Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

14 iulie – Ziua Naţională a Franţei

14 iulie – Ziua Naţională a Franţei

Publicat de Lica Simona, 14 iulie 2024, 12:10

Ziua naţională a Franţei celebrează două evenimente care au marcat istoria sa modernă: începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei şi Sărbătoarea Federaţiei. În onoarea Republicii Franceze, ziua de 14 iulie este cunoscută şi sărbătorită şi în alte ţări din Europa și din lume.

Pe 14 iulie 1789, revoluţionarii au luat cu asalt Bastilia, simbolul absolutismului monarhic, iar la Sărbătoarea Federaţiei din 14 iulie 1790, sărbătoarea reconcilierii şi unităţii tuturor francezilor, regele Ludovic al XVI-lea a jurat credinţă naţiunii şi legii.

Libertate, Egalitate, Fraternitate a devenit deviza Republicii Franceze şi o frază cu valoare universală din care s-au inspirat apoi multe democraţii occidentale, când şi-au scris Constituţia.

Pe 14 iulie 1795, „La Marseillaise”, melodia  cântată de soldaţii republicani din Marsilia la intrarea lor în Paris, a devenit oficial imnul naţional al Franţei.

Franţa se numără printre membrii fondatori ai ONU (1945), este unul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, este membru fondator NATO (1949), al Consiliului Europei (1949), al Uniunii Europene (1952), al zonei Euro şi al Spaţiului Schengen.

Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale, invocând o caravană de migranți
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:54

Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale, invocând o caravană de migranți

Președintele american a lansat o nouă amenințare comercială la adresa Mexicului. Declarația nu echivalează cu intrarea în vigoare a unor taxe...

Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale, invocând o caravană de migranți
Uniunea Europeană va trimite Ucrainei 500 de generatoare
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:51

Uniunea Europeană va trimite Ucrainei 500 de generatoare

Sprijinul anunțat la Dublin include generatoare, autobuze și poduri de pontoane, pentru nevoile Ucrainei înaintea...

Uniunea Europeană va trimite Ucrainei 500 de generatoare
Norvegia avertizează asupra unui risc crescut de sabotaj atribuit Rusiei
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:48

Norvegia avertizează asupra unui risc crescut de sabotaj atribuit Rusiei

Serviciul norvegian de securitate estimează un risc mai mare pentru infrastructură, dar precizează că nu a identificat tentative împotriva unor...

Norvegia avertizează asupra unui risc crescut de sabotaj atribuit Rusiei
Putin s-a întâlnit la Moscova cu emisarii Casei Albe
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:45

Putin s-a întâlnit la Moscova cu emisarii Casei Albe

Kremlinul a prezentat discuțiile drept constructive, dar nu a anunțat un acord de încetare a focului după întâlnirea cu reprezentanții...

Putin s-a întâlnit la Moscova cu emisarii Casei Albe
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:42

SUA reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova

Ambasadorul american a discutat cu vicepremierul pentru reintegrare despre soluționarea pașnică a conflictului transnistrean și respectarea...

SUA reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:39

Israelul interzice accesul lui Jean-Luc Mélenchon și al lui Mathilde Panot

Autoritățile israeliene au anunțat o interdicție pentru doi lideri ai stângii franceze. Mélenchon a contestat public...

Israelul interzice accesul lui Jean-Luc Mélenchon și al lui Mathilde Panot
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:36

Justiția spaniolă suspendă gruparea neonazistă Núcleo Nacional

Un judecător a dispus suspendarea activității grupării, închiderea sediului și blocarea conturilor, într-o anchetă privind infracțiuni...

Justiția spaniolă suspendă gruparea neonazistă Núcleo Nacional
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:33

SUA raportează plăți de miliarde de dolari către Venezuela pentru resurse naturale

Un raport al Departamentului de Stat descrie mecanismul financiar folosit pentru veniturile din resursele Venezuelei, inclusiv petrol și...

SUA raportează plăți de miliarde de dolari către Venezuela pentru resurse naturale