Președintele Nicușor Dan a promulgat Legea prosumatorilor. Surplusul de energie va putea fi folosit pentru plata altor facturi
Președintele Nicușor Dan a promulgat, astăzi, Legea pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale, cunoscută drept „Legea prosumatorilor”. Actul normativ introduce facturarea și decontarea lunară a energiei electrice livrate în rețea și permite, în anumite condiții, folosirea sumelor obținute din energia produsă pentru plata facturilor aferente altor locuri de consum sau chiar a facturilor la gaze naturale.
Publicat de Lica Simona, 23 iulie 2026, 16:08
Una dintre cele mai importante modificări este introducerea facturării și decontării lunare pentru energia electrică livrată în rețea de prosumatorii care dețin instalații cu o putere de până la 200 kW. Astfel, este eliminat mecanismul prin care surplusul de energie putea rămâne reportat timp de până la 24 de luni, perioadă în care prosumatorii deveneau, practic, creditori ai furnizorilor.
Procedura concretă privind facturarea, termenele și mecanismele tehnice vor fi stabilite prin norme elaborate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
Legea extinde și drepturile prosumatorilor persoane fizice, care dețin instalații cu o putere de cel mult 27 kW pe loc de consum. Aceștia vor putea utiliza sumele rezultate din compensarea energiei livrate în rețea pentru plata facturilor aferente tuturor locurilor de consum sau de producere și consum aflate pe numele lor și în portofoliul aceluiași furnizor.
Concret, energia produsă de panourile fotovoltaice montate la o casă va putea fi folosită pentru reducerea facturii de energie electrică de la un apartament sau de la o altă proprietate aparținând aceluiași proprietar. În cazul acestei categorii de prosumatori, compensarea va putea fi realizată chiar dacă proprietățile sunt racordate la operatori de distribuție diferiți, cu condiția existenței aceluiași furnizor.
O altă noutate este că prosumatorii persoane fizice, cu instalații de până la 27 kW, vor putea utiliza sumele rezultate din energia livrată în rețea și pentru plata facturilor la gaze naturale, dacă ambele contracte sunt încheiate cu același furnizor.
Pentru prosumatorii, care dețin instalații cu puteri cuprinse între 27 și 200 kW, decontarea se va face tot lunar, iar surplusul de energie va putea fi folosit pentru alte locuri de consum doar dacă acestea au atât același furnizor, cât și același operator de distribuție.
Actul normativ aduce și alte modificări importante. Limita de putere instalată pentru care poate fi solicitată compensarea cantitativă este majorată la 400 kW, iar definiția prosumatorului este extinsă pentru a include posibilitatea de stocare a energiei, de vânzare directă a energiei către un consumator racordat la instalația de producție și de compensare a energiei produse în exces cu energia consumată la un alt loc de consum, în condițiile prevăzute de lege.
Legea modifică și Codul fiscal, extinzând de la 27 kW la 900 kW plafonul până la care prosumatorii nu au obligația de a emite facturi pentru energia produsă și livrată în rețea.
În cazul persoanelor juridice, care dețin instalații cu puteri între 200 și 400 kW, actul normativ introduce un mecanism de regularizare financiară pentru energia livrată în rețea, raportat la prețul mediu ponderat înregistrat pe Piața pentru Ziua Următoare.
sursa: Digi24