Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Legile Educației au intrat în dezbaterea Camerei Deputaților, în timp ce cadrele didactice protestau în stradă

Legile Educației au intrat în dezbaterea Camerei Deputaților, în timp ce cadrele didactice protestau în stradă

Publicat de Alin Cîrțînă, 10 mai 2023, 15:55

Cele două proiecte de legi ale educaţiei au intrat astăzi în dezbaterea Camerei Deputaţilor ca prim for sesizat.

Peste o mie de amendamente au fost depuse la cele două proiecte care au în vedere îmbunătăţirea sistemului educaţional din România.

Documentele au suferit modificări faţă de forma trimisă de guvern spre dezbatere, fiind admise aproximativ 700 de amendamente.

Deputaţii au dezbătut pe articole proiectul de lege privind învăţământul preuniversitar, care urmează să intre la vot în plen. Vor fi apoi dezbateri pe marginea proiectului de lege pentru învăţământul superior, care, de asemenea, a fost amendat. După votul din Camera Deputaţilor, cele două proiecte merg la Senat, care este for decizional.
Mii de învăţători, profesori, personal didactic auxiliar şi nedidactic din toată ţara au fost în faţa guvernului şi a parlamentului pentru a-şi striga din nou nemulţumirile. Acestea sunt în primul rând de ordin financiar, iar sindicaliştii sunt indignaţi şi de faptul că până acum nu s-a ţinut cont de cererile lor, după cum a aflat reporterul RRA Isabela Aivăncesei, când a stat de vorbă cu câţiva dintre protestatari:

România a trimis Comisiei Europene cererea de plată numărul 5 din PNRR
National luni, 17 august 2026, 08:57

România a trimis Comisiei Europene cererea de plată numărul 5 din PNRR

România a depus oficial, la 14 august, ora 20:00, a cincea cerere de plată din PNRR, cu o valoare totală anunțată de 2,84 miliarde de euro....

România a trimis Comisiei Europene cererea de plată numărul 5 din PNRR
Un avion NATO a doborât o dronă care intrase în spațiul aerian al României
National luni, 17 august 2026, 08:55

Un avion NATO a doborât o dronă care intrase în spațiul aerian al României

Un avion F-18 spaniol aflat în serviciul de poliție aeriană NATO a doborât, duminică dimineața, o dronă care pătrunsese în spațiul aerian...

Un avion NATO a doborât o dronă care intrase în spațiul aerian al României
Restricții pentru camioane pe A2, DN7 și DN22C în minivacanță
National vineri, 14 august 2026, 18:31

Restricții pentru camioane pe A2, DN7 și DN22C în minivacanță

Vehiculele cu masa totală autorizată de peste 7,5 tone au restricții de circulație între 14 și 17 august pe mai multe trasee aglomerate. Pe A2,...

Restricții pentru camioane pe A2, DN7 și DN22C în minivacanță
Acciza la motorină scade temporar cu 20% între 16 și 31 august
National vineri, 14 august 2026, 18:29

Acciza la motorină scade temporar cu 20% între 16 și 31 august

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza aplicată motorinei pentru perioada 16–31 august. Diminuarea este de 560,86 lei pentru o mie de litri,...

Acciza la motorină scade temporar cu 20% între 16 și 31 august
National vineri, 14 august 2026, 18:26

Bateriile prosumatorilor au livrat seara în sistem aproximativ cât un reactor nuclear

Sistemele de stocare conectate la instalațiile prosumatorilor au furnizat joi seara aproape 700 MW în Sistemul Energetic Național, într-un...

Bateriile prosumatorilor au livrat seara în sistem aproximativ cât un reactor nuclear
National vineri, 14 august 2026, 12:40

Dronă prăbușită în județul Tulcea. Explozie după impact

În nordul județului Tulcea, a fost instituită alerta aeriană, iar populația a fost avertizată printr-un mesaj RO-Alert. Comunicat MApN: Din...

Dronă prăbușită în județul Tulcea. Explozie după impact
National vineri, 14 august 2026, 10:07

Noi bucăți de dronă, pe plaja din Costinești. Autoritățile fac cercetări la fața locului

Și joi, un fragment de dronă aeriană a fost descoperit în zona Terasa Tineretului din Costinești, la aproximativ 15 metri de stabilopozi....

Noi bucăți de dronă, pe plaja din Costinești. Autoritățile fac cercetări la fața locului
National vineri, 14 august 2026, 09:35

Se ieftineşte motorina. Ministerul Finanţelor a decis să reducă, temporar, acciza

În practică, măsura aduce o scădere de aproximativ 68 de bani pe litru, ceea ce înseamnă că şoferii vor plăti cu 34 de lei mai puţin,...

Se ieftineşte motorina. Ministerul Finanţelor a decis să reducă, temporar, acciza