20 de microbuze electrice, livrate pentru transportul elevilor din județul Vâlcea
Douăzeci de localități din județul Vâlcea au primit microbuze electrice destinate transportului elevilor. Alte cinci autovehicule vor fi livrate în luna august, iar întregul lot ar urma să intre în circuit odată cu începerea noului an școlar.
Publicat de Cosmin Meca, 27 iulie 2026, 19:10
Consiliul Județean Vâlcea a predat, luni, la Muzeul Satului Vâlcean, 20 de microbuze electrice moderne destinate transportului școlar. Acestea fac parte dintr-un lot de 25 de autovehicule achiziționate printr-un nou proiect al administrației județene.
Microbuzele electrice sunt marca Ford, au câte 16+1 locuri, inclusiv facilități pentru persoanele cu dizabilități, o autonomie declarată de 400 de kilometri, garanție de zece ani pentru baterii și sisteme moderne de siguranță.
Cele 20 de autovehicule livrate vor ajunge în localitățile Ștefănești, Stroești, Budești, Pietrari, Galicea, Lădești, Malaia, Mateești, Slătioara, Prundeni, Muereasca, Berislăvești, Roești, Costești, Mihăești, Valea Mare, Mitrofani, Băile Govora, Păușești și Milcoiu.
Celelalte cinci microbuze urmează să fie livrate în cursul lunii august localităților Bărbătești, Copăceni, Perișani, Vlădești și Păușești-Măglași.
Proiectul este finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu și are o valoare de peste 2,5 milioane de euro.
În cadrul evenimentului a fost organizată și instruirea șoferilor, astfel încât noile microbuze să poată intra în circuitul școlar din această toamnă, odată cu începerea noului an de învățământ.
Prin această investiție și prin cele 32 de microbuze finanțate prin PNRR, repartizate anul trecut, numărul autovehiculelor școlare puse la dispoziția comunităților din județul Vâlcea ajunge la 57.
Reprezentanții Consiliului Județean Vâlcea le-au mulțumit primarilor prezenți la eveniment și echipei care a lucrat la implementarea proiectului.