„Furcile Transilvaniei“, locurile unde erau executaţi iobagii români

Publicat de Cosmin Meca, 1 august 2024, 11:23

În Evul Mediu, în Transilvania existau numeroase locuri care aveau în denumirea lor cuvântul „furcă“. Prin acesta se înţelegea tragerea în ţeapă a condamnatului, care rămânea mai mult timp ca să fie văzut de toţi trecătorii.

Până în secolul al XVIII-lea toate satele, târgurile şi oraşele aveau amenajate locuri de execuţie capitală ce se aflau pe înălţimi lângă principalele artere de circulaţie, de obicei la intrările în localitate.

Potrivit istoricului Dan Anghel, asemenea locuri au rămas în toponimia unor localităţi sub diferite denumiri: „Dealul Furcilor”, „Locul Furcii”, „Măgura Furcii”, „Poiana Furcii” mai rar “Dealul Spânzurătorilor” (deal din apropierea Braşovului).

Confirmarea existenţei acestor locuri de execuţie o găsim în relatarea călătorului german Iacob Hiltebrandt care a călătorit în Transilvania şi a stat la Alba Iulia în anii 1652 şi 1656. Cei condamnaţi la pedeapsa capitală erau de obicei iobagi români, uneori pentru fapte minore ca braconajul, furturi minore de găini sau căpiţe de fân, ori pentru injurii aduse stăpânului de pământ.

Pedapsa capitală, aplicată pentru orice furt ce depăşea 20 de florini

Uneori cei executaţi erau lăsaţi mai multe zile ca să poată fi văzuţi de trecători şi uneori erau chiar îngropaţi în apropierea locului de execuţie după  cum relatează un document medieval braşovean „in der Mist bey dem Galgenberg” (în gunoiul de pe Dealul Spânzurătorii). Săpături arheologice efectuate în apropierea Cheilor Turenilor au identificat în urmă cu câţiva ani mormântul unui spânzurat înmormântat în apropierea unui astfel de loc. Istoricul  susţine că cel mai cunoscut “Deal al Furcilor” din istoria României se găseşte la Alba Iulia, un platou situat la sud vest de oraş, loc al supliciului conducătorilor răscoalei de la 1785, Horea, Cloşca şi Crişan. 

Execuţia lui Horea şi Cloşca pe Dealul Furcilor de lângă Alba Iulia

”Nu era un fapt neobişnuit în evul mediu ca oraşele şi târgurile mai importante să aibe, pe lângă funcţionarii obişnuiţi, şi funcţia de călău, iar pedeapsa capitală se aplica cu uşurinţă pentru orice furt care depăşea valoarea de 20 de florini reprezentând valoarea a 5-6 oi. În funcţie de gravitatea faptei sau de toanele celor ce judecau, pedepsele puteau fi: condamnare la moarte (decapitare, tragere în ţeapă, atârnarea în furci, arderea pe rug, tragerea pe roată, mutilare (scoaterea ochilor, tăierea limbii a urechilor sau a membrelor), bătaie cu diferite obiecte, imobilizare în butuci (căludă, obadă). Pedeapsa cu moartea se aplica celor ce se revoltau împotriva stăpânilor lor şi a dregătorilor, pentru cei ce comiteau furturi mari, spargeri, adulter, viol, răpire de fete, crime. Meseria de călău era grea, acesta trebuia să mimeze, să prelugească agonia şi chinurile condamnatului spre deliciul spectatorilor şi al stăpânilor, în timpul execuţiei de la Alba Iulia câţiva nobili protestând vehement pentru faptul că Horea a fost ucis prea repede”, susţine Dan Anghel

Locurile de supliciu, marcate pe hărţi

Topografii armatei austrice au marcat pe Hărţile Iosefi, printre elementele importante de reper din teritoriu, şi locurile de supliciu marcate prin simbolul unei spânzurători, uneori dublat de cuvântul “gericht”( tribunal, justiţie). «Toate aceste locuri de execuţie sunt situate în apropierea localităţilor pe înălţimi care străjuiesc drumurile principale. Între localităţile Aiud şi Colţeşti, pe firul văii Aiudului, sunt reprezentate patru astfel de amplasamente: la Aud, Aiudul de Sus, Măgina şi Vălişoara. La nord de Turda găsim locuri de execuţie la Petreştii de Sus, între Tureni şi Sânduleşti, Petreştii de Jos, Cheia, Borzeşti, Surduc şi Buru. Pe distanţa de 35 de km de la Alba Iulia la Zlatna, urmând firul văii Ampoiului, pe lângă cel din Alba Iulia existau alte trei astfel de locuri numele lor fiind păstrat uneori în toponimia locală, amplasamente pe care am încercat să le identificăm în teren.

Harta iosefină a oraşului Zlatna. Locurile de supliciu sunt marcate cu cruci sau spânzurători

Astfel dealul situat pe malul drept al Ampoiului la intrarea dinspre Alba Iulia în satul Şard se numeşte Poiană, iar bătrânii îi spuneau „Poiana Furcii”, toponim a cărui însemnătate începe să se piardă în conştiinţa locală.

Un aspect interesant îl constituie faptul că  amplasamentul vechiului loc de execuţie este încă străjuit de o troiţă din lemn, veche şi mâncată de intemperii, lângă care cineva a montat pe un stâlp metalic o antenă de satelit. La câţiva kilometri în amonte, la ieşirea din satul Tăuţi, în apropierea rezervaţiei naturale Piatra Corbului, aceleaşi hărţi înfăţişează o altă spânzurătoare, locul purtând numele de Dumbrava Barată, iar amintirea locului de suplicu fiind pierdută complet din memoria colectivă. Un alt loc se găsea în Zlatna pe un mic platou numit tot Dealul Furcilor situat în imediata apropiere a celor două biserci ortodoxe construite în sec al XV-lea, respectiv în 1774», susţine istoricul Dan Anghel.

Execuţiile şi mutilările pentru diverse fapte mai mult sau puţin grave au marcat întreaga istorie a evului mediu european, caracterizat printr-un oarcare dispreţ faţă de viaţa omului, supliciul public având în special rolul de intimidare a claselor sărace. Păstrarea în memoria colectivă a sensului toponimului de „furci” sau diferite alte toponime legate de existenţa în trecut a unor locuri de supliciu reprezintă un gest de rememorare  şi conştientizare a faptelor trecutului. (Sursa documentare: areyouready.ro)

sursa: historia.ro