Aproape 500 de detectoare de fum au fost montate în locuințe din Vâlcea prin campania „Detector pentru viață”
Aproape 500 de gospodării din 15 comune vâlcene au fost dotate cu detectoare de fum în cadrul campaniei naționale „Detector pentru viață”, menită să reducă riscul tragediilor provocate de incendii.
Publicat de Cosmin Meca, 10 iulie 2026, 09:49
Aproape 500 de detectoare de fum au fost montate, în acest an, în locuințele din 15 comune din județul Vâlcea, în cadrul campaniei „Detector pentru viață”.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, județul a fost inclus pentru prima dată în acest program național. Cele aproape 500 de gospodării în care au fost instalate dispozitivele au fost selectate din localitățile unde, anul trecut, s-au înregistrat cele mai multe incendii.
Campania se apropie de final, urmând să fie încheiată în următoarele zile.
Conform datelor ISU Vâlcea, în 2025 au fost înregistrate peste 700 de incendii la nivelul județului, aproape 60% dintre acestea izbucnind în gospodării, locuințe, anexe gospodărești, depozite de furaje sau mijloace de transport aflate în proprietate privată.