Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Proteste ale polițiștilor locali, marți și miercuri, în faţa Ministerului Dezvoltării

Poliţia Locală va avea dreptul să fotografieze, să înregistreze audio și să filmeze
Foto: Arhivă

Publicat de Lica Simona, 11 martie 2024, 13:42

Federaţia Naţională a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală România anunţă că, marţi şi miercuri (12 și 13 martie), în faţa Ministerului Dezvoltării, vor avea loc proteste ale poliţiştilor locali. Aceştia solicită beneficii materiale pentru condiţii deosebite de muncă, introducerea obligativităţii acordării normei de hrană pentru poliţiştii locali, în condiţiile în care doar jumătate dintre ei, la nivel naţional, au acest beneficiu, dar şi modificări în ceea ce priveşte legislaţia în baza căreia funcţionează Poliţia Locală.

Protestele sunt autorizate și vor începe la ora 11.00, la Ministerul Dezvoltării, se precizează într-un comunicat. Pentru marţi, sunt aşteptaţi 500 de protestatari din toată ţara, iar, miercuri, autorizaţia a fost eliberată pentru 100 de persoane.

Poliţiştii locali solicită respectarea, în totalitate, a prevederilor Legii 155/2010, inclusiv art. 35, lit. B, articol care se referă la încadrarea activităţii în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă. Ei cer, de asemenea, acordarea de compensaţii, pentru efectuarea serviciului în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.

Managerii văd activitate economică relativ stabilă, dar anticipează scumpiri
National marți, 29 septembrie 2026, 08:42

Managerii văd activitate economică relativ stabilă, dar anticipează scumpiri

Ancheta de conjunctură publicată de Institutul Național de Statistică arată că managerii estimează o activitate economică relativ stabilă...

Managerii văd activitate economică relativ stabilă, dar anticipează scumpiri
Ministerul Educației lansează granturi pentru școlile primare prin programul PRIMII
National marți, 29 septembrie 2026, 08:37

Ministerul Educației lansează granturi pentru școlile primare prin programul PRIMII

Ministerul Educației a deschis apelul prin care școlile publice cu nivel primar incluse într-o listă predefinită pot solicita granturi...

Ministerul Educației lansează granturi pentru școlile primare prin programul PRIMII
PSD a respins în unanimitate susținerea Guvernului propus de Siegfried Mureșan
National marți, 29 septembrie 2026, 08:33

PSD a respins în unanimitate susținerea Guvernului propus de Siegfried Mureșan

Consiliul Politic Național al PSD a decis luni să nu susțină Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Hotărârea a fost...

PSD a respins în unanimitate susținerea Guvernului propus de Siegfried Mureșan
“Ascultă 5 minute de muzică clasică”, o nouă ediție a proiectului Radio România Muzical
National luni, 28 septembrie 2026, 16:37

“Ascultă 5 minute de muzică clasică”, o nouă ediție a proiectului Radio România Muzical

Inițiat de Radio România Muzical, proiectul se desfășoară fără întrerupere, începând cu anul 2010. Celebre lucrări muzicale devin parte a...

“Ascultă 5 minute de muzică clasică”, o nouă ediție a proiectului Radio România Muzical
National luni, 28 septembrie 2026, 15:03

Călin Georgescu: ”Sunt nevinovat în toate cele trei dosare penale”

La ieșirea din instanță, fostul candidat la prezidențiale a declarat: ”Eu declar public că sunt nevinovat în toate cele trei dosare. Au fost...

Călin Georgescu: ”Sunt nevinovat în toate cele trei dosare penale”
National luni, 28 septembrie 2026, 14:13

Au început audierile miniştrilor propuşi de premierul desemnat Siegfried Mureşan

Procedura durează două zile, iar fiecare ministru are la dispoziţie o oră pentru a răspunde întrebărilor adresate de senatori şi deputaţi....

Au început audierile miniştrilor propuşi de premierul desemnat Siegfried Mureşan
National luni, 28 septembrie 2026, 08:42

Peste 1.800 de blocuri din București sunt afectate de lucrările la rețeaua termică

Termoenergetica începe luni lucrări de modernizare la rețeaua termică primară din sectoarele 4 și 5 ale Capitalei. Intervențiile fac parte din...

Peste 1.800 de blocuri din București sunt afectate de lucrările la rețeaua termică
National luni, 28 septembrie 2026, 08:40

Elevii sunt chemați să poarte negru în semn de protest față de uniformele obligatorii

Consiliul Național al Elevilor îi îndeamnă pe elevii din întreaga țară să poarte haine negre luni, 28 septembrie, într-un protest simbolic...

Elevii sunt chemați să poarte negru în semn de protest față de uniformele obligatorii