Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Peste 1500 de participanți la prima seară de Film în Sat de la Peștișani

Peste 1500 de participanți la prima seară de Film în Sat de la Peștișani

Publicat de Barbu Cristian, 31 iulie 2024, 15:56 / actualizat: 31 iulie 2024, 17:46

Ieri s-a dat startul celei de-a treia ediții a „Film în Sat” de la Peștișani, jud. Gorj, locul în care a luat naștere festivalul care își propune să readucă arta și cultura înapoi la sat. Imaginat de actorul Cuzin Toma chiar în localitatea în care a copilărit, „Film în Sat” își propune să prezinte atât spectatorilor din mediul rural, cât și vizitatorilor care vin special pentru eveniment, șase zile de activități culturale și cu invitați de seamă: proiecții de filme românești și întâlniri cu echipele acestora, concerte, spectacole de teatru și ateliere de creație, toate cu intrarea liberă.

În prima de zi de festival, peste 1500 de participanți s-au putut bucura de o sesiune de jam session, de un concert cu celebrul Taraf de Caliu și de proiecții de film – premiera în România a scurtmetrajului „Document 56”, scris și regizat de Christopher Landry, în prezența regizorului, și „Libertate”, în regia lui Tudor Giurgiu, cu prezența actorilor Alex Calangiu, Andreea Grămoșteanu și Cuzin Toma. Ambele filme au fost prezentate de echipe și de criticul de film și curatorul „Film în Sat”, Irina Margareta Nistor.

Festivalul continuă până duminică, pe 4 august, iar arta în toate formele ei va poposi în bătătură.

Avanpremieră națională, alături de succese deja clasice ale noului val de cinematografie românească

Joi, pe 1 august, va avea loc în prezența echipei proiecția filmului Moromeții 3, regizor. Stere Gulea, cu: Alex Călin, Horațiu Mălăele, Mara Bugarin, Olimpia Melinte, Iulian Postelnicu.

Moromeții 3 continuă povestea lui Niculae, fiul cel mic al lui Moromete, devenit în anii ’50 un tânăr scriitor apreciat, care își trăiește viața și poveștile complicate de amor într-o atmosferă încărcată, viciată de suspiciune. Regulile ideologice sunt stricte, scriitorii sunt chemați să susțină linia partidului, să scrie despre avantajele și bunăstarea noii lumi. Niculae e pus în fața unei alegeri: dacă e parte din sistem va fi răsplătit, dar dacă nu, poate plăti cu libertatea și va fi tras pe linie moartă.

Celelalte seri de festival aduc publicului filme românești îndrăgite, de neratat sau de re-văzut pe marele ecran din aer liber:

Miercuri, 31 iulieLa drum cu tata, regizor Anca Miruna Lăzărescu, cu: Răzvan Enciu, Ovidiu Schumacher, Alexandru Mărgineanu.

Vineri, 2 august – Visul, regizor Cătălin Saizescu, cu: Vlad Logigan, Georgiana Saizescu, Serghei Mizil, Gloria Găitan.

Sâmbătă, 3 augustNesfârșit (California Dreamin’), regizor Cristian Nemescu, cu: Răzvan Vasilescu, Maria Dinulescu, Armand Assante.

Sub conceptul „Film în Sat”, evenimentele au reușit să pună pe harta turistică și culturală a României șase localități rurale, iar comuna Peștișani a fost oficial declarată stațiune turistică începând cu a doua ediție a festivalului.


Muzică de meditat, de dansat și de iubit


Vineri, pe 2 august, publicul se poate bucura de un concert în care Damian Drăghici prezintă un proiect lansat în 2022 – Meditații Lăutărești, ce cuprinde moștenirea și meșteșugul a zeci de ani de căutare, muncă și dezvoltare continuă artistică ale artistului.

“Meditații Lăutărești reprezintă focul și ardoarea muzicii tradiționale lăutărești, atinsă de rădăcina meditativă a înțelepciunii arhaice a muzicii vechi.“

Damian îmbină aspecte sonore de rezonanță meditativă, introduce brilianța sa la nai și reinterpretează melodiile lăutărești celebre. Meditații Lăutărești aduce în prim plan piesele vechi, de baștină ale lăutarilor celebri români, care își cântau inima și viața. Printre acestea se numără “Șaraiman”, “Lume, lume”, “Sunt vagabondul vieții mele”, “Ileană, Ileană” și “La Ciolpani”.

Seara de sâmbătă aduce un concert Mădălina Pavăl Orchestra, proiect inițiat de Mădălina Pavăl, o artistă multidisciplinară care își exprimă creativitatea prin muzică și diverse proiecte artistice, împreună cu Alexei Țurcan, un producător și compozitor talentat, iar împreună explorează și reinventează texturile muzicale clasice. Folosind instrumente precum quintetul de coarde, harpa și flautul, împreună cu ritmurile de dans și forța tribală a muzicii alternative, grupul oferă o fuziune vibrantă, pe care unii o pot numi world music, dar care pentru Mădălina și Alexei este o experiență care evocă rădăcinile culturale și geografice ale României – bucovineană, moldovenească, sud- dunăreană și balcanică. 

Miercuri seara, scena va fi acaparată de The Groovy Bastards, o trupă cu o energie contagioasă și o combinație eclectică de stiluri muzicale. Cu Ioana Vișinescu la voce, Andrei Bălașa la chitară, Theo Ionescu la tobe și Masha Enache la bass, aceștia au un sound atipic, care îmbină elemente din funk, rock, progressive, jazz, R&B și hip-hop. Semnătura lor constă în performanța live aparte, personalitățile colorate ale membrilor și stilul „fresh”, transpus în compoziții proprii.


Seara de joi se anunță la fel de eclectică, alături de Taraf Flamenco, o trupă unică în lume, care interpretează vechea muzică a Bucureștiului în ritmuri de lăutarie și flamenco. În 2022, la București, s-au reunit muzicieni din România și Argentina, în jurul unui repertoriu care împletește muzici spaniole, lăutărești și romanțe din vechiul București. Cu instrumente de la vioară și țambal, la cajon și chitară spaniolă, o solistă cu o voce care amintește de tânăra Maria Tănase (Ioana Tătărușanu) și un muzician argentinian (Lucas Molina), Taraf Flamenco zguduie granițele dintre muzicile lumii și creează o atmosferă ca la Buenos Aires, Sevilla, și Bucureștii secolului trecut, propunându-și să transforme scena festivalului într-o punte ce unește organic mai multe culturi care ajung să se exprime într-o limbă comună. 

Foto & Text : www.filminsat.ro





Kevin Hart și Henry Cavill vor interpreta doi spioni rivali într-o comedie Netflix
Muzică și Film miercuri, 19 august 2026, 10:36

Kevin Hart și Henry Cavill vor interpreta doi spioni rivali într-o comedie Netflix

Kevin Hart și Henry Cavill conduc distribuția unei comedii de spionaj încă fără titlu. Cei doi interpretează agenți rivali care se...

Kevin Hart și Henry Cavill vor interpreta doi spioni rivali într-o comedie Netflix
„Fast Forever” ar putea începe filmările în decembrie
Muzică și Film miercuri, 19 august 2026, 10:27

„Fast Forever” ar putea începe filmările în decembrie

Vin Diesel afirmă că filmările pentru „Fast Forever” ar putea începe în decembrie, dacă studioul aprobă calendarul solicitat de echipa de...

„Fast Forever” ar putea începe filmările în decembrie
Jonas Brothers anunță un nou turneu nord-american cu 45 de concerte
Muzică și Film marți, 18 august 2026, 10:17

Jonas Brothers anunță un nou turneu nord-american cu 45 de concerte

Jonas Brothers au extins proiectul „Burnin’ Up All Over Again” într-un turneu de 45 de concerte în Statele Unite și Canada, programat pentru...

Jonas Brothers anunță un nou turneu nord-american cu 45 de concerte
Florian Rus și Holy Molly lansează videoclipul piesei „Atâtea inimi”
Muzică și Film marți, 18 august 2026, 10:13

Florian Rus și Holy Molly lansează videoclipul piesei „Atâtea inimi”

Florian Rus și Holy Molly au publicat videoclipul colaborării „Atâtea inimi”, piesă lansată inițial cu aproximativ o lună înainte și...

Florian Rus și Holy Molly lansează videoclipul piesei „Atâtea inimi”
Muzică și Film marți, 18 august 2026, 10:11

„Rock Sympho Show IV” ajunge în trei orașe din România

Prime Orchestra aduce spectacolul „Rock Sympho Show IV” la București, Brașov și Cluj-Napoca. Concertele sunt programate pe 16 septembrie la...

„Rock Sympho Show IV” ajunge în trei orașe din România
Muzică și Film marți, 18 august 2026, 10:09

Filmul „Ghost Rider” cu Ryan Gosling primește data lansării

Disney a programat lansarea filmului „Ghost Rider”, cu Ryan Gosling în rolul principal, pentru 28 iulie 2028. Producția devine unul dintre cele...

Filmul „Ghost Rider” cu Ryan Gosling primește data lansării
Muzică și Film marți, 18 august 2026, 10:04

„Spider-Man: Brand New Day” depășește două miliarde de dolari în trei săptămâni

„Spider-Man: Brand New Day” a ajuns la încasări globale de aproximativ 2,022 miliarde de dolari după trei weekenduri. Totalul este format din...

„Spider-Man: Brand New Day” depășește două miliarde de dolari în trei săptămâni
Muzică și Film luni, 17 august 2026, 10:31

Cynthia Erivo i s-a alăturat Arianei Grande pe scena londoneză

Cynthia Erivo a apărut ca invitată la concertul susținut de Ariana Grande pe arena O2 din Londra. Cele două artiste au interpretat împreună...

Cynthia Erivo i s-a alăturat Arianei Grande pe scena londoneză