Olt: Festivalului Internațional de Folclor Călușul Românesc, ediția a 53-a
Publicat de Puiu Vulea, 26 iunie 2024, 18:32
Spectacole folclorice, o paradă a portului popular, ateliere și concursuri, în weekend, la Caracal, Olt. Aici se va desfășura cea de-a 53-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor Călușul Românesc. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 28 iunie, la ora 17:00, pe platoul din fața Primăriei Caracal. Aceasta va fi precedată de parada portului popular, care se va desfășura pe traseul Lidl-Calea București-Piața Agroalimentară-platoul Administrativ. Concursurile călușărești tradiționale sunt programate vineri și sâmbătă, iar duminică, 30 iunie, de la ora 18:00, la Teatrul de Vară, va avea loc Festivitatea de premiere. Anul acesta, la Festivalul Internațional de Folclor Călușul Românesc, vor susține recitaluri ansamblurile folclorice din Macedonia, Bulgaria, Serbia și Bosnia.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.