Guvernul a aprobat creșterea subvenției la motorină
Publicat de Puiu Vulea, 19 decembrie 2025, 09:44
În Ședința de Guvern din 18 decembrie 2025 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea HG nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), actul normativ introduce modificări ale art. 2, 6 și 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014, cu scopul de a actualiza reglementările privind funcționarea schemei de ajutor de stat, în concordanță cu noile prevederi fiscale și cu necesitățile operaționale semnalate de către APIA. Principalele modificări vizează:
– stabilirea nivelului subvenției la motorină care se plătește până la 31 iulie 2025, respectiv începând cu 1 august 2025, în acord cu legislația fiscală în vigoare;
– reglementarea termenelor de depunere a cererilor pentru acordul prealabil de finanțare, eliminând premisele unor situații discriminatorii între beneficiarii schemei;
– suplimentarea alocării bugetare totale pentru anul 2025, necesară acoperirii plăților aferente perioadei aprilie – iunie 2025.
Astfel, în anul 2025, diferența dintre acciza standard și rata accizei reduse aplicabile motorinei utilizate în agricultură este de:
– 2,213 lei/litru, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2025, inclusiv;
– 2,444 lei/litru, în perioada 1 august – 31 decembrie 2025, inclusiv.
Această diferență se acordă beneficiarilor ca ajutor de stat sub formă de rambursare.
Pentru anul 2025, valoarea totală a schemei de ajutor de stat este de 815.258.000 lei, fiind necesară o suplimentare de 212.258.000 lei față de alocarea inițială de 603.000.000 lei. Suplimentarea provine din economiile identificate în execuția bugetară și din alocările aprobate prin OUG nr. 64/2025 privind rectificarea bugetului de stat.
Prin aceste modificări, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale urmărește sprijinirea fermierilor printr-un mecanism predictibil, echitabil și adaptat noilor condiții economice și fiscale.