Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Federația Sanitas a decis suspendarea grevei generale

Federația Sanitas a decis suspendarea grevei generale

Publicat de Puiu Vulea, 31 iulie 2026, 11:12

Consiliul Național al Sanitas a decis suspendarea grevei generale, precizând însă că protestul nu se închide și că suspendarea grevei reprezintă o șansă pentru resetarea politicului și pentru reluarea negocierilor pentru o nouă formă a legii salarizării.

„Greva noastră și-a atins un prim obiectiv: să facem cunoscută realitatea din sistemul public de sănătate și din cel de asistență socială. În 29 iulie, Federaţia Sanitas din România a obţinut încă o victorie: Camera Deputaților a aprobat un amendament la Legea sănătăţii, care permite deblocarea posturilor vacante din Sănătate, evident, în limita bugetului aprobat. De asemenea, adoptarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice a fost, cel puțin, amânată” se arată în comunicatul Sanitas.

„Din acest moment avem două ținte noi: (1) negocierea unui alt proiect al legii salarizării, mai corect, mai coerent și mai echitabil; (2) să purtăm aceste negocieri cu un factor politic cu putere legală de decizie – fie Parlamentul, fie un guvern legitim desemnat.

Până la atingerea acestor două obiective, Consiliul Național Sanitas a decis SUSPENDAREA grevei generale. Vom reveni asupra deciziei suspendării în momentul înregistrării în Parlament a unui nou proiect de lege a salarizării.

NU ÎNCHIDEM GREVA, ci dăm o șansă politicului să se reseteze și să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării”, precizează Federația Sanitas.

Acordul de împrumut SAFE – adoptat de plenul Senatului
National vineri, 31 iulie 2026, 08:21

Acordul de împrumut SAFE – adoptat de plenul Senatului

Plenul Senatului, care este for decizional în acest caz,  a adoptat joi, 30 iulie, cu 83 de voturi pentru, 35 împotrivă și două abțineri,...

Acordul de împrumut SAFE – adoptat de plenul Senatului
Reprezentanții oierilor s-au întâlnit la Guvern cu vicepremierul Tánczos Barna
National vineri, 31 iulie 2026, 07:53

Reprezentanții oierilor s-au întâlnit la Guvern cu vicepremierul Tánczos Barna

Viceprim-ministrul Tánczos Barna, mandatat de prim-ministrul Ilie Bolojan, a primit, la Palatul Victoria, delegația crescătorilor de ovine care au...

Reprezentanții oierilor s-au întâlnit la Guvern cu vicepremierul Tánczos Barna
MApN: Două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol după detectarea unor ținte aeriene în apropierea graniței cu Ucraina
National joi, 30 iulie 2026, 21:52

MApN: Două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol după detectarea unor ținte aeriene în apropierea graniței cu Ucraina

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale (MApN) a detectat, în seara zilei de joi, 30 iulie, un grup de ținte aeriene...

MApN: Două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol după detectarea unor ținte aeriene în apropierea graniței cu Ucraina
Deblocarea posturilor din sănătate nu oprește conflictul cu sindicatele
National joi, 30 iulie 2026, 17:27

Deblocarea posturilor din sănătate nu oprește conflictul cu sindicatele

Guvernul a aprobat organizarea concursurilor pentru ocuparea a 6.850,75 posturi vacante în unitățile sanitare publice. Numărul este mai mic...

Deblocarea posturilor din sănătate nu oprește conflictul cu sindicatele
National joi, 30 iulie 2026, 17:23

Sorin Grindeanu propune deschiderea discuției despre modificarea Constituției

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, consideră că partidele ar trebui să înceapă o dezbatere privind modificarea Constituției. Declarația apare...

Sorin Grindeanu propune deschiderea discuției despre modificarea Constituției
National joi, 30 iulie 2026, 17:19

Peste 275.000 de angajați din educație vor primi prima de carieră didactică

Peste 275.000 de cadre didactice și membri ai personalului auxiliar din învățământ urmează să primească prima de carieră didactică...

Peste 275.000 de angajați din educație vor primi prima de carieră didactică
National joi, 30 iulie 2026, 17:17

Ambele reactoare de la Cernavodă, afectate de nivelul scăzut al Dunării

Nuclearelectrica a anunțat oprirea controlată a Unității 2 de la Centrala Nucleară Cernavodă, după ce Unitatea 1 fusese deja scoasă temporar...

Ambele reactoare de la Cernavodă, afectate de nivelul scăzut al Dunării
National joi, 30 iulie 2026, 10:44

Primele vehicule blindate COBRA II fabricate în România au fost recepționate de MApN

Primele vehicule blindate COBRA II produse în România au fost recepționate de Ministerul Apărării Naționale. Este un moment important pentru...

Primele vehicule blindate COBRA II fabricate în România au fost recepționate de MApN