Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Mircea Lucescu, internat de urgență la București după o problemă cardiacă

Selecționerul a acuzat probleme în timpul unei ședințe tehnice și se află sub supraveghere medicală

Mircea Lucescu, internat de urgență la Spitalul Universitar
Foto: Mircea Lucescu/Arhivă

Publicat de Alin Cîrțînă, 29 martie 2026, 13:48

Selecționerul echipei naționale, Mircea Lucescu, a rămas internat la Spitalul Universitar de Urgență București, unde este monitorizat și tratat după ce a suferit o tulburare majoră de ritm cardiac.

Potrivit medicilor, tehnicianul este supus unor investigații și intervenții specifice pentru stabilizarea ritmului cardiac și va rămâne sub supraveghere medicală în perioada următoare.

Anterior, Federația Română de Fotbal a anunțat că lui Lucescu i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament. Membrii staff-ului medical i-au acordat primul ajutor la fața locului, iar ulterior au fost alertate serviciile de urgență.

Două echipaje SMURD au intervenit rapid la baza de pregătire, iar starea selecționerului a fost stabilizată înainte de transportul la spital.

România are programat un meci amical cu Slovacia, pe 31 martie, la Bratislava.

Sursă: AGERPRES

Recomandări pentru populație în contextul ploilor și al riscului de viituri
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:24

Recomandări pentru populație în contextul ploilor și al riscului de viituri

Ministerul Mediului cere prudență în zonele aflate sub avertizări. Unele coduri de ploi și inundații acoperă prima parte a zilei de...

Recomandări pentru populație în contextul ploilor și al riscului de viituri
Cursuri suspendate într-un corp de clădire al liceului din Săbăoani
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:21

Cursuri suspendate într-un corp de clădire al liceului din Săbăoani

Clădirea în care elevi și un angajat au acuzat stări de rău rămâne închisă vineri, în timp ce autoritățile verifică...

Cursuri suspendate într-un corp de clădire al liceului din Săbăoani
Oil Terminal precizează că nu au avut loc percheziții la sediul companiei
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:18

Oil Terminal precizează că nu au avut loc percheziții la sediul companiei

Compania a transmis o clarificare privind ancheta din sectorul carburanților și încetarea activității directorului comercial Gabriel...

Oil Terminal precizează că nu au avut loc percheziții la sediul companiei
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: Marea Neagră rămâne un risc de securitate pentru Europa
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:15

Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: Marea Neagră rămâne un risc de securitate pentru Europa

Președintele a discutat la Comunitatea Politică Europeană despre securitatea Mării Negre, sprijinul pentru Moldova și viitorul buget...

Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: Marea Neagră rămâne un risc de securitate pentru Europa
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:12

Strategia împotriva extremismului violent, în consultare publică

Un proiect de strategie propune măsuri în școli și formarea specialiștilor pentru prevenirea extremismului violent. Documentul nu este încă...

Strategia împotriva extremismului violent, în consultare publică
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:09

RO Wallet va fi lansat în etape. Guvernul pregătește calendarul portofelului digital

Executivul pregătește calendarul pentru RO Wallet, proiectul prin care documentele de identitate vor putea fi utilizate într-un portofel...

RO Wallet va fi lansat în etape. Guvernul pregătește calendarul portofelului digital
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:06

Concursurile pentru lector și șef de lucrări se deblochează în universități

Universitățile vor putea organiza concursuri pentru funcțiile de lector și șef de lucrări, în condițiile noii decizii...

Concursurile pentru lector și șef de lucrări se deblochează în universități
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:03

Protecție salarială extinsă pentru angajații unor companii de importanță strategică

Guvernul a aprobat extinderea perioadei și a plafonului de protecție prin Fondul de garantare, pentru angajatorii de importanță...

Protecție salarială extinsă pentru angajații unor companii de importanță strategică