Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Târgu Jiu: Constantin Brâncuşi, comemorat la 69 de ani de la moarte

Au fost depuse coroane şi jerbe de flori la statuia sculptorului din Târgu Jiu, apoi, participanții s-au deplasat pe Calea Eroilor, până la Biserica 'Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel', unde a fost oficiată o slujbă de pomenire în memoria sculptorului gorjean.

Târgu Jiu: Constantin Brâncuşi, comemorat la 69 de ani de la moarte
Foto: wikipedia.ro

Publicat de Lica Simona, 16 martie 2026, 14:00

”În fiecare an, ziua de 16 martie aduce la Târgu Jiu un moment de linişte şi reflecţie. Este ziua în care ne întoarcem cu gândul la omul care a plecat din satul Hobiţa şi care a ajuns să schimbe pentru totdeauna istoria artei moderne. Este ziua în care ne amintim că în spatele marilor opera, care au intrat în patrimoniul universal, s-a aflat un spirit profund legat de rădăcinile acestui pământ. Târgu Jiul păstrează, astăzi, una dintre cele mai impresionante moşteniri artistice ale secolului XX. Ansamblul Monumental ‘Calea Eroilor’ rămâne una dintre acele creaţii rare, în care arta, memoria istorică şi spiritualitatea unui loc se întâlnesc într-o armonie, pe care timpul nu o poate altera”, a declarat managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj, Ionuţ Viorel Bordeiaşi.
”Faptul că această biserică se află pe axa ansamblului nu este deloc întâmplător, în viziunea lui Brâncuşi arta nu era desprinsă de viaţa spirituală a comunităţii, din contră, era o prelungire a ei, de aceea pomenirea de astăzi are o semnificaţie aparte, pentru că ea leagă memoria artistului de locul în care el a dorit ca opera sa să dialogheze cu credinţa şi cu istoria”, a mai spus managerul CJCPCT Gorj.

Constantin Brâncuşi a murit pe 16 martie 1957, la 81 de ani, la Paris.

sursa: Agerpres

Doi bărbați din Dolj, urmăriți internațional, au ajuns în custodia autorităților
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:10

Doi bărbați din Dolj, urmăriți internațional, au ajuns în custodia autorităților

Polițiștii au relatat luni două proceduri distincte: o extrădare din Franța și o depistare în...

Doi bărbați din Dolj, urmăriți internațional, au ajuns în custodia autorităților
Expoziții de artă și de științele naturii, în programul cultural al Craiovei
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:08

Expoziții de artă și de științele naturii, în programul cultural al Craiovei

Calendarul zilei include lucrări de pictură și fotografie, precum și o expoziție despre păsări...

Expoziții de artă și de științele naturii, în programul cultural al Craiovei
Traficul de pe drumul expres Craiova–Pitești a fost urmărit și din aer
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:06

Traficul de pe drumul expres Craiova–Pitești a fost urmărit și din aer

TVR Craiova relatează că drumul expres s-a numărat printre arterele supravegheate în...

Traficul de pe drumul expres Craiova–Pitești a fost urmărit și din aer
Poliția caută un adolescent care a plecat dintr-un centru din Dolj
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:04

Poliția caută un adolescent care a plecat dintr-un centru din Dolj

Autoritățile au făcut publică dispariția luni și au cerut sprijinul persoanelor care au...

Poliția caută un adolescent care a plecat dintr-un centru din Dolj
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:02

Căutările continuă în cazul deținutului evadat din Craiova

La o săptămână de la evadare, autoritățile nu anunțaseră prinderea bărbatului, potrivit actualizării publicate...

Căutările continuă în cazul deținutului evadat din Craiova
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:00

Comedia „Face to Face” este în programul Teatrului Național din Craiova

Spectacolul regizat de Adrian Andone este programat marți, 10 noiembrie, la ora...

Comedia „Face to Face” este în programul Teatrului Național din Craiova
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 08:58

Un parc fotovoltaic pentru autoconsum la Ford Otosan Craiova trece prin procedura de mediu

Anunțul public privește decizia etapei de încadrare a proiectului finanțat prin Fondul pentru...

Un parc fotovoltaic pentru autoconsum la Ford Otosan Craiova trece prin procedura de mediu
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 08:56

Compania de Apă Oltenia a raportat șapte intervenții, inclusiv patru conducte sparte

Bilanțul local distinge avariile la conducte de celelalte intervenții la...

Compania de Apă Oltenia a raportat șapte intervenții, inclusiv patru conducte sparte