Ștefan Manasia vine la Adunarea Poeților, vineri 5 mai, ora 17.00, Teatrul Național Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 3 mai 2023, 08:06
Poetul Ștefan Manasia este invitatul lui Nicolae Coande la evenimentul cultural „Adunarea Poeților”, vineri 5 mai, ora 17.00.
Unul dintre poeții de marcă ai promoției 2000, Ștefan Manasia va citi din poemele sale și va susține conferința “Trilobit, amonit, orthoceras – larii și penații poetului”.
Intrarea publicului este liberă.
*
Autorul
Cred foarte mult în forța șamanică (dincolo de subtextele și contextele noului ev digital) a poeziei. Unii dintre noi avem superputerea asta pe care, din păcate, o văd adesea batjocorită, folosită – ca toate superputerile – în slujba unui agent ideologic perisabil sau a unei cariere (promiscue) sau… Adică, să ai superputerea, dar să fii un Wernher von Braun, să treci (impenitent) de la naziști la americani ambalând același rău și aceeași moarte, dezvoltându-le cu pricepere, cu geniu (care e superputerea ta)… Cred că trebuie să putrezești mult timp în dileme, în autoderiziune, să bâjbâi, să înoți ca somonii-n amonte, până-ți activezi – de-adevăratelea și benign – superputerea.
Ștefan Manasia (n. 1977, Piteşti, România). Este poet şi jurnalist, redactor al revistei de cultură Tribuna. În 2008 iniţiază, la Cluj, Clubul de Lectură „Nepotu’ lui Thoreau” (alături de Szántai János și François Bréda) – cea mai importantă comunitate literară româno-maghiară din Transilvania. A publicat şase volume de versuri: Amazon și alte poeme (2003), cartea micilor invazii (2008, premiul Manuscriptum pentru poezie, din partea Muzeului Naţional al Literaturii Române), motocicleta de lemn (2011, premiul Tînărul Scriitor al Anului 2011), Bonobo sau cucerirea spațiului (2013), Cerul senin (2015, premiul pentru poezie al revistei Observator cultural) şi Gustul cireşelor (2017, nominalizat la premiile Observator cultural). Poemele sale sînt traduse în maghiară, franceză, germană, poloneză, ivrit. Susţine lecturi publice în România şi în străinătate (Budapesta, Berlin, Praga, Čseské Budějovice, Istanbul, Tel Aviv, Tivon, Chişinău). Este autorul volumului de eseuri şi cronici literare Stabilizator de aromă (2016), al romanelor Cronovizorul (Ed. Polirom, 2020), Platanii din Samothraki (Ed. Paralela 45, 2022). Interesat de cinema, biologie, istorie, arheologia spaimei, alchimia ororii, în cartea din 2011 îşi rezumă credo-ul (meta)poetic aşa: „Omul, această gînganie mistică./ Man, this mystic bug.” (Summa Theologica).
*
„Manasia este sălbaticul domesticit care a citit cărți, și-a ales maeștri sau l-au ales ei pe el: Lowry, Salinger, Hrabal, Melville, niște domni care știu ce-i viața (deci și literatura), muzicanți faimoși, Radiohead, Oasis, Vulture nu știu cum, dar și contemporani carismatici, Acosmei, de pildă, un poet care scrie la aceeași carte de peste 30 de ani și încă există […] Senzorial și la pîndă, un carnasier cu ochiul treaz înăuntru, sevrat de sentimente care cer cuvinte pe măsură și oarece cunoaștere științifică, poemul lui Manasia dezvoltă o spirală a hiperspațiului în care, ciudat-ciudățel, vorba personajului lui Saramago, suflețelul e umil, mic cît un quark (care are aromă, se știe), pe care nu-l văd decît noii ciclopi ai lumii moderne – telescoapele savanților descoperind lumina stelei ce muri. Azi o vedem – și nu are istorie.” (Nicolae Coande, Manualul vânătorului de poeți).
“Manasia nu este un flaneur care culege tot ce i se prezinta in fata ochilor, conștient de capacitatea sa remarcabila de a transfigura verbal lumea. Mai degrabă, el pândește înfrigurat întrupările unei realități pe care a întrevăzut-o, poate, cândva, si ale cărei rosturi le-a priceput abia pe urma. Tocmai de aceea, frumusețea capătă in poeziile sale o calitate distinctiva, abstracta: Manasia vânează ideea de frumusețe, s-ar zice, si nu frumusețile pe care vița i le oferă. Atitudinea sa nu este una inocenta, dar nici de un platonism desert. El înregistrează tot ceea ce amintește de frumusețe, acuzându-și propria înstrăinare de lumea acesteia.” (Doris Mironescu, Suplimentul de cultură nr. 199).
“Cronovizorul cartografiază medii din cele mai diverse, cu condiția ca acestea să stimuleze simțurile și să producă mici revelații. Ceea ce îi reușește lui Ștefan Manasia în proză este declanșarea și menținerea acestor epifanii în medii ginsbergiene, imune la realitatea eviscerată și aflate în permanent anamorfism. Astfel, Manasia construiește, în ciuda fragmentarismului voit al romanului, un sistem propriu de navigare prin lume, de observare implicată, la care vocea auctorială, cel mai adesea la persoana I, reacționează organic și ritualic.” (Teona Farmatu, Vatra, nr.12/2020)
