Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Peste 300 de amenzi și 40 de permise suspendate în Dolj, în cadrul acțiunii europene SPEED

Polițiștii rutieri din Dolj au aplicat peste 300 de sancțiuni și au suspendat 40 de permise de conducere în cadrul acțiunii europene SPEED, desfășurată sub egida ROADPOL. Mai mulți șoferi au fost surprinși circulând cu peste 120 km/h în zone cu limită de 50 km/h.

Peste 300 de amenzi și 40 de permise suspendate în Dolj, în cadrul acțiunii europene SPEED

Publicat de Cosmin Meca, 6 iulie 2026, 10:36

În perioada 29 iunie – 5 iulie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj s-au alăturat acțiunii europene SPEED, desfășurată sub egida ROADPOL, pentru a le reaminti tuturor participanților la trafic că prudența salvează vieți.

Pe parcursul acțiunii, polițiștii au monitorizat cu prioritate respectarea regimului legal de viteză pe toate arterele intens circulate din județul Dolj.

Oamenii legii au utilizat la capacitate maximă echipamentele de măsurare a vitezei, au asigurat o prezență vizibilă în trafic și au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor rutiere.

În urma controalelor, au fost aplicate 312 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 180.000 de lei.

Totodată, polițiștii au scos din trafic 40 de conducători auto care reprezentau un pericol, după ce au depășit limita legală de viteză cu mai mult de 50 km/h. În toate cazurile, dreptul de a conduce a fost suspendat pentru perioada prevăzută de lege.

Șofer surprins de două ori în doar un minut

Un bărbat de 39 de ani, din Dobrești, a fost înregistrat de aparatul radar conducând cu 123 km/h pe DN 6, pe un sector de drum unde limita de viteză este de 50 km/h.

La aproximativ un minut distanță, pe strada Calea Severinului din Craiova, același șofer a fost surprins din nou de radar, circulând cu 127 km/h.

Acesta a fost sancționat contravențional, iar polițiștii au dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru 240 de zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002.

Permis suspendat pentru 150 de zile

Un alt bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Țuglui, a fost surprins conducând pe strada Calea Severinului din Craiova cu viteza de 122 km/h.

Șoferul a fost sancționat contravențional, iar pentru că a comis fapta în termen de șase luni de la expirarea unei suspendări anterioare, polițiștii au dispus suspendarea permisului de conducere pentru 150 de zile.

129 km/h pe Calea Severinului

Un bărbat de 44 de ani, din Balș, județul Olt, a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu 129 km/h pe strada Calea Severinului din Craiova.

Acesta a fost sancționat contravențional, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat pentru 120 de zile, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002.

Polițiștii le reamintesc tuturor participanților la trafic că respectarea limitelor legale de viteză poate face diferența dintre o tragedie și un drum parcurs în siguranță. Indiferent de destinație, respectarea regimului legal de viteză rămâne cea mai simplă și eficientă metodă de prevenire a accidentelor grave.

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, parte din Festivalul Puppets Occupy Street
Regional luni, 24 august 2026, 12:47

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, parte din Festivalul Puppets Occupy Street

În perioada 26 – 30 august 2026, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” se alătură Festivalului Puppets Occupy Street,...

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, parte din Festivalul Puppets Occupy Street
Gorj: campanie gratuită de sterilizare și microcipare pentru câini și pisici de rasă comună, la Turceni
Regional luni, 24 august 2026, 12:28

Gorj: campanie gratuită de sterilizare și microcipare pentru câini și pisici de rasă comună, la Turceni

În perioada 24–25 august, Asociația Change for Animals, Asociația ProAnimals și Cabinetul veterinar All4Animals, cu sprijinul Primăriei...

Gorj: campanie gratuită de sterilizare și microcipare pentru câini și pisici de rasă comună, la Turceni
„Un tren de cărți” – campanie de colectare de carte pentru comunitatea românească din Ucraina
Regional luni, 24 august 2026, 12:02

„Un tren de cărți” – campanie de colectare de carte pentru comunitatea românească din Ucraina

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, în parteneriat cu Asociația C.C.P.C.T. – Arboreasa Suceava, a lansat, la 10 august 2026,...

„Un tren de cărți” – campanie de colectare de carte pentru comunitatea românească din Ucraina
Termocentrala Turceni își reia activitatea
Regional luni, 24 august 2026, 10:29

Termocentrala Turceni își reia activitatea

Grupul 5, oprit în ultimele zile din cauza unor probleme tehnice, este pregătit pentru repunerea în funcțiune după finalizarea intervențiilor...

Termocentrala Turceni își reia activitatea
Regional luni, 24 august 2026, 09:46

Craiova: Proiectul „Strada și scena” – fotografia coboară din galerie în mijlocul oamenilor

Craiova se pregătește să devină un spațiu în care fotografia și arta spectacolului se întâlnesc. Asociația Artiștilor Fotografi „Dacia...

Craiova: Proiectul „Strada și scena” – fotografia coboară din galerie în mijlocul oamenilor
Regional luni, 24 august 2026, 09:28

Nouă specializare la Centrul Universitar Drobeta-Turnu Severin, al Facultății de Mecanică din Craiova

Tinerii din județul Mehedinți vor avea, începând cu anul universitar 2026–2027, o nouă opțiune pentru studiile universitare. La Centrul...

Nouă specializare la Centrul Universitar Drobeta-Turnu Severin, al Facultății de Mecanică din Craiova
Regional luni, 24 august 2026, 08:37

Gorj: Restricții de apă la Polovragi

Primăria Comunei Polovragi informează cetățenii că din cauza debitului scăzut al izvoarelor, până la remedierea situației, furnizarea apei...

Gorj: Restricții de apă la Polovragi
Regional vineri, 21 august 2026, 19:37

Obiect plutitor suspect, lângă digul de sud al Portului Midia

Vineri, 21 august, Ministerul Apărării Naționale a fost solicitat să intervină pentru verificarea unui obiect plutitor, posibil fragment de...

Obiect plutitor suspect, lângă digul de sud al Portului Midia