Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Lumina Sfântă va fi adusă în România cu o cursă specială

Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă în România, cu o cursă specială, în Sâmbăta Mare, în urma unui acord obţinut cu sprijinul autorităţilor române şi israeliene.

Lumina Sfântă va fi adusă în România cu o cursă specială
Foto: arhivă

Publicat de Lica Simona, 6 aprilie 2026, 16:58

Potrivit reprezentantului Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Ioan Meiu, delegaţia română a primit aprobările necesare pentru a aduce Lumina Sfântă în ţară.
”Datorită intervenţiei Ambasadei României în Israel am primit şi noi un culoar  de zbor din partea Ministerului de Externe israelian, de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, în Sâmbăta Mare. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, vom veni cu o cursă specială de la Tel Aviv, la Bucureşti, cu Sfânta Lumină”, a declarat părintele Ioan Meiu, citat de Agenţia Basilica a Patriarhiei Române.
”Sperăm să nu escaladeze situaţia şi să putem duce la bun sfârşit această frumoasă misiune şi mare binecuvântare pentru ortodocşii români”, a subliniat arhimandritul.
Ceremonia primirii Sfintei Lumini de sâmbătă va avea loc în condiţii diferite faţă de anii precedenţi.
”Procesiunea pentru Sfânta Lumină va fi una deosebită, anul acesta, deoarece va coborî (în Sfântul Mormânt) doar Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea, însoţit de câţiva slujitori. De acolo, se va împărţi Sfânta Lumină, ori din Sfântul Mormânt, ori de la Palatul Patriarhiei din Ierusalim către delegaţiile, care şi-au putut rezolva un zbor, anul acesta, către destinaţiile lor ortodoxe”, a explicat părintele Meiu.
Zona oraşului istoric din Ierusalim este, în continuare, închisă din cauza conflictului din Orientul Mijlociu. Procesiunile şi adunările religioase sunt interzise, iar accesul la locurile sfinte este restricţionat, potrivit The Times of Israel.
Sfânta Lumină este adusă, în fiecare an, în România, începând cu anul 2009, de către reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
După ce ajunge în ţară, Sfânta Lumină este redistribuită de către reprezentanţi din toate eparhiile în parohiile Patriarhiei din România şi Republica Moldova.
***
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă, în fiecare an, de Paşte, la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12.30 şi 14.30, când deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc, care se pogoară din cer.
Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.
Sfântul Mormânt este inspectat, încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt, pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, ei îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo, în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.
După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti, în prezenţa martorilor, care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în ‘Capela Îngerului’, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.
Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob, care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând, astfel, vata presărată deasupra.
Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, de a o aşeza în două cupe de aur şi de a se întoarce în ‘Capela Îngerului’.
Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri, de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

sursa: Agerpres

 

Traficul prin Strâmtoarea Hormuz scade la numai șase nave într-o zi
International marți, 11 august 2026, 17:45

Traficul prin Strâmtoarea Hormuz scade la numai șase nave într-o zi

Numai șase nave comerciale au traversat luni Strâmtoarea Hormuz, față de o medie recentă de aproximativ 11 și de 130–140 înaintea...

Traficul prin Strâmtoarea Hormuz scade la numai șase nave într-o zi
Atacuri asupra Ucrainei: 12 morți și acuzații privind folosirea rachetelor nord-coreene
International marți, 11 august 2026, 17:45

Atacuri asupra Ucrainei: 12 morți și acuzații privind folosirea rachetelor nord-coreene

Atacurile rusești din noaptea de luni spre marți au ucis șase persoane și au rănit alte 20 la Zaporojie. Alte șase decese au fost raportate în...

Atacuri asupra Ucrainei: 12 morți și acuzații privind folosirea rachetelor nord-coreene
Cutremurul de magnitudine 7,4 din Columbia lasă peste 3.000 de persoane dispărute
International marți, 11 august 2026, 17:44

Cutremurul de magnitudine 7,4 din Columbia lasă peste 3.000 de persoane dispărute

Operațiunile de căutare continuă în vestul Columbiei după cutremurul de magnitudine 7,4 produs pe 10 august. Associated Press relata în...

Cutremurul de magnitudine 7,4 din Columbia lasă peste 3.000 de persoane dispărute
Prognoza meteo, 10 august
International luni, 10 august 2026, 18:11

Seceta pune sub restricții de apă peste 25 de milioane de britanici

Peste jumătate din Anglia și întregul teritoriu al Țării Galilor se confruntă cu secetă sau presiune severă asupra resurselor de apă. Peste...

Seceta pune sub restricții de apă peste 25 de milioane de britanici
International luni, 10 august 2026, 18:10

Taifunul Dolphin a determinat evacuarea a peste un milion de oameni în China

Dolphin, descris drept cel mai puternic taifun care a lovit China în 2026, a adus ploi torențiale, vânt puternic și risc de inundații. Peste un...

Taifunul Dolphin a determinat evacuarea a peste un milion de oameni în China
International luni, 10 august 2026, 18:09

Europa Centrală și de Est doboară noi recorduri de temperatură

O cupolă de căldură a împins temperaturile până la 41,2°C în Austria, 42,2°C în Slovacia și 41,8°C în Ungaria. În unele localități,...

Europa Centrală și de Est doboară noi recorduri de temperatură
International luni, 10 august 2026, 18:08

Iranul condiționează redeschiderea Strâmtorii Hormuz de concesii americane

Teheranul cere ridicarea blocadei și a sancțiunilor, precum și deblocarea unor active, înainte de redeschiderea completă a Strâmtorii Hormuz....

Iranul condiționează redeschiderea Strâmtorii Hormuz de concesii americane
International luni, 10 august 2026, 09:01

Eclipsa de Soare din 12 august, vizibilă din România

Spania este unul dintre locurile cu vizibilitate maximă a fazei totale. Din cauza incendiilor de vegetație, autoritățile din peninsula iberică...

Eclipsa de Soare din 12 august, vizibilă din România