Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Mehedinți: Peste 300 de milioane de lei investite în sistemul de irigații

Mehedinți: Peste 300 de milioane de lei investite în sistemul de irigații

Publicat de Puiu Vulea, 24 iulie 2025, 17:56

În cadrul vizitei pe care a efectuat-o în județul Mehedinți, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Florin Barbu, însoțit de președintele Consiliului Județean – Aladin Georgescu, de prefectul județului – Alin Isuf și de directorul general al ANIF – Cornel Popa, a mers la amenajarea de irigații Crivina – Vânju Mare, acolo unde apa este pe canalul de irigații în urma investiției Ministerului Agriculturii.
La Stația de Pompare de la Țigănaș, procesul de reabilitare este aproape de final, la fel ca și lucrările care se realizează pe canalul de aducțiune și pe cele de distribuție.
Aici, lucrările s-au derulat în două etape, iar după ce se va finaliza reabilitarea Stației de repompare a apei din Devesel și după ce se vor monta următoarele 6 agregate, sistemul de irigații ar putea fi funcțional pe canalul principal și pe canalele de distribuție.
Investiția care vizează cele două stații de pompare și aproape 50 km de canal are o valoare de peste 300 de milioane de lei și este finanțată în cadrul Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii principale de Irigații din România.
„Îi mulțumesc ministrului Florin Barbu pentru vizita în județul Mehedinți și sprijinul acordat pentru a pune în funcțiune sistemul de irigații din județul Mehedinți!” a scris președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu, pe facebook.
Olt: Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina a iniţiat procedurile pentru angajarea a nouă medici
Regional vineri, 26 iunie 2026, 18:17

Slatina: Centrul pentru sănătatea mintală din cadrul Spitalului Județean va fi extins

Centrul pentru sănătatea mintală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina,  va fi extins printr-un proiect  al CJ Olt, care  va fi...

Slatina: Centrul pentru sănătatea mintală din cadrul Spitalului Județean va fi extins
Vâlcea: „Suflătorul de vise”, sâmbătă, 27 iunie, la Școala Veche din Vaideeni
Regional vineri, 26 iunie 2026, 17:12

Vâlcea: „Suflătorul de vise”, sâmbătă, 27 iunie, la Școala Veche din Vaideeni

În cadrul Turneului Imago Mundi – „Suflătorul de vise”, sâmbătă, 27 iunie, va avea loc un concert la Școala Veche din Vaideeni, de la ora...

Vâlcea: „Suflătorul de vise”, sâmbătă, 27 iunie, la Școala Veche din Vaideeni
Produse susceptibile a fi contrafăcute, descoperite la Calafat
Regional vineri, 26 iunie 2026, 16:49

Produse susceptibile a fi contrafăcute, descoperite la Calafat

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat,...

Produse susceptibile a fi contrafăcute, descoperite la Calafat
Podul Prieteniei
Regional vineri, 26 iunie 2026, 16:26

Restricții temporare de circulație pe Podul Prieteniei

Circulația rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse va fi închisă temporar, în data de 27 iunie 2026, în intervalul orar 17:00–17:30,...

Restricții temporare de circulație pe Podul Prieteniei
Regional vineri, 26 iunie 2026, 15:32

Dolj: Dosare penale pentru documente false și nereguli privind circulația

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Bechet au...

Dolj: Dosare penale pentru documente false și nereguli privind circulația
Regional vineri, 26 iunie 2026, 10:04

Mehedinți: Drone și voluntari pentru prevenirea incendiilor de vegetație

Asociația Atinge Vârful a lansat „Ochiul din Cer – Rețea comunitară de monitorizare și intervenție timpurie pentru prevenirea...

Mehedinți: Drone și voluntari pentru prevenirea incendiilor de vegetație
Regional vineri, 26 iunie 2026, 08:07

Vâlcea: Bani europeni pentru Drăgășani și Băbeni

Consiliul Județean Vâlcea a găzduit joi, 26 iunie, evenimentul de semnare a patru noi contracte cu fonduri europene pentru comunitățile din...

Vâlcea: Bani europeni pentru Drăgășani și Băbeni
Regional vineri, 26 iunie 2026, 07:43

Craiova: Restricții de circulație pe strada Alexandru Ioan Cuza

Primăria Municipiului Craiova anunţă închiderea circulaţiei rutiere pe anumite sectoare de drum, pentru celebrarea Zilei Drapelului Național,...

Craiova: Restricții de circulație pe strada Alexandru Ioan Cuza