Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Craiova se schimbă: pasaj subteran cu lifturi și scări rulante pe Calea București

CNAIR a lansat licitația pentru construirea unui pasaj pietonal subteran pe Calea București din Craiova, la intersecția cu strada Drumul Muntenilor. Investiția, estimată la peste 10,5 milioane de lei, va include scări rulante, lifturi, supraveghere video și spații verzi.

Craiova se schimbă: pasaj subteran cu lifturi și scări rulante pe Calea București

Publicat de Cosmin Meca, 20 iulie 2026, 11:32

Un nou pasaj pietonal subteran va fi construit în Craiova, pe Calea București, la intersecția cu strada Drumul Muntenilor. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, a lansat licitația pentru proiectarea și execuția investiției.

Pasajul va fi amenajat pe DN 65, la kilometrul 4+688,50, în zona Hotelului Sydney, una dintre cele mai circulate intrări în municipiu. Valoarea estimată a contractului este de 10.534.572 de lei, fără TVA, iar finanțarea va fi asigurată din fonduri de la bugetul de stat.

În prezent, pietonii traversează Calea București pe o trecere amenajată la nivelul carosabilului, pe o arteră cu patru benzi de circulație. După construirea pasajului, trecerea de pietoni va fi desființată, iar traversarea se va realiza pe sub șosea.

Prin această investiție, CNAIR urmărește să reducă riscul producerii accidentelor, să crească siguranța pietonilor și să fluidizeze traficul rutier într-o zonă care s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani.

Pasajul va avea o lungime de aproximativ 35,9 metri și o lățime utilă de cinci metri. Accesul va fi realizat într-o configurație de tip „Z”, pentru a permite pietonilor să traverseze mai ușor dintr-o parte în alta a drumului.

Fiecare dintre cele două zone de acces va fi prevăzută cu două rampe de scări, o scară rulantă pentru urcare, o scară rulantă pentru coborâre și un lift destinat persoanelor cu dizabilități sau cu mobilitate redusă.

Casele lifturilor vor avea închideri din sticlă securizată, iar intrările în pasaj vor fi protejate cu ajutorul unor copertine metalice.

În interior vor fi montate pardoseli și trepte din granit antiderapant, sisteme moderne de hidroizolație, instalații electrice și camere de supraveghere video. În zona intrărilor vor fi amenajați aproximativ 370 de metri pătrați de spații verzi.

Lucrările vor fi realizate în mai multe etape, astfel încât circulația pe DN 65 să poată fi menținută pe întreaga durată a șantierului. Documentația prevede introducerea unor restricții temporare și limitarea vitezei de deplasare în zona lucrărilor la 10–20 de kilometri pe oră.

Firmele interesate pot depune ofertele până pe 10 august 2026. Contractul include elaborarea proiectului tehnic, asistență din partea proiectantului și executarea propriu-zisă a lucrărilor.

Constructorul desemnat va avea la dispoziție două luni pentru realizarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, după care vor urma opt luni pentru construirea pasajului. După finalizarea lucrărilor, firma va trebui să ofere o garanție de 36 de luni.

Evaluarea ofertelor ar urma să se încheie până la sfârșitul anului 2026. În cazul în care procedura nu va fi întârziată de contestații, câștigătorul ar putea fi desemnat în ianuarie 2027.

În cel mai optimist scenariu, noul pasaj pietonal subteran de la intersecția Căii București cu strada Drumul Muntenilor ar putea fi deschis în luna octombrie 2027. Termenul rămâne însă unul estimativ și depinde de desfășurarea licitației, de semnarea contractului și de evoluția lucrărilor.

Acesta nu este singurul pasaj pietonal subteran pregătit de CNAIR în Craiova. O investiție similară, estimată la aproximativ 10,8 milioane de lei, fără TVA, este planificată în zona Aeroportului Internațional Craiova. Cele două pasaje ar putea fi finalizate în aceeași perioadă, în toamna anului 2027.

Noul Skate Park din Craiova, pregătit pentru deschidere. Acces gratuit, dar numai pentru persoanele de peste 12 ani
Regional luni, 20 iulie 2026, 10:06

Noul Skate Park din Craiova, pregătit pentru deschidere. Acces gratuit, dar numai pentru persoanele de peste 12 ani

Recepția noului Skate Park din Craiova a fost finalizată, iar baza de agrement va putea fi utilizată imediat după aprobarea regulamentului de...

Noul Skate Park din Craiova, pregătit pentru deschidere. Acces gratuit, dar numai pentru persoanele de peste 12 ani
Investiție de peste 29 de milioane de lei la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova
Regional luni, 20 iulie 2026, 09:55

Investiție de peste 29 de milioane de lei la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova

Autoritățile craiovene urmează să decidă asupra unei investiții de peste 29 de milioane de lei. Consilierii locali se reunesc pe 22 iulie, în...

Investiție de peste 29 de milioane de lei la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova
Râmnicu Vâlcea sărbătorește Zilele Imnului Național. Șase zile de concerte, tradiții, sport și ceremonii
Regional luni, 20 iulie 2026, 09:40

Râmnicu Vâlcea sărbătorește Zilele Imnului Național. Șase zile de concerte, tradiții, sport și ceremonii

În perioada 24–29 iulie 2026, municipiul Râmnicu Vâlcea va găzdui Zilele Imnului Național, una dintre cele mai importante manifestări...

Râmnicu Vâlcea sărbătorește Zilele Imnului Național. Șase zile de concerte, tradiții, sport și ceremonii
Craiova/Restricții de circulație pentru partida de fotbal Universitatea Craiova - UTA Arad
Regional vineri, 17 iulie 2026, 10:39

Craiova/Restricții de circulație pentru partida de fotbal Universitatea Craiova – UTA Arad

Astfel, în intervalul orar 19.30 – 23.30, se va restricţiona circulaţia rutieră pe bd. Ilie Balaci, tronsonul cuprins între intersecţia cu...

Craiova/Restricții de circulație pentru partida de fotbal Universitatea Craiova – UTA Arad
Regional vineri, 17 iulie 2026, 09:28

Gorj/Explozie la cariera de piatră Pleșa. Amendă de 80.000 de lei, în urma pagubelor provocate

Potrivit reprezentanților Apelor Române, în timpul unor lucrări de derocare a versantului, o cantitate importantă de rocă a ajuns în albia...

Gorj/Explozie la cariera de piatră Pleșa. Amendă de 80.000 de lei, în urma pagubelor provocate
Regional joi, 16 iulie 2026, 13:49

Lansare Carta Albă a IMM-urilor 2026

București, 15 iulie 2026 – Sectorul IMM-urilor din România traversează o perioadă de transformare, caracterizată de tensiuni între...

Lansare Carta Albă a IMM-urilor 2026
Regional miercuri, 15 iulie 2026, 08:43

Craiova/Restricții de circulație, astăzi, pentru partida de fotbal Universitatea Craiova – ML Vitebsk

Astfel, în intervalul orar 18.30 – 23.00, se va restricţiona circulaţia rutieră după cum urmează: a) bd. Ilie Balaci, tronsonul cuprins...

Craiova/Restricții de circulație, astăzi, pentru partida de fotbal Universitatea Craiova – ML Vitebsk
Regional marți, 14 iulie 2026, 18:27

Prognoza meteo detaliată pentru Oltenia și Craiova, în perioada 14–15 iulie

Marți, 14 iulie 2026, vremea este călduroasă și predominant senină în Craiova și în cea mai mare parte a Olteniei. La ora 17:00, stația...

Prognoza meteo detaliată pentru Oltenia și Craiova, în perioada 14–15 iulie