Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Incendiu devastator la Mănăstirea Bistrița. O femeie a fost găsită carbonizată

Un incendiu puternic izbucnit duminică dimineață la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea a mobilizat zeci de pompieri și a afectat grav ansamblul monahal. În timpul intervenției, salvatorii au descoperit o victimă.

Incendiu devastator la Mănăstirea Bistrița. O femeie a fost găsită carbonizată

Publicat de Cosmin Meca, 12 aprilie 2026, 12:52

Un incendiu puternic a izbucnit duminică dimineață la Mănăstirea Bistrița, din localitatea Costești, județul Vâlcea, afectând acoperișul unor chilii și punând în pericol întregul ansamblu monahal, monument istoric de o importanță deosebită.

Flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați, dintre care circa 500 de metri pătrați reprezentau mansarda locuibilă, unde se aflau 11 chilii. Incendiul a avut potențial de propagare la întreaga construcție, estimată la aproximativ 1.000 de metri pătrați, precum și la chiliile învecinate.

Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate 19 autospeciale de intervenție, inclusiv echipaje de stingere, salvare și intervenție la înălțime, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea. Aproape 100 de pompieri militari din cadrul ISU Vâlcea, sprijiniți de echipaje din Argeș și Gorj, au intervenit timp de mai multe ore pentru limitarea și lichidarea incendiului.

Incendiul a fost localizat, iar echipajele acționează în continuare pentru lichidarea focarelor din interiorul zonei afectate. Misiunea de căutare-salvare s-a desfășurat cu dificultate, din cauza dărâmăturilor și a molozului rezultate în urma incendiului.

În timpul intervenției, pompierii au descoperit un corp carbonizat, despre care autoritățile au precizat că aparține unei femei. Identitatea victimei urmează să fie stabilită.

Mănăstirea Bistrița, ctitorită în jurul anului 1490 de boierii Craiovești, este una dintre cele mai vechi așezări monahale din județul Vâlcea. Aici a funcționat prima tiparniță din Țara Românească, unde, în anul 1508, călugărul Macarie a tipărit Liturghierul în limba slavonă. Tot aici se află și moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul.

În contextul apropierii sărbătorilor pascale, autoritățile au suplimentat efectivele de polițiști, pompieri și jandarmi în stațiunile vâlcene, în special în zona lăcașelor de cult, unde este așteptat un număr mare de credincioși.

Intervenția este în continuare în dinamică, urmând ca autoritățile să stabilească toate circumstanțele producerii incendiului.

România pregătește o soluție terestră împotriva dronelor
National vineri, 28 august 2026, 17:52

România pregătește o soluție terestră împotriva dronelor

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat că România ar putea avea, în aproximativ trei-patru săptămâni, capacitatea de a intercepta de...

România pregătește o soluție terestră împotriva dronelor
Guvernul umblă la Fondul de rezervă. Unde vor ajunge banii
National vineri, 28 august 2026, 17:50

Guvernul umblă la Fondul de rezervă. Unde vor ajunge banii

Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință extraordinară pentru a aproba suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii...

Guvernul umblă la Fondul de rezervă. Unde vor ajunge banii
Două sectoare importante se pregătesc pentru noi scumpiri
National vineri, 28 august 2026, 17:47

Două sectoare importante se pregătesc pentru noi scumpiri

Managerii chestionați de Institutul Național de Statistică estimează, pentru perioada august–octombrie, o relativă stabilitate a activității...

Două sectoare importante se pregătesc pentru noi scumpiri
Romfilatelia: Emisiune filatelică „Concursul George Enescu. Muzicieni celebri: George Enescu, Sergiu Celibidache și Yehudi Menuhin”
National vineri, 28 august 2026, 11:15

Romfilatelia: Emisiune filatelică „Concursul George Enescu. Muzicieni celebri: George Enescu, Sergiu Celibidache și Yehudi Menuhin”

Vineri, 28 august 2026, cu ocazia celei de-a XX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu, Romfilatelia și Compania Naţională Poşta...

Romfilatelia: Emisiune filatelică „Concursul George Enescu. Muzicieni celebri: George Enescu, Sergiu Celibidache și Yehudi Menuhin”
National vineri, 28 august 2026, 09:28

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat aseară, la Chișinău, că de la 1 septembrie va relua consultările cu partidele politice pe tema formării...

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern
National vineri, 28 august 2026, 08:16

Țintă aeriană detectată lângă Insula Șerpilor – avioane F-18 ridicate pentru monitorizarea situației

Joi, 27 august, la ora 18.27, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la 33 km nord de...

Țintă aeriană detectată lângă Insula Șerpilor – avioane F-18 ridicate pentru monitorizarea situației
National vineri, 28 august 2026, 07:41

Garda de Coastă: Intervenție pentru salvarea echipajului unei nave care s-a scufundat în Marea Neagră

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit, în seara zilei de 27 august 2026, în cadrul unei acțiuni de căutare și...

Garda de Coastă: Intervenție pentru salvarea echipajului unei nave care s-a scufundat în Marea Neagră
National joi, 27 august 2026, 17:50

Noi intervenții pentru protejarea prizei de apă a centralei de la Cernavodă

Comitetul interministerial care gestionează situația de la Cernavodă a identificat noi soluții pentru menținerea nivelului necesar la priza de...

Noi intervenții pentru protejarea prizei de apă a centralei de la Cernavodă