Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Jeff Bezos a închiriat Veneția pentru a-și face o nuntă de 3 zile. Printre invitați, și Donald Trump.

Miliardarul Jeff Bezos a blocat întregul oraș Veneția pentru nunta sa de 3 zile, la care are sute de invitați, inclusiv președintele Donald Trump. Evenimentul a stârnit deja nemulțumiri printre localnici.

Jeff Bezos a închiriat Veneția pentru a-și face o nuntă de 3 zile. Printre invitați, și Donald Trump.
Foto: Lauren Sanchez and Jeff Bezos arrive at the Vanity Fair Oscars party after the 97th Academy Awards, in Beverly Hills, California, U.S., March 2, 2025. REUTERS/Danny Moloshok

Publicat de Cosmin Meca, 29 martie 2025, 09:17

Când George şi Amal Clooney s-au căsătorit la Veneţia în 2014, punând în dificultate oraşul din lagună prin blocarea Marelui Canal şi umplerea canalelor înguste cu celebrităţi şi paparazzi, veneţienii au îmbrăţişat spectacolul, mândri să etaleze încă o dată frumuseţea şi romantismul oraşului lor natal.

Dar vestea din această săptămână că Veneţia va găzdui nunta dintre Jeff Bezos, fondatorul miliardar al Amazon, şi Lauren Sánchez, o fostă jurnalistă TV, nu a mai fost primită la fel, relatează The Guardian.

Potrivit relatărilor din presa italiană, organizatorii nunţii au rezervat complet cinci dintre cele mai luxoase hoteluri din Veneţia şi au rezervat aproape întreaga flotă de taxiuri pe apă a oraşului, precum şi un doc pentru mega-iahtul lui Bezos. Sunt aşteptaţi sute de invitaţi, posibil chiar şi preşedintele SUA, Donald Trump.

Sămânţa acestui eveniment de trei zile, care va avea loc între 24 şi 26 iunie, ar fi fost plantată de creatorul de modă italian Domenico Dolce, care i-a spus anul trecut lui Morris Ceron, şeful de cabinet al Consiliului din Veneţia, că cei doi caută o destinaţie magică pentru a se căsători.

Departe de a condamna turismul excesiv, care s-a intensificat în Veneţia în cei 11 ani ce au trecut de la nunta soţilor Clooney, anul trecut fiind introdusă şi o taxă de acces pentru turiştii enervanţi, Luigi Brugnaro, primarul oraşului, i-a mulţumit public lui Ceron pentru că a atras cuplul către celebra destinaţie.

„Evenimentul va avea repercusiuni economice de milioane de euro pentru oraşul nostru”, a declarat edilul pentru ediţia din Veneto a ziarului Corriere della Sera.

„O mare pacoste. Suntem exasperați”

Dar nu toată lumea vede lucrurile aşa. Va fi o mare pacoste”, spune Francesca, ghid turistic. „Cred că majoritatea oamenilor sunt de aceeaşi părere. Suntem exasperaţi de o serie întreagă de probleme legate de turismul excesiv, iar acesta este al n-lea lucru impus oraşului, pe care noi trebuie să îl suferim”, a spus ea.

Nunta lui Clooney a fost, de asemenea, o pacoste pentru Francesca, deoarece a provocat multă confuzie. „Era imposibil să te deplasezi”, îşi aminteşte ea. Cu toate acestea, actorul şi mireasa sa, o avocată specializată în drepturile omului, au fost bine văzuţi.

„Au fost foarte amabili şi sociabili, poate de aceea păreau mai puţin invazivi”, a spus ea. „Acum nu avem nicio idee despre ce fel de comportament să ne aşteptăm de la această mulţime”, mărturiseşte Francesca.

Kim Kardashian și Donald Trump, pe lista invitaților

Pe lista invitaţilor se zvoneşte că se află Kim Kardashian, Oprah Winfrey, Eva Longoria, Leonardo DiCaprio şi Orlando Bloom şi logodnica sa, Katy Perry. Fiica lui Trump, Ivanka, şi soţul ei, Jared Kushner, ar fi fost, de asemenea, invitaţi. Bezos şi Sánchez au avut locuri în primul rând la învestirea lui Trump în ianuarie, ceea ce înseamnă că este foarte posibil să participe şi el.

Nu este clar unde anume va avea loc nunta, deşi aceasta ar putea avea loc la Palatul Dogilor, care a fost sediul puterii în timpul anilor în care Veneţia era republică.

Giusi Giudice, un alt ghid turistic, a declarat că Veneţia este obişnuită să găzduiască evenimente mari şi că, având în vedere că toată lumea câştigă din această ocazie, nu înţelege de ce se plânge lumea. „Sunt doar invidioşi pe cei bogaţi? Nu părea să conteze în cazul familiei Clooney, dar aici avem un miliardar care este un trumpist şi astfel este poate perceput ca fiind mai puţin plăcut”, a spus ea.

„Ne dăm peste cap pentru că vine un tip bogat”

Matteo Secchi, care conduce Venessia.com, un grup activist al locuitorilor, a declarat că toată lumea, „indiferent dacă este bogată sau săracă”, este binevenită la Veneţia. „Cu toate acestea, ceea ce ne deranjează este că ne dăm peste cap pentru că vine un tip bogat. Suntem oraşul care se vinde celui care licitează cel mai mult”, a comentat veneţianul.

Conturile de social media ale Venezia Non è Disneyland (Veneţia nu este Disneyland), un grup înfiinţat de tineri veneţieni cu scopul de a sensibiliza vizitatorii oraşului, au fost pline de comentarii ca răspuns la nunta lui Bezos, o persoană glumind că ar trebui impuse tarife pentru nunţile din Europa.

„Aşteptăm mai multe detalii înainte de a face un comentariu oficial”, a declarat unul dintre activiştii din grup. „Dar oraşul l-a găzduit pe Papa Francisc (anul trecut). Prin urmare, cred că putem tolera şi acest tip de nuntă”, crede Secchi.

sursa: news.ro

Incendiile fac ravagii în vestul Europei. Zeci de mii de hectare au fost mistuite de flăcări
International joi, 23 iulie 2026, 09:26

Incendiile fac ravagii în vestul Europei. Zeci de mii de hectare au fost mistuite de flăcări

Incendiile de vegetație continuă să facă ravagii în vestul și sud-vestul Europei. Cele mai grave situații sunt înregistrate în Spania și...

Incendiile fac ravagii în vestul Europei. Zeci de mii de hectare au fost mistuite de flăcări
Franța interzice rețelele de socializare pentru minorii sub 15 ani
International miercuri, 22 iulie 2026, 14:57

Franța interzice rețelele de socializare pentru minorii sub 15 ani

Această lege impune platformelor să implementeze sisteme de verificare a vârstei, o măsură care a stârnit controverse. „Franța deschide...

Franța interzice rețelele de socializare pentru minorii sub 15 ani
Grecia: Cod roşu de incendii
International miercuri, 22 iulie 2026, 14:25

Grecia: Cod roşu de incendii

Michaela Lamprinidou, correspondent Radio România în Grecia: Ministerul Protecţiei Civilei şi al Crizelor Climatice elen a emis o atenţionare cu...

Grecia: Cod roşu de incendii
Austria: Casa în care s-a născut Adolf Hitler a fost tranformată într-o secţie de poliţie
International miercuri, 22 iulie 2026, 14:19

Austria: Casa în care s-a născut Adolf Hitler a fost tranformată într-o secţie de poliţie

Casa în care s-a născut dictatorul Adolf Hitler, din oraşul austriac Braunau am Inn, a fost transformată într-o secție de poliție, astfel...

Austria: Casa în care s-a născut Adolf Hitler a fost tranformată într-o secţie de poliţie
International marți, 21 iulie 2026, 15:54

FIFA deschide o anchetă împotriva Argentinei, după incidentele de la finala Cupei Mondiale

Forul internațional a desemnat un procuror disciplinar și de etică, care va analiza rapoartele arbitrilor și imaginile meciului, pentru a stabili...

FIFA deschide o anchetă împotriva Argentinei, după incidentele de la finala Cupei Mondiale
International marți, 21 iulie 2026, 13:58

Doi turiști americani, înjunghiați la intrarea în zona Acropole din Atena

Panică maximă în zona Acropole din Atena, în această dimineaţă, după ce un cuplu de turişti americani a fost atacat, fără niciun motiv, de...

Doi turiști americani, înjunghiați la intrarea în zona Acropole din Atena
International luni, 20 iulie 2026, 16:04

Andy Burnham este noul prim-ministru al Regatului Unit

În vârstă de 56 de ani și fost primar al metropolei engleze Manchester, Andy Burnham a fost ales lider al Partidului Laburist, vinerea trecută,...

Andy Burnham este noul prim-ministru al Regatului Unit
International luni, 20 iulie 2026, 14:42

UE aplică o amendă record platformei AliExpress, pentru comercializarea de produse contrafăcute

Conform Comisiei Europene, AliExpress, parte a grupului Alibaba, nu și-a îndeplinit obligațiile de a proteja consumatorii din Uniunea Europeană....

UE aplică o amendă record platformei AliExpress, pentru comercializarea de produse contrafăcute