Sorina Matei și Răzvan Dincă, desemnați pentru conducerile interimare ale TVR și Radio România
arlamentul a aprobat interimari pentru cele două instituții publice de presă, după decizia CCR privind consiliile de administrație.
Publicat de Cosmin Meca, 9 septembrie 2026, 08:33
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au aprobat marți, 8 septembrie, conduceri interimare pentru televiziunea și radioul public. Sorina Matei, propusă de AUR, a primit 14 voturi pentru conducerea interimară a TVR. Pentru Radio România a fost desemnat Răzvan Dincă, propus de PSD.
Deciziile au fost luate după publicarea, pe 4 septembrie, a hotărârii Curții Constituționale privind numirea consiliilor de administrație ale celor două instituții.
Problema identificată de Curte privea distribuirea locurilor atribuite Parlamentului, care nu reflecta configurația politică a acestuia. Soluția adoptată acum are caracter interimar și privește conducerea instituțiilor în perioada de tranziție către desemnarea unor noi structuri conforme procedurilor legale.