Gorj: Weekendul dedicat pasionaților de ATV revine la Runcu
Publicat de Puiu Vulea, 8 iunie 2026, 18:37
În perioada 19-21 iunie, comuna Runcu din județul Gorj va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente dedicate pasionaților de sporturi cu motor și aventură în aer liber – „Off-Road Experience Oltenia”, organizat de BOA Moto în parteneriat cu ATVMag, competiție ce promite trei zile pline de adrenalină, trasee spectaculoase și experiențe memorabile pentru iubitorii vehiculelor de teren.
Evenimentul va reuni participanți din întreaga regiune, cu un accent special pe comunitățile de utilizatori ai ATV-urilor CFMOTO și GOES.
Organizatorii au pregătit trasee adaptate diferitelor niveluri de experiență, oferind concurenților și amatorilor ocazia de a-și testa abilitățile în condiții autentice de off-road.
„Off-Road Experience Oltenia” se anunță a fi un adevărat spectacol al motoarelor și al aventurii, contribuind totodată la promovarea turistică a județului Gorj și a frumuseților naturale din nordul Olteniei.
Potrivit organizatorilor, fiecare participant trebuie să participe cu ATV-ul propriu, deoarece evenimentul NU pune la dispoziție ATV-uri de închiriat.