Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Nadia Comăneci, omagiată în Parlamentul European/50 de ani de la prima notă de 10 din istoria JO

Nadia Comăneci a fost celebrată, astăzi, la Bruxelles, în Parlamentul European, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la obţinerea primei note de 10 din istorie la Jocurile Olimpice.

Nadia Comăneci, omagiată în Parlamentul European/50 de ani de la prima notă de 10 din istoria JO
Foto: fanatik.ro

Publicat de Lica Simona, 17 martie 2026, 17:43

Marea campioană a afirmat că participarea la conferinţa ‘European Values and Excellence: The Legacy of Nadia Comăneci, 50 Years On’ a fost ca şi cum ar fi concurat la un al cincilea aparat la gimnastică:
‘A fost extrem de emoţionant, pentru că nu mi-am dat seama că acel moment va avea un impact atât de mare, pentru cei din întreaga lume, care au crescut sau au auzit de acel 10 istoric. A fost emoţionant, pentru că mi-am văzut din nou întreaga mea poveste, scurtată într-un meeting în care s-a sărbătorit excelenţa, perfecţiunea, un moment istoric. M-am reîntâlnit cu mulţi prieteni, dar şi cu oameni pe care nu i-am cunoscut până acum, care au venit şi care mi-au transmis această emoţie. M-am simţit ca şi cum intru pe covorul de competiţie, m-am gândit că urmează solul şi unde este muzica. A fost al cincilea aparat pentru mine’, a declarat Nadia Comăneci, la finalul conferinţei, care a avut loc la Parlamentul European.

”În sport, lumea vorbeşte aceeaşi limbă şi întreaga planetă se adună, când este vorba despre sport. Sportul reprezintă o ţară, o comunitate, o cultură şi sunt recunoscătoare că s-a onorat acest moment. Eu sper să fie un restart pentru generaţiile de astăzi şi pentru părinţi, care trebuie să înţeleagă că sportul trebuie să existe”, a mai spus Nadia Comăneci.

Marea sportivă română a avut şi o întâlnire cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, căreia i-a oferit cartea ‘Scrisori către o tânără gimnastă’, un tricou cu autograf şi o eşarfă cu simboluri româneşti.

Pe 10 iulie 2025, preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul pentru promulgarea legii privind instituirea anului 2026 ca ‘Anul Nadia Comăneci’, pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la legendarele performanţe ale gimnastei române, la cea de-a XXI-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, desfăşurate în 1976, la Montreal, prima notă de 10 obţinută în gimnastica mondială.

Acea ediţie a Jocurilor Olimpice de vară a rămas în istorie, pe bună dreptate, sub numele ‘Olimpiada Nadiei Comăneci’, fiind asociată cu perfecţiunea atinsă în gimnastica artistică de Nadia Comăneci. În premieră absolută, românca a primit nota 10 la paralele, notă care nu a putut fi afişată de tabela electronică. Aparatura electronică dedicată gimnasticii nu a avut programată şi nota 10, nimeni nu a crezut că se poate atinge o asemenea cotă.

La vârsta de 14 ani, Nadia Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice. Nu numai că a fost prima gimnastă care a obţinut nota perfectă de 10 la olimpiadă, dar a reuşit această performanţă de nu mai puţin şapte ori într-un singur concurs de amploarea Jocurilor Olimpice, un record istoric. A câştigat trei medalii de aur, la individual compus, la bârnă şi la paralele inegale, o medalie de argint cu echipa şi una de bronz, la sol.

sursa: Agerpres

România întâlnește Suedia la Solna, cu cinci jucători de la Universitatea Craiova în lot
Sport vineri, 25 septembrie 2026, 10:02

România întâlnește Suedia la Solna, cu cinci jucători de la Universitatea Craiova în lot

Echipa națională de fotbal a României întâlnește Suedia vineri, 25 septembrie, de la ora 21:45, pe Strawberry Arena din Solna. Partida face...

România întâlnește Suedia la Solna, cu cinci jucători de la Universitatea Craiova în lot
Un arbitru ceh va conduce partida Suedia–România
Sport joi, 24 septembrie 2026, 09:33

Un arbitru ceh va conduce partida Suedia–România

Arbitrul ceh Ondřej Berka va conduce partida dintre Suedia și România, programată pe 25 septembrie, de la ora 21:45, în Liga Națiunilor. El va...

Un arbitru ceh va conduce partida Suedia–România
Raliul Vâlcii închide sezonul național de raliuri
Sport joi, 24 septembrie 2026, 09:32

Raliul Vâlcii închide sezonul național de raliuri

Ediția a treia a Raliului Vâlcii începe pe 24 septembrie și va încheia sezonul 2026 al Campionatului Național de Raliuri, după anularea etapei...

Raliul Vâlcii închide sezonul național de raliuri
Handbalistele de la Universitatea Craiova joacă în Cupa României
Sport joi, 24 septembrie 2026, 09:31

Handbalistele de la Universitatea Craiova joacă în Cupa României

Echipa feminină de handbal Universitatea Craiova întâlnește CSU Târgoviște în turul preliminar al Cupei României. Partida este programată pe...

Handbalistele de la Universitatea Craiova joacă în Cupa României
Sport miercuri, 23 septembrie 2026, 09:19

Gabriela Ruse a învins-o categoric pe Eva Lys la Korea Open

Gabriela Ruse s-a calificat în turul următor al turneului WTA 250 de la Seul după o victorie clară împotriva germanei Eva Lys. Jucătoarea...

Gabriela Ruse a învins-o categoric pe Eva Lys la Korea Open
Sport miercuri, 23 septembrie 2026, 09:17

România, eliminată de Franța în sferturile EuroVolley, dar aproape sigură de calificarea la Mondiale

Naționala masculină de volei a României a fost învinsă de Franța cu 3-0 în sferturile de finală ale Campionatului European. Dubla campioană...

România, eliminată de Franța în sferturile EuroVolley, dar aproape sigură de calificarea la Mondiale
Sport miercuri, 23 septembrie 2026, 09:14

Universitatea Craiova pregătește variante tactice noi după victoria cu FCSB

Universitatea Craiova continuă pregătirea următoarelor meciuri după victoria categorică, 5-0 cu FCSB. Echipa ocupă locul al treilea după zece...

Universitatea Craiova pregătește variante tactice noi după victoria cu FCSB
Sport marți, 22 septembrie 2026, 09:27

Aur pentru România la WTT Star Contender de la Astana

Eduard Ionescu și Darius Movileanu au câștigat medalia de aur în proba masculină de dublu a turneului WTT Star Contender de la Astana. Perechea...

Aur pentru România la WTT Star Contender de la Astana