Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Competiția „Pedală în Bănie“, ajunsă la cea de-a IV-a ediție, s-a încheiat

Competiția „Pedală în Bănie“, ajunsă la cea de-a IV-a ediție, s-a încheiat

Publicat de Cosmin Meca, 4 iunie 2023, 14:25

„Pedală în Bănie“ se reinventează #UndevaLaPalilula

Peste 300 de concurenți s-au aliniat la startul competițiilor de MTB și, în premieră în 2023, de trail run

Competiția „Pedală în Bănie“, ajunsă la cea de-a IV-a ediție, s-a deschis oficial sâmbătă, 3 iunie, la ora 10:00, când a fost programat startul pentru primul din suita de evenimente care o alcătuiesc: cursa maraton de mountain-bike (MTB), cu o lungime de 55 de kilometri.  

Scena desfășurării a fost, în acest an, una inedită, deosebit de pitorească: Valea Ulmului, cuprinsă între satul Palilula, al comunei Bucovăț, și râul Jiu, iar traseele i-au purtat pe concurenți prin pădurile care acoperă dealurile din apropierea Craiovei.

O altă noutate majoră constă în faptul că, dacă la edițiile anterioare competiția era dedicată doar disciplinei MTB, în 2023 ea cuprinde o întreagă secțiune pentru atletism – alegare pe teren accidentat (trail run).

Astfel, sâmbătă, 3 iunie, s-a desfășurat cursa MTB maraton (55 km), cursa MTB race (25 km), cursa de MTB e-bike, pentru biciclete cu pedalare asistată electric, precum și activitatea necompetițională MTB family, deschisă participanților de orice vârstă, care are pregătit un traseu de aproximativ 3 kilometri.

Duminică, 4 iunie, ziua de concurs s-a deschis cu startul la trail run semimaraton – alergare pe o distanță de 21 de kilometri, succedat de trail run cros 10 km, trail run cros 3 km și, de asemenea, activitatea necompetițională trail run family (600 de metri).

„Tot în premieră, în 2023, am adăugat noi categorii la cursa MTB race, la care pot acum să se înscrie și să concureze și copii cu vârste între 11 și 14 ani, tocmai pentru că ne dorim să încurajăm noile generații să descopere și să practice acest sport minunat.

Mai mult, alături de partenerii noștri, venim și cu un concept cu totul nou în sudul României și lansăm «Trofeul Olteniei», o competiție regională în 5 etape, una dintre ele fiind concursul nostru, «Pedală în Bănie».

Opera Română Craiova: Două festivaluri, două lumi, o singură MUZICĂ!
Regional miercuri, 12 august 2026, 09:15

Opera Română Craiova: Două festivaluri, două lumi, o singură MUZICĂ!

Sezonul cultural se va deschide într-un registru spectaculos, prin IntenCity Classical Edition (25-26 septembrie, Sala Polivalentă), care aduce...

Opera Română Craiova: Două festivaluri, două lumi, o singură MUZICĂ!
Craiovenii decid ce proiecte merită finanțare. Votul începe astăzi
Regional miercuri, 12 august 2026, 09:04

Craiovenii decid ce proiecte merită finanțare. Votul începe astăzi

Primăria Craiova introduce, în acest an, o etapă nouă în concursul destinat acordării finanțărilor nerambursabile: votul cetățenilor....

Craiovenii decid ce proiecte merită finanțare. Votul începe astăzi
Fabrica Diehl de lângă Craiova vrea să ajungă la aproximativ 500 de angajați
Regional marți, 11 august 2026, 17:50

Fabrica Diehl de lângă Craiova vrea să ajungă la aproximativ 500 de angajați

Diehl Aviation a inaugurat fabrica de componente pentru avioane construită lângă Craiova. Unitatea are peste 12.000 de metri pătrați de spații...

Fabrica Diehl de lângă Craiova vrea să ajungă la aproximativ 500 de angajați
Rețelele de apă ale Spitalului Regional Craiova costă 5,6 milioane de lei
Regional marți, 11 august 2026, 17:48

Rețelele de apă ale Spitalului Regional Craiova costă 5,6 milioane de lei

Primăria Craiova finanțează din bugetul local rețelele de apă potabilă și canalizare pentru viitorul Spital Regional de Urgență. Lucrările,...

Rețelele de apă ale Spitalului Regional Craiova costă 5,6 milioane de lei
Regional marți, 11 august 2026, 17:46

Craiova pregătește investiții energetice de până la 2,65 miliarde de lei

Municipalitatea are în diferite faze trei componente energetice: o centrală fotovoltaică pentru autoconsum, un sistem de stocare în baterii și o...

Craiova pregătește investiții energetice de până la 2,65 miliarde de lei
Regional marți, 11 august 2026, 10:02

Direcția de Asistență Socială Craiova are un nou sediu

Primăria Municipiului Craiova, prin Direcția Generală de Asistență Socială Craiova, anunță că, începând cu data de 10 august 2026,...

Direcția de Asistență Socială Craiova are un nou sediu
Regional luni, 10 august 2026, 18:13

„Drumuri brâncușiene” continuă la Craiova cu ateliere și întâlniri publice

Simpozionul Internațional de Sculptură „Drumuri brâncușiene”, ediția a XII-a, continuă luni la Craiova. Publicul poate urmări evoluția...

„Drumuri brâncușiene” continuă la Craiova cu ateliere și întâlniri publice
Regional vineri, 7 august 2026, 16:39

Vâlcea/ ARHEOPOLIFEST – Tabără de arheologie la Buridava, în Ocnele Mari

Tabăra este organizată în perioada 6–9 august 2026 de Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte – Centrul Universitar Pitești,...

Vâlcea/ ARHEOPOLIFEST – Tabără de arheologie la Buridava, în Ocnele Mari