Cetățean sârb, salvat de polițiștii de frontieră, în mijlocul Dunării, după ce a adormit pe un colac
În seara zilei de 3 august 2026, în jurul orei 20:40, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Svinița, județul Mehedinți, au fost solicitați, printr-un apel la 112, să intervină pentru salvarea unei persoane aflate în pericol pe fluviul Dunărea.
Publicat de Lica Simona, 4 august 2026, 14:04
Echipajul unei ambarcațiuni a Poliției de Frontieră, aflat deja în misiune pe fluviu, a ajuns în cel mai scurt timp în zona indicată și a identificat un bărbat, care plutea în derivă pe un colac și cerea ajutor.
Polițiștii l-au adus în siguranță la mal și au solicitat imediat intervenția unui echipaj medical, care i-a acordat primul ajutor și l-a transportat la spital pentru investigații.
După ce și-a revenit, bărbatul le-a povestit salvatorilor că adormise, în timp ce stătea pe colac, și nu și-a dat seama că fusese purtat de curenții Dunării tot mai departe de mal, până când situația a devenit periculoasă.
Cetățeanul sârb se află în afara oricărui pericol, iar după finalizarea verificărilor și a procedurilor specifice, a fost predat autorităților competente din Serbia.
sursa: politiadefrontiera.ro