Încep lucrările de alimentare cu apă și canalizare pentru Spitalul Regional de Urgență
Publicat de Puiu Vulea, 2 iulie 2026, 15:46
Primăria Craiova a dat, astăzi, Ordinul de începere a lucrărilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare pentru Spitalul Regional de Urgență Craiova.
Utilitățile vor fi asigurate de Primăria Municipiului Craiova prin Compania de Apă Oltenia S.A., conform angajamentului asumat de autoritățile locale față de Ministerul Sănătății.
“Clădirea avansează într-un ritm accelerat. Suntem acum la circa aproape 15% din stadiul fizic al proiectului. Asta înseamnă mai mult decât jumătate din lucrările de structură, care reprezintă aproximativ 23% din total lucrări”, a declarat reprezentantul constructorului.
În perioada imediat următoare, șantierul de la Spitalul Regional va intra într-o nouă etapă, odată cu demararea lucrărilor la etajele 3 și 4, în paralel cu continuarea execuției la toate nivelurile aflate deja în lucru.
„După ce am vizitat șantierul, am văzut că, într-adevăr, ritmul de lucru este amețitor și sunt absolut convinsă că se va finaliza în termenul care este stabilit conform contractului”, a declarat primarul Lia Olguța Vasilescu.