Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Israelul a lansat un atac major asupra Iranului, împotriva programului său nuclear

Israelul a lansat un atac-fulger împotriva Iranului, vizând instalații nucleare, baze militare și lideri ai Gărzilor Revoluționare. Generalul Hossein Salami și alți oficiali de rang înalt au fost uciși. Iranul promite răzbunare, iar Orientul Mijlociu fierbe de tensiune. Între timp, spațiul aerian este închis, zborurile anulate, iar lumea întreagă stă cu ochii pe această escaladare fără precedent.

Israelul a lansat un atac major asupra Iranului, împotriva programului său nuclear
Foto: Smoke rises from a damaged building in the aftermath of Israeli strikes, in Tehran, Iran, June 13, 2025. Majid Asgaripour/WANA (West Asia News Agency) via REUTERS ATTENTION EDITORS - THIS PICTURE WAS PROVIDED BY A THIRD PARTY

Publicat de Cosmin Meca, 13 iunie 2025, 08:40

Potrivit comunicatelor oficiale, forțele israeliene au lansat rachete asupra a zeci de obiective militare, inclusiv baze unde se desfășurau activități nucleare.

Atacul a început în jurul orei locale 4 dimineața. Primele salve de rachete au vizat în special sistemele de apărare aeriană ale Iranului. Surse de la fața locului spun că aeronave israeliene au intrat inclusiv în spațiul aerian al Irakului pentru a lansa rachete aer-sol către țintele din Iran.

În primele minute ale atacului și-au pierdut viața mai mulți oficiali de rang înalt ai armatei iraniene. Printre ei, comandantul suprem al Gărzilor Republicane, generalul Hussein Salami, dar și șeful Statului Major al Armatei.

Printre victime sunt și oameni de știință și cercetători implicați în dezvoltarea programului nuclear iranian. De altfel, instalațiile nucleare au fost pricipalele ținte ale atacului-fulger.

Localnicii au raportat explozii la patru baze militare, dar și la rafinăria din portul Tabriz.

Armata israeliană a anunțat că operațiunea este doar la început și că se așteaptă ca manevrele să se prelungească în următoarele ore sau chiar zile.

În Israel sirenele răsună în toată ţara după ce ministrul Apărării, Israel Katz, a anunţat că Forţele Aeriene Israeliene au lansat „un atac preventiv” asupra Iranului.

„Lovitura de deschidere a inclus: ținte de apărare aeriană, rachete sol-sol și o lovitură de amploare pentru eliminarea înalților oficiali iranieni, care a fost programată cu mare precizie: Statul Major Iranian și oamenii de știință din domeniul nuclear, simultan în tot Iranul. Dacă această lovitură de deschidere a avut succes, atunci lovitura de eliminare a înalților funcționari, pe care am aplicat-o Hezbollahului în 10 zile, am aplicat-o Iranului în 10 minute”, a declarat o sursă de securitate a declarat pentru Radio IDF.

Israel a atacat Iran. Defășurarea evenimentelor, livetext:

UPDATE 8:27 Cinci zboruri pe relaţia Bucureşti – Tel Aviv şi retur au fost anulate

Potrivit Companiei Naţionale aeroporturi Bucureşti, au fost anulate cursele WizzAir 3257 Bucureşti-Tel Aviv şi 3258 Tel Aviv – Bucureşti.

De asemenea, a fost anulat zborul Fly Lili 9140 Tel Aviv – Bucureşti.

Alte curse anulate sunt EL AL 573 Tel Aviv-Bucureşti şi 574 Bucureşti-Tel Aviv.

UPDATE 8:13 Iranul a „lansat peste 100 de drone către Israel”

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că Iranul a lansat peste 100 de drone către Israel în ultimele ore, după ce țara a promis represalii pentru loviturile aeriene ale Israelului, transmite Sky News.

Purtătorul de cuvânt a declarat că 200 de avioane de luptă israeliene au participat la atacurile asupra a peste 100 de ținte din Iran, în cursul nopții.

Israelul urmează să treacă prin „câteva ore dificile”, a spus acesta, potrivit Reuters.

UPDATE 8:05 Garda Revoluţionară iraniană confirmă moartea comandantului său şef

Garda Revoluţionară iraniană a confirmat vineri moartea comandantului său, generalul Hossein Salami, în atacurile israeliene din timpul nopţii de joi spre vineri şi a promis că statul evreu va plăti un preţ greu pentru aceasta, transmite EFE.

„Regimul sionist criminal va plăti un preţ greu pentru această crimă care a fost comisă cu ştiinţa conducătorilor malefici de la Casa Albă şi a regimului terorist din Statele Unite”, avertizează Garda Revoluţionară într-un comunicat de presă.

Israelul trebuie să se aştepte la un „atac de retorsiune”, a declarat organismul militar.

Presa iraniană a raportat moartea altor comandanţi de rang înalt ai Gărzii Revoluţionare, inclusiv a generalului Gholam Ali Rashid, şeful bazei aeriene Khatam ol-Anbiya, precum şi a doi oameni de ştiinţă din domeniul nuclear.

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a confirmat moartea unui număr nespecificat de înalţi oficiali militari şi civili şi a promis o soartă „amară şi dureroasă” pentru Israel.

UPDATE 8:00 Reacția președintelui Israelului

„Regimul iranian – aflat la cârma unui imperiu global al terorii – a continuat să radicalizeze și să destabilizeze regiunea cu ajutorul proxeneților săi, lucrând în același timp fără încetare pentru a-și dezvolta capacitățile nucleare militare și pentru a-și extinde arsenalul de rachete balistice”, scrie Isaac Herzog, președintele Israelului, pe platforma X.

Herzog spune că liderii iranieni „nu au făcut niciun secret din intenția lor repetată în mod deschis de a anihila statul Israel. De ani de zile, regimul se pregătește să transforme această viziune în realitate”.

El subliniază „dreptul inerent și datoria solemnă a Israelului de a se apăra – și va face întotdeauna acest lucru cu determinare și claritate”.

UPDATE 7:30 Armata israeliană susține că Iranul produce în secret componente pentru o bombă nucleară

Declarația a fost făcută la scurt timp după ce a bombardat instalaţii şi clădiri în care se aflau înalţi oficiali iranieni şi oameni de ştiinţă din domeniul nuclear.

„Regimul iranian promovează un plan secret de avansare tehnologică în toate aspectele dezvoltării unei arme nucleare. În cadrul acestui plan, cercetători de rang înalt din domeniul nuclear din Iran au lucrat în secret pentru a dezvolta toate componentele necesare unei arme nucleare”, se detaliază într-un comunicat de presă.

Potrivit armatei israeliene, Iranul încerca să producă „mii de kilograme” de uraniu îmbogăţit, precum şi compuşi de îmbogăţire descentralizaţi şi fortificaţi „în instalaţii subterane” pentru a îmbogăţi uraniu în scopul obţinerii unei arme nucleare „într-o perioadă scurtă de timp”.

În ultimele luni, a susţinut armata israeliană, acest program s-a accelerat semnificativ.

UPDATE 7:20 Donald Trump spune că a știut dinainte de atacuri

Președintele american Donald Trump a vorbit recent cu Fox News despre atacuri.

El a declarat că știa dinainte despre planurile Israelului, dar a subliniat clar că armata americană nu a avut niciun rol în operațiune.

Președintele american Donald Trump a declarat că speră ca Iranul să continue negocierile cu SUA pentru limitarea programului său nuclear.

„Iranul nu poate avea o bombă nucleară și sperăm să revenim la masa negocierilor. Vom vedea”, a declarat Trump pentru Fox News. „Există mai mulți oameni din conducerea Iranului care nu se vor întoarce”, a spus el, menționând că SUA au confirmat decesul mai multor lideri iranieni în urma atacului.

Trump a mai spus că administrația sa a contactat un aliat important din Orientul Mijlociu înainte de atac, pentru a-l informa, fără a preciza despre ce țară este vorba.

UPDATE 7:00 Donald Trump va participa vineri la o reuniune de securitate

Preşedintele american Donald Trump va participa, vineri dimineaţă, la o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate, a anunţat Casa Albă joi târziu, după atacul israelian asupra Iranului care a pus pe jar Orientul Mijlociu, transmite Reuters.

Reuniunea va avea loc vineri la ora 11.00 ET (15.00 GMT), a transmis Casa Albă.

Israelul a declarat, vineri dimineaţă, ora Orientului Mijlociu, şi joi târziu, ora Statelor Unite, că a lovit Iranul pentru a împiedica Teheranul să dezvolte arme atomice, iar mass-media şi martorii iranieni au raportat explozii inclusiv la principala instalaţie de îmbogăţire a uraniului din ţară.

Principalul diplomat american, Marco Rubio, a calificat loviturile Israelului împotriva Iranului drept o „acţiune unilaterală” şi a declarat că Washingtonul nu a fost implicat, îndemnând totodată Teheranul să nu vizeze interesele sau personalul SUA din regiune.

Departamentul de Stat al SUA a declarat joi târziu că Ambasada SUA la Ierusalim a ordonat tuturor angajaţilor guvernamentali americani şi membrilor familiilor acestora să se adăpostească pe loc până la noi ordine.

Trump a căutat un nou acord nuclear care să limiteze activităţile Iranului de îmbogăţire a uraniului, dar discuţiile par să fie în impas.

Trump a declarat mai devreme joi că o lovitură israeliană asupra Iranului „ar putea foarte bine să se întâmple”, dar a reiterat speranţele pentru o rezoluţie paşnică.

Armata americană planifică întreaga gamă de situaţii neprevăzute în Orientul Mijlociu, inclusiv posibilitatea de a trebui să ajute la evacuarea civililor americani, a declarat un oficial american pentru Reuters.

UPDATE 6:58 Liderul suprem al Iranului reacționează dur

Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, anunţă o „pedeapsă severă” pentru Israel, după atacul lansat vineri dimineaţă, şi a precizat că oficiali militari de rang înalt şi oameni de ştiinţă au fost ucişi în atac.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică confirmă că a fost lovită instalaţia de uraniu de la Natanz şi anunţă că monitorizează situaţia pentru a urmări nivelurile de radiaţii. Între timp, presa oficială a confirmat decesul generalului Hossein Salami, şeful Gărzii Revoluţionare iraniene, transmite presa internaţională.

Potrivit Associated Press, liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a declarat vineri că Israelul se va confrunta cu o ”pedeapsă severă” pentru atacul său asupra ţării.

Khamenei a emis o declaraţie preluată de agenţia de presă de stat IRNA. Acesta a confirmat, de asemenea, că oficiali militari de rang înalt şi oameni de ştiinţă au fost ucişi în atac.

 

UPDATE 6:47 Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, afirmă că țara nu este  implicată în atacuri

„Israelul a luat măsuri unilaterale împotriva Iranului. Nu suntem implicați în lovituri împotriva Iranului și prioritatea noastră principală este protejarea forțelor americane din regiune. Israelul ne-a informat că vede această acțiune că a fost necesară pentru autoapărarea sa. Președintele Trump și administrația au luat toate măsurile necesare pentru a ne proteja forțele și rămân în contact strâns cu partenerii noștri regionali. Permiteți-mi să fiu clar: Iranul nu ar trebui să țintească interesele sau personalul SUA”, notează BBC.

UPDATE 6:28 Iranul amenință cu un „răspuns dur”

Iranul intenţionează să ”dea un răspuns dur” atacului israelian lansat, vineri dimineaţă, împotriva programului său nuclear, a declarat o sursă de securitate iraniană pentru Reuters.

„Răspunsul la atacul israelian va fi dur şi decisiv”, a declarat oficialul, adăugând că detaliile represaliilor Iranului „sunt discutate la cel mai înalt nivel” când a fost întrebat dacă atacul ar fi iminent.

Clădiri de blocuri din cartiere rezidențiale au fost vizate de atacurile Israelului, afirmă presa de stat.

UPDATE 6:22 Premierul Benjamin Netanyaha afirmat că Israelul se află într-un „punct decisiv” al istoriei sale și că piloții atacă un număr mare de ținte din Iran.

„Piloţii noştri curajoşi atacă un număr mare de ţinte din Iran”, a precizat el.

Scopul operaţiunii, spune Netanyahu, este de „a lovi infrastructura nucleară a Iranului, fabricile de rachete balistice ale Iranului şi capacităţile militare ale Iranului”.

Operațiunea va continua atâta timp cât va fi necesar, până la finalizarea misiunii, anunţă Netanyahu, avertizând că Iranul „are capacităţi semnificative de a face rău” Israelului.

UPDATE 6:00 Spațiul aerian al Iranului va fi închis până la noi ordine, a anunțat autoritatea aviației civile, avertizând iranienii să evite aeroporturile.

Anterior, țara a declarat că și-a închis temporar spațiul aerian deasupra capitalei Teheran.

UPDATE 5:55 Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a descris ultimele lovituri ale țării sale asupra Iranului drept „un moment definitoriu” în istoria Israelului și a poporului evreu.

„Ne aflăm într-un punct-cheie în care, dacă îl ratăm, nu vom avea nicio modalitate de a împiedica Iranul să dezvolte arme nucleare care ne vor amenința existența”, a spus el.

UPDATE 5:53 Potrivit site-ului Axios, Mossadul, serviciul israelian de spionaj extern, a efectuat operaţiuni de sabotaj ţintite în paralel cu loviturile aeriene.

„Un oficial israelian de rang înalt mi-a spus că, pe lângă loviturile aeriene, Mossad-ul israelian, agenţia de informaţii externe, a efectuat mai multe operaţiuni în Iran împotriva apărării aeriene iraniene şi a rachetelor cu rază lungă de acţiune”, a declarat pentru CNN jurnalistul Barak Ravid de la Axios.

UPDATE 5:40 Israelul a afirmat că a fost în dialog permanent cu SUA, dar decizia de a ataca a fost una independentă.

„Suntem în dialog cu SUA, dar lovitura asupra Iranului a fost o decizie israeliană independentă”, a zis ambasadorul israelian la ONU, Danny Danon la CNN

Se aud noi explozii la  instalația nucleară Natanz, informează televiziunea de stat iraniană, potrivit agenției de presă Reuters.

Facilitatea nucleară Natanz este situată la aproximativ 225 km sud de Teheran.

De asemenea, televiziunea de stat iraniană a numit doi oameni de știință nucleari de rang înalt care auufost ciși în loviturile israeliene.

După cum tocmai am raportat, unul este Fereydoon Abbasi, fostul șef al Organizației Iraniene pentru Energie Atomică (AEOI). AEOI este responsabilă de instalațiile nucleare ale Iranului. Abassi a supraviețuit unei tentative de asasinat pe o stradă din Teheran în 2010.

Celălalt este Mohammad Mehdi Tehranchi, președintele Universității Islamice Azad din Teheran.

„Explozii puternice au fost auzite în oraşul Natanz”, care găzduieşte una dintre principalele instalaţii iraniene de îmbogăţire a uraniului, relatează televiziunea de stat a Iranului.

Iranul are două situri nucleare subterane, la Fordo şi la Natanz, şi construieşte tuneluri în munţii din apropiere de Natanz după presupuse atacuri israeliene de sabotaj care au vizat această instalaţie în trecut.

SUA nu ar fi implicată

Israelul a lansat „atacul preventiv” împotriva Iranului pentru „a ne apăra”, a declarat pentru CNN ambasadorul său la Națiunile Unite, Danny Danon.

„Am decis să nu așteptăm ca Iranul să ne atace cu capacități nucleare. Știam că plănuiau să facă asta… ceea ce am făcut a fost un act de autoapărare”, a declarat el pentru Kaitlan Collins de la CNN.

Danon a declarat că atacul pe care Israelul l-a lansat vineri nu a implicat SUA, deși țara a fost în dialog permanent cu SUA.

Iranul vrea să declare război

Iranul ripostează atacurilor israeliene.

Presa iraniană raportează că țara se pregătește să „declare război” Israelului și să înceapă represaliile.

De asemenea, presa de stat iraniană relatează că Israelul a lovit zone rezidențiale din Teheran și alte orașe, notează BBC.

sursa: StirilePROTV.ro

Tânăr sportiv iranian executat după protestele anti-regim din ianuarie
International vineri, 20 martie 2026, 08:45

Tânăr sportiv iranian executat după protestele anti-regim din ianuarie

Un tânăr sportiv iranian, în vârstă de 19 ani, a fost executat pe 19 martie 2026, după ce a fost arestat în urma protestelor anti-regim...

Tânăr sportiv iranian executat după protestele anti-regim din ianuarie
Informație falsă despre închiderea Bisericii Sfântului Mormânt, viralizată în mediul online
International joi, 19 martie 2026, 18:11

Informație falsă despre închiderea Bisericii Sfântului Mormânt, viralizată în mediul online

O informație distribuită intens pe rețelele sociale, potrivit căreia autoritățile israeliene ar fi închis, pe termen nedefinit, Biserica...

Informație falsă despre închiderea Bisericii Sfântului Mormânt, viralizată în mediul online
Nicușor Dan, Giorgia Meloni și alți lideri europeni cer UE să relaxeze regulile Green Deal
International joi, 19 martie 2026, 17:44

Nicușor Dan, Giorgia Meloni și alți lideri europeni cer UE să relaxeze regulile Green Deal

Potrivit liderilor europeni, cadrul actual al Green Deal a devenit „un risc existențial pentru multe sectoare industriale strategice” și este...

Nicușor Dan, Giorgia Meloni și alți lideri europeni cer UE să relaxeze regulile Green Deal
Meningita revine în atenție: cât de periculos este focarul din Marea Britanie
International joi, 19 martie 2026, 10:48

Meningita revine în atenție: cât de periculos este focarul din Marea Britanie

Pe scurt, riscul de răspândire în Europa este evaluat oficial ca foarte scăzut pentru populația generală din UE/SEE. Aceasta este concluzia...

Meningita revine în atenție: cât de periculos este focarul din Marea Britanie
International miercuri, 18 martie 2026, 15:13

TVR: Ministrul iranian al informațiilor, Esmaeil Khatib, a fost ucis într-un atac aerian

Ministrul Apărării a declarat că Esmaeil Khatib a fost ucis într-un atac aerian israelian, desfășurat în timpul nopții, la Teheran,...

TVR: Ministrul iranian al informațiilor, Esmaeil Khatib, a fost ucis într-un atac aerian
International marți, 17 martie 2026, 15:21

Cea mai amplă retrospectivă dedicată lui Brâncuşi, organizată în Germania

Expoziţia reuneşte peste 150 de sculpturi, fotografii, filme şi documente de arhivă, provenite din colecţii internaţionale, şi reconstituie...

Cea mai amplă retrospectivă dedicată lui Brâncuşi, organizată în Germania
International luni, 16 martie 2026, 17:21

Reacția României la amenințările directe ale Iranului: ”Nu suntem parte a conflictului”

”Am luat notă de afirmațiile purtătorului de cuvânt al MAE Iran, context în care facem următoarele precizări: acordul bilateral de acces din...

Reacția României la amenințările directe ale Iranului: ”Nu suntem parte a conflictului”
International luni, 16 martie 2026, 08:36

„Probleme” la vot în Coreea de Nord: prezență de „doar” 99,99% la alegerile parlamentare

În Coreea de Nord au avut loc alegeri pentru Adunarea Supremă a Poporului, parlamentul țării, iar presa de stat a anunțat o prezență la vot de...

„Probleme” la vot în Coreea de Nord: prezență de „doar” 99,99% la alegerile parlamentare