De ce ținem minte, și de ce uităm? Ce putem face pe măsură ce îmbătrânim?

Publicat de Cosmin Meca, 28 martie 2023, 09:06

De ce uităm: 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le facem pentru a codifica informația în creier pe măsură ce îmbătrânim

Poate uneori ne dorim să uităm unele experiențe pe care le-am trăit, unele imagini care ne-au rămas tipărite în minte – alteori am vrea să nu uităm nici măcar un cuvânt dintr-o conversație care ne-a ajutat sau ne-a oferit satisfacție. Iar atunci când învățăm, ne-ar plăcea să avem o super-putere și să înmagazinăm cât mai multe informații.

Oricum ar fi, toți ne dorim să îmbătrânim cu mintea clară și memoria foarte bună, să nu pierdem tot ceea ce acumulăm de-a lungul vieții. Cu atât mai mult dacă ne gândim la pacienții care suferă de Alzheimer, această boală degenerativă atât de cruntă și de neiertătoare cu memoria noastră, până a nu a mai avea capacitatea de a răspunde la stimuli din mediu.

Neurologul Andrew Budson și specialista în neuroștiință Elizabeth Kensinger explică în noua lor carte Why We Forget and How to Remember Better: The Science Behind Memory/De ce uităm și cum să ne amintim mai bine: Știința din Spatele Memoriei cum funcționează memoria, oferind sfaturi practice despre cum ne putem păstra abilitățile memoriei pe termen lung, mai ales în timp ce îmbătrânim.

Pentru că despre cum funcționează propriu-zis memoria noastră am mai scris, am selectat din cartea lor câteva informații mai puțin vehiculate.

Concepții greșite despre memorie

Așa cum spune și specialista în neuroștiință Elizabeth Kensinger, una dintre cele mai frecvente erori atunci când vorbim despre memorie și funcțiile ei este aceea că aceasta s-ar afla undeva în creier, asemenea unui fișier pe care îl putem accesa sau recupera fără efort atunci când avem nevoie.

„Memoria este un proces activ și care necesită mult efort. De fiecare dată când ne aducem în minte un eveniment din trecut, de fapt facem eforturi pentru a reconstrui acea memorie.”, spune Elizabeth Kensinger.

O a doua concepție eronată este aceea că există memoria fotografică, acea capacitate de a ne aminti fără efort tot ceea ce tocmai am văzut sau senzația că ținem minte anumite întâmplări, fețe ale oamenilor pentru că în creierul nostru există o abilitate „de a memora vizual” mai eficientă decât alte instrumente de memorare sau mai accentuată decât în cazul altor persoane.

Însă adevărul este ceva mai complicat: orice ne amintim aparent aleatoriu (informații pe care poate nici nu vrem să ni le amintim) are în spate o sumedenie de motive – gânduri, sentimente – care permit acelui tip de conținut să intre în memoria noastră.

Al treilea aspect pe care tindem să îl înțelegem greșit este legat de uitare, conform celor spuse de autorii cărții de care am amintit mai sus.

Așadar, mulți dintre noi ne speriem când auzim de uitare, considerăm că este cel mai rău lucru posibil, și că un sistem de operare al memoriei optim este cel în care uitarea nu are loc.

„Uitarea este importantă pentru că, dacă de fiecare dată când am încerca să facem o predicție despre viitor sau să înțelegem ce se întâmplă în prezent am fi nevoiți să analizăm tot ce ni s-a întâmplat vreodată, ar fi complet ineficient.”

Uitarea are o utilitate remarcabilă: aceea de a ne permite să folosim din trecutul nostru doar acele bucăți de puzzle care sunt cel mai probabil relevante pentru a înțelege ce se întâmplă acum sau ce s-ar putea întâmpla în viitor.

De ce uităm?

Bun, să nu se sperie uitarea ar putea fi un sfat, uitarea într-o anumită formă și la un anumit grad. Dar de ce, totuși, uităm, poate și atunci când nu am vrea să uităm?

La cel mai elementar nivel, ca să avem acces la trecut, trebuie să ne gândim la memorie ca având trei faze:

• Codificare: sau învățarea este procesul de înmagazinare/de introducere în memorie a informațiilor
• Stocare: următoarea fază care implică efortul de păstrare a informațiilor; contrar modului cum salvezi un fișier pe un laptop apăsând Save, cu memoria umană lucrurile stau puțin altfel: pentru a păstra, trebuie să rememorezi continuu informațiile
• Restituirea (revocarea și recunoașterea): capacitatea de-ați aminti informațiile atunci când ai nevoie de ele

Eșecuri pot apărea în oricare dintre aceste trei faze, însă cele mai multe erori de memorie se instalează chiar în prima fază, a codificării și învățării, când fie nu suntem suficient de atenți, fie nu depunem suficient de mult efort pentru a introduce și stoca datele.

Iar cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru a stoca informațiile de care avem nevoie pe termen lung este să dormim suficient de mult și de bine .

sursa: csid.ro