Conferință internațională dedicată lui Constantin Brâncuși, la Târgu Jiu
Târgu Jiu va deveni, timp de două zile, un punct de întâlnire pentru specialiști și cercetători interesați de opera lui Constantin Brâncuși. Conferința internațională programată în perioada 22–23 octombrie va reuni invitați din România, Franța, Anglia și Germania.
Publicat de Cosmin Meca, 1 septembrie 2026, 09:06
Municipiul Târgu Jiu va găzdui, în perioada 22–23 octombrie, o conferință internațională dedicată sculptorului Constantin Brâncuși. Evenimentul va avea loc la Universitatea „Constantin Brâncuși” și va reuni specialiști din mai multe țări, printre care România, Franța, Anglia și Germania.
Printre invitații anunțați se numără Doina Lemny, specialistă în opera lui Constantin Brâncuși și fost curator al Centrului „Brâncuși” din Paris.
Manifestarea își propune să aducă în atenție opera și contribuția lui Constantin Brâncuși la dezvoltarea sculpturii moderne, prin participarea unor cercetători și specialiști din domeniu.