Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, reținuți în dosarul Nordis, după audieri maraton și percheziții

Laura Vicol, fosta șefă a comisiei juridice de la Camera Deputaților și soțul acesteia, Victor Ciorbă, au fost reținuți pentru 24 de ore în cazul Nordis.

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, reținuți în dosarul Nordis, după audieri maraton și percheziții

Publicat de Cosmin Meca, 4 februarie 2025, 08:26

După mai multe ore de audieri, cei doi au fost scoşi din sediul DIICOT şi duşi cu duba în arestul Poliţiei. 

Alături de aceștia au mai fost reținute alte cinci persoane: Gheorghe Poştoacă – acţionar la firme din Nordis Group, Florin Poştoacă – director de vânzări şi Sanda Răileanu – director economic, Gabriela Vasile şi Matei Cristian.

Aceștia au fost audiați ore în șir la DIICOT. De asemenea, au fost efectuate percheziții de amploare atât în România, cât și în Monaco.

Prejudiciul depășește 71 de milioane de euro, spun anchetatorii, iar 40 de persoane au fost vizate de audieri. Implicată în schema infracțională ar fi fost și Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte Traian Băsescu.

„A început spectacolul” – a scris pe Facebook, la ora 6 dimineața, fosta șefă a Comisiei Juridice de la Camera Deputaților. Atunci demarau perchezițiile DIICOT în dosarul Nordis. Chiar dacă Laura Vicol a declarat că nu are nicio legătură cu afacerile soțului, anchetatorii au adus-o și pe ea la audieri.

Procurorii DIICOT îl suspectează pe Vladimir Ciorbă, alături de 39 de suspecți și 32 de firme, de mai multe infracțiuni – printre care evaziune fiscală, spălare de bani, înșelăciune și delapidare cu consecințe deosebit de grave.

Peste 71 de milioane de euro delapidate în schema Nordis

Procurorii susțin că suspecții au încasat de la clienți peste 195 de milioane de euro avans în cadrul unor promisiuni de vânzare-cumpărare sau contracte de vânzare-cumpărare a unor locuințe.

Peste 71 de milioane de euro ar fi fost apoi delapidate rapid prin transferuri către persoane fizice sau firme implicate în această schemă. Grupul Nordis a intrat în insolvență anul trecut, în octombrie.

„În perioada 2019-2024 liderii grupului infracțional organizat au încasat de la clienți persoane fizice sau juridice, cu titlu de avans în cadrul unor contracte de vânzare-cumpărare de apartamente, parcări și mobilier, suma de peste 195 de milioane de euro”, conform surselor din DIICOT.

Procurorii DIICOT spun că milioane de euro au fost delapidate imediat din banii clienților prin diferite inginerii financiare, iar odată ajunși în conturile suspecților, aceștia și-au cumpărat din ei vacanțe exotice și mașini de lux.

Perchezițiile în cazul Nordis au ajuns și în Monaco

Perchezițiile s-au extins până în Monaco, acolo unde anchetatorii au descoperit că două firme ar fi fost folosite în circuitul financiar ilegal.

Grupul infracțional era structurat, spun procurorii, pe mai multe paliere, din care făceau parte inclusiv avocați și notari. Printre suspecți se numără și Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte Traian Băsescu, dar și Andreea Cosma, fiica fostului președinte al Consiliului Județean Prahova.

Rând pe rând au fost aduse la audieri zeci de persoane, printre care, spun surse din anchetă, ar fi și socrii Laurei Vicol.

Martor„Nu știu de ce sunt adus. Eu am fost cu ei la un botez.”

Anchetatorii mai scriu că atunci când clienții intrau la bănuieli și doreau să verifice stadiul lucrărilor, suspecții aveau grijă să nu îi lase să intre pe șantiere și îi păcăleau că lucrările întârzie din cauza războiului din Ucraina. Mai mult, ca să-i descurajeze pe păgubiți să-și caute dreptatea în justiție, aceștia erau obligați să semneze o clauză de 20.000 de euro ca să nu declare nimic public despre contract sau despre compania imobiliară Nordis.

Procurorii DIICOT, inspectorii ANAF, dar și polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale fac cercetări la sediul Nordis din stațiunea Mamaia. Au fost ridicate deja mai multe documente. În plus, inspectorii antifraudă au mers și în spatele blocurilor, unde se află șantierul, și fac cercetări și acolo.

Reacția lui Marcel Ciolacu după audierile și perchezițiile din cazul Nordis

De legături apropiate cu familia Vicol-Ciorbă a fost acuzat și premierul Marcel Ciolacu. Acesta a zburat la Nisa și Madrid cu avioane private închiriate de suspecți. Ciolacu s-a apărat și a susținut că a plătit biletul din banii personali și că are toate documentele doveditoare. Acum premierul a spus că nu mai are o relație de prietenie cu familia Ciorbă de peste doi ani și că nu știa despre afacerile făcute de compania Nordis.

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României„Sunt percheziționați de DIICOT! – Foarte bine! Înseamnă că justiția își face treaba. Nu am mai discutat cu ei de peste doi ani de zile.”

În toamna anului trecut, firmele implicate în schema Nordis au intrat în insolvență, iar Curtea de Apel București a respins cererile din partea grupului de suspendare a acestei proceduri. Peste 1.200 de creditori, persoane fizice sau juridice, erau înregistrați anul trecut în procesul de insolvență.

Imediat după ce povestea celor care au cumpărat apartamente și nu le-au primit niciodată a fost dezvăluită, au fost depuse în Parlament inițiative legislative cu scopul de a proteja cumpărătorii pe piața imobiliară. De exemplu, avansul să nu fie mai mare de 10% din valoarea imobilului. Însă legile nu au fost nici până acum adoptate.

sursa: stirileprotv.ro

Consultări la Cotroceni în plină criză politică: PNRR și programul SAFE, în centrul discuțiilor
National luni, 27 aprilie 2026, 17:34

Consultări la Cotroceni în plină criză politică: PNRR și programul SAFE, în centrul discuțiilor

România traversează o perioadă de instabilitate politică, după ce Partidul Social Democrat a ieșit de la guvernare, iar Executivul a rămas...

Consultări la Cotroceni în plină criză politică: PNRR și programul SAFE, în centrul discuțiilor
Operațiunea „Jupiter”: acțiuni naționale pentru combaterea infracțiunilor privind proprietatea intelectuală
National luni, 27 aprilie 2026, 17:15

Operațiunea „Jupiter”: acțiuni naționale pentru combaterea infracțiunilor privind proprietatea intelectuală

Astăzi, 27 aprilie, în contextul Zilei Internaționale a Proprietății Intelectuale, celebrată anual la 26 aprilie, sub coordonarea Parchetului...

Operațiunea „Jupiter”: acțiuni naționale pentru combaterea infracțiunilor privind proprietatea intelectuală
Ministerul Educației organizează o nouă simulare a evaluării naționale
National luni, 27 aprilie 2026, 09:56

Ministerul Educației organizează o nouă simulare a evaluării naționale

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că în urma solicitării unităților de învățământ, pentru a sprijini pregătirea...

Ministerul Educației organizează o nouă simulare a evaluării naționale
Site-ul Registrului Auto Român, indisponibil temporar pentru mentenanță
National vineri, 24 aprilie 2026, 10:28

Site-ul Registrului Auto Român, indisponibil temporar pentru mentenanță

Stimați clienți, vă informăm că sâmbătă, 25 aprilie 2026, în intervalul orar 14:00 – 21:00, site-ul Registrului Auto Român...

Site-ul Registrului Auto Român, indisponibil temporar pentru mentenanță
National vineri, 24 aprilie 2026, 09:22

Noua lege a salarizării bugetare: sporuri limitate, beneficii eliminate și sistem bazat pe performanță

Noua lege a salarizării din sistemul bugetar propune eliminarea unor beneficii precum indemnizația de hrană și sporul pentru condiții...

Noua lege a salarizării bugetare: sporuri limitate, beneficii eliminate și sistem bazat pe performanță
National joi, 23 aprilie 2026, 18:08

„Scoate violența școlară din anonimat! – cocncurs lansat de Poliția Română

Direcția Siguranța Școlară din cadrul Poliției Române, lansează Concursul național de creație audio „Scoate violența școlară din...

„Scoate violența școlară din anonimat! – cocncurs lansat de Poliția Română
National joi, 23 aprilie 2026, 16:46

Premierul Ilie Bolojan a declarat că a luat act de demisiile miniștrilor susținuți de PSD

Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 23 aprilie, că a luat act de demisiile miniștrilor susținuți de PSD, anunțând că va trimite...

Premierul Ilie Bolojan a declarat că a luat act de demisiile miniștrilor susținuți de PSD
National joi, 23 aprilie 2026, 15:03

PSD declanșează criza: miniștrii pleacă din Executiv

Miniștrii PSD au decis să demisioneze în bloc, după ce partidul a hotărât să iasă de la guvernare și să își retragă sprijinul pentru...

PSD declanșează criza: miniștrii pleacă din Executiv