a permis accesul în laboratorul său și i-a oferit oportunitarea de a-l seconda la studierea căldurii și a electricității.

Dupa șase ani petrecuţi în laborator, timp în care a reușit să-și dovedească abilitățile experimentale, Hurmuzescu a obținut titlul de doctor în fizică. Teza sa se referea la măsurarea, cu mare precizie, a raportului dintre u.e.s. (unitatea electrostatică) și u.e.m. (unitatea electromagnetica) ale sarcinii electrice, care, potrivit teoriei lui Maxwell, trebuia sa fie egal cu viteza luminii în vid.

Rezultatele obţinute de Hurmuzescu sunt citate în tratatele clasice de electricitate și din aceeași perioadă datează alte trei realizări ale cercetătorului: construirea unui dinam cu patru induși în serie, construirea unui electroscop perfecționat (cu care, în 1899, Pierre și Marie Curie au făcut primele lor experienţe asupra radiului, iar Henri Becquerel îl va utiliza în 1903 în cercetările privind radioactivitatea), prepararea unui nou izolant electric, numit de el „dielectrina” (util în construcţia de electroscoape).

În ianuarie 1896, Hurmuzescu și Louis Benoist au făcut o serie de experimente cu privire la dezafectarea corpurilor electrizate cu ajutorul razelor X și, în același timp, împreună cu neurochirurgul Gheorghe Marinescu, a aplicat tehnica radiografiilor X în studiul acromegaliei.

Revenit în țară în 1896, fizicianul și-a continuat activitatea de cercetare științifică, a lucrat la noi tipuri de electrometre si electroscoape și a iniţiat noi anii de cercetare în domeniul telegrafiei fără fir, radioactivității petrolului şi a studiului apelor minerale din România.

În octombrie 1898, odată cu inaugurarea noului palat al Universitaţii din Iaşi, lui Hurmuzescu i s-a pus la dispoziţie suma de 150.000 lei pentru a echipa un laborator modern de fizică. În 1900, a devenit profesor titular la catedra de căldură si electricitate și în acelaşi an s-a alăturat iniţiativei lui Petru Poni, profesor de chimie la Universitatea ieşeană, de a fonda revista „Annales scientifiques de l’Université de lassy“, devenind secretar ştiinţific al redacţiei.

Un alt eveniment relevant al anului 1900 a fost înfiinţarea Societăţii de Ştiinţe din Iaşi, preşedintele ei fiind Petru Poni, iar secretar, Dragomir Hurmuzescu.

O altă componentă a activităţii sale a constituit-o preocuparea pentru organizarea învățământului electrotehnic superior în România, astfel că, datorită eforturilor fizicianului, în 1910 a luat fiinţă Şcoala de Electricitate de pe lângă Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, al cărei director a devenit. În jurul acesteia se va forma mai târziu Institutul Politehnic din Iaşi.

Transferat la Bucuresti în 1913, Hurmuzescu a fost numit director al Institutului Electrotehnic, profesor la catedra de aplicaţiile căldurii si electricităţii de la Facultatea de Ştiinţe şi decan al respectivei facultăți (în perioada guvernului conservator condus de Titu Maiorescu).

În 1929, fizicianul spunea într-un interviu: “Eu cred că la noi, mai mult decât în alte ţări, radiofoniştii au o datorie mai mare faţă de radiofonie.

Această aplicaţie a electricităţii şi fizicii, considerată de unii ca o achiziţie splendidă a spiritului omenesc, prezintă un interes mult mai mare din punct de vedere social, fiind un mijloc de comunicaţie ce se poate transforma în pârghie pentru ridicarea culturală şi unificarea sufletească, dacă statul român ar da o mai mare atenţie acestei chestiuni.

Privită însă de oamenii noştri de stat ca o simplă amuzare, ca o jucărie, a fost lăsată, a fost stânjenită prin lipsa de orice încurajare şi chiar prin piedicile reale introduse de legea radiofoniei.

Se pune întrebarea dacă într-adevăr, faţă de această situaţie în care ţara românească se găseşte, a fi în urma statelor occidentale şi în urma vecinilor cărora am voi să le discutăm situaţia culturală, datoria radiofoniştilor nu este oare să împlinească aceste lipsuri? Radiofoniştii sunt aceia care, cunoscând şi utilizând această chestiune, pot să indice cu competenţă reformele care s-ar putea introduce pentru propăşirea radiofoniei româneşti. Ne place ades să ne comparăm, să ne întrecem şi să credem că întrecem, într-adevăr, pe unii dintre vecinii noştri, dar, când este vorba de fapte cu rezultate precise, cum este în cazul de faţă, nu părem destul de convinşi pentru a face sacrificiile necesare.

Am avut ocazia şi altă dată să atragem atenţia celor în drept de modul cum înţeleg vecinii noştri de la apus şi răsărit aceste chestiuni, pentru care cheltuiesc sume foarte importante. DATORIA, — şi revin la acest cuvânt — radiofoniştilor români este să contribuie cu toate puterile pentru ca radiofonia să ajungă la adevăratul rol social la care trebuie ridicată. (…)

Şi dacă pentru timpurile de pace radiofonia constituie un mijloc social — şi va constitui cel mai important, nu numai dintre mijloacele distractive, dar chiar pentru o acţiune culturală, cu atât mai mult pentru apărarea naţională devine un element de prima însemnătate”.

Între timp, ca omagiu pentru activitatea sa, fizicianul fusese ales membru corespondent al Academiei Române (pe 21 mai 1916), membru corespondent al Societății Franceze de Fizică (1923) și membru de onoare al Societății Franceze a Electricienilor (1932)

Considerat unul dintre cei mai valoroși fizicieni români de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, fondator al învățământului electrotehnic și inițiator al primei școli de fizică experimentală din România, Dragomir Hurmuzescu a încetat din viață pe 29 mai 1954 la București. Cu câțiva ani înainte, în 1945, ziarul Scânteia scria despre el că “întuneşte toate caracteristicile reacţionarului antidemocrat şi antisovietic și sabotează, din poziția de director al Radiodifuziunii, orice apropiere de marea noastră vecină, U.R.S.S.”

Surse:

Dimineața, 1929

Radiofonia, 1929, 1931, 1932, 1933

Revista Știință și Tehnică

Biblioteca Națională Digitală, Fond Secolul XX, Colecția Lucian Predescu

dosaresecrete.ro